O fată de 14 ani din Botoșani s-a sinucis din cauza unui joc online

Photo by Thought Catalog from Pexels

O fata de 14 ani din Botoșani s-a sinucis, duminică, fiind găsită într-o anexă a locuinței, potrivit Agerpres. Adolescenta, pe nume Roberta, ar fi recurs la acest gest extrem, în urma unui joc online. Tanara s-a spanzurat cu un streang improvizat, iar trupul acesteia a fost descoperit de fratele sau.

Primarul comunei Coţuşca – unde s-a intamplat tragedia-, Constantin Viorel Ciobanu, susţine că există informaţii potrivit cărora gestul fetei ar fi survenit în urma participării acesteia la un joc de pe calculator.

“Din ce am înțeles, juca un joc pe internet în care i se cerea până la sacrificiul suprem. Eu aseară am fost anunţat, însă nu am avut puterea să mă duc acolo să văd cum stau lucrurile, pentru că e anchetă în derulare. Se pare că Procuratura a luat telefonul şi a constatat lucrul acesta. Nu este oficial, dar cei care au fost acolo mi-au transmis lucrul acesta”, a spus primarul, potrivit Botoșani News.

Părinţii acesteia sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar fata şi un frate de-al său se aflau în grija unui unchi, potrivit sursei citate.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here