O eleva din Timis care a depus contestatie la toate probele scrise de la Bac a obtinut media zece

O eleva din judetul Timis, care a depus contestatie la toate cele trei probe scrise ale examenului de Bacalaureat, dupa ce a obtinut note peste 9, a primit media 10, in urma recorectarii lucrarilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Miriam Dobre, o eleva inscrisa la Liceul Tehnologic din orasul Jimbolia, judetul Timis, a obtinut initial nota 9,10 la proba scrisa la Limba Romana, 9,50 la Matematica si 9,65 la Biologie. Nemultumita de notele primite, eleva a depus contestatie la toate cele trei discipline. In urma afisarii rezultatelor finale dupa solutionarea contestatiilor, Miriam Dobre a obtinut nota 10 la cele trei probe scrise, fiind cel de-al doilea elev din judetul Timis care are media maxima la examenul de Bacalaureat.

Vezi si Rata de promovare a Bacalaureatului, dupa solutionarea contestatiilor, este cu 2% mai mare

Miriam Dobre a declarat corespondentului MEDIAFAX, ca a terminat liceul la specializarea Matematica – Informatica si ca nu i-a venit sa creada ca a obtinut media 10 la Bac.

“Am fost foarte surprinsa cand am vazut ca am 10 pe linie. Cand am vazut ca am media maxima, nu mi-a venit sa cred. M-am bucurat foarte mult. Mi-a fost un pic teama cand am depus contestatiile, ma gandeam ca poate o sa-mi scada notele, ca poate am gresit undeva si nu mi-am dat seama, dar am stiut ca am facut mai mult. Nu am inteles de ce mi-au scazut 90 de puncte la Limba Romana, nici la Matematica nu mi-am dat seama ce puteau sa-mi scada. M-am pregatit pentru examen cu toata puterea mea si sunt multumita de mine ca am dat cat am putut eu. Am invatat constant pe parcursul anului pentru Bacalaureat, iar in ultima luna mai intens”, a spus Miriam Dobre.

Eleva din judetul Timis a mai precizat ca, in ultimii doi ani de liceu, a terminat cu media 10 pe linie.

In viitor, Miriam Dobre doreste sa devina invatatoare si se va inscrie la Stiintele Educatiei, la Universitatea de Vest din Timisoara.

Promovabilitatea in judetul Timis a crescut de la 63,61% la 66,96%, dupa afisarea rezultatelor finale la examenul de Bacalaureat. Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timisoara este singurul din judet cu promovabilitate 100%. La polul opus se afla trei licee in care nu a promovat BAC-ul niciun elev.

Vezi si Peste 44.000 de elevi au contestat notele de la Bac. Cei mai multi, la Limba si Literatura romana

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here