Maternopedia 2023 dezbate greșeala medicală în domeniul perinatal

Asociația SAMAS vă invită la conferința anuală MATERNOPEDIA, dedicată cadrelor medicale din domeniul perinatal. Evenimentul va avea loc pe 12-13 octombrie, între orele 13-19, la Hotel Capital Plaza din București, și permite și participarea online.

Aflată la cea de-a 10-a ediție, MATERNOPEDIA a devenit un eveniment-reper în comunitatea medicală din România, oferindu-le participanților ocazia de a afla informații medicale la zi, de a interacționa cu alți specialiști din domeniul perinatal și de a participa la dezbateri pe teme de interes pentru comunitatea medicală, menite să găsească cele mai eficiente soluții în beneficiul mamelor și al copiilor și care să le permită profesioniștilor să își desfășoare activitatea în mod optim.

Anul acesta, tema centrală a dezbaterilor MATERNOPEDIA o reprezintă greșeala medicală în urma căreia suferă mama/gravida și sugarul.

Drepturile pacientului se transpun în obligații și responsabilități ale sistemului medical și ale cadrelor medicale. Cadrele medicale și sistemul au foarte multe documente de gestionat, care le îngreunează activitatea, și uneori uită exact de principiile fundamentale legate de drepturile pacienților. Abia când apar culpa medicală și problemele cu pacientul conștientizăm importanța drepturilor pacientului, dar și a protocoalelor după care se desfășoară activitatea unei unități medicale și care trebuie să fie bine înțelese și comunicate către cadrele medicale, care reprezintă un intermediar între sistemul medical și pacient și care, în relația cu pacientul, poartă o responsabilitate care nu îi aparține în întregime“ – explică Sînziana Ioniță-Ciurez, Director Executiv al Asociației SAMAS, alegerea temei MATERNOPEDIA din acest an.

 MATERNOPEDIA 2023 se bucură de prezența unor invitați de renume din țară și străinătate. Astfel, Dr. Bashi Kumar-Hazard (profesor la Facultatea de Drept a Universității din Sydney) va vorbi despre Dreptul internațional și drepturile omului: o nouă epocă în îngrijirea maternală, Prof. Joeri Vermeulen (Șeful Departmentului de Moașe, Universitatea de Științe Aplicate și Arte Erasmus Bruxelles) va aborda Autonomia profesională a moașelor, Erica van der Sijpt (Antropolog medical și lector – Universitatea din Amsterdam și cercetător asociat la Universitatea din București) va prezenta Experiențele drepturilor la naștere în România, din perspectivă antropologică.

 Malpraxisul medical în specialitățile medicale va fi prezentarea susținută de Alin Bobic, Consilier Juridic OAMGMAMR, Filiala București, Violența obstetricală  va fi abordată de Dr. Mădălina Ciuhodaru, Medic primar obstetrică-ginecologie, iar Dr. Gabriel Diaconu, Medic Specialist Psihiatrie, va vorbi despre Percepția publică asupra malpraxisului.

Alte teme de interes pe agenda evenimentului sunt:

  • Ce se întâmplă cu pacienții noștri când le vorbim despre boală și vulnerabilitate? Depășim împreună barierele de comunicare– Ioana Silistraru, Expert în comunicare publică, Doctor în Sociologie/Medicină narativă
  • Congelarea ovocitelor, șansa de a avea copii în viitor– Dr. Andreas Vythoulkas, Medic specialist obstetrică – ginecologie, cu competențe în infertilitate
  • Etica medicală în context rural– PhD. Cristian Ducu, Expert în Etică, Conformitate, Anticorupție și Sustenabilitate – Centrul pentru Cercetare avansată în management și etică aplicată

Programul complet al conferinței MATERNOPEDIA 2023 este disponibil AICI, iar bilete se pot achiziționa accesând acest link.

Evenimentul este moderat de Ana Măiță, consilier pentru drepturile mamelor.

MATERNOPEDIA 2023 este un eveniment organizat de Asociația SAMAS în parteneriat cu Pacientul 2.0.

DESPRE ASOCIAȚIA SAMAS
Asociația SAMAS este o organizație nonguvernamentală care activează în domeniul prevenției și educației pentru sănătate. Dezvoltăm programe de formare pentru profesioniști din domeniul sănătății și cel educațional, pentru ca aceștia să poată ajuta, la rândul lor, părinții să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor.
Cele 2 mari programe ale Asociației SAMAS sunt: Educație Perinatală pentru părinți în primele 1000 de zile ale copiilor și Sănătos de mic – programul național de educație nutrițională pentru preșcolari.
Prin Programul de Educație perinatală am dezvoltat o comunitate de 1400 de specialiști din rândul moașelor, medicilor, asistenților medicali și comunitari, care oferă informații despre nutriția și îngrijirea corectă a bebelușilor viitorilor părinți și părinților începători din întreaga țară în comunități, maternități, online sau la centrele SAMAS
Sănătos de mic, inițiat în 2017, continuă misiunea Asociației SAMAS, printr-un program de educație nutrițională în grădinițe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă și să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viață. Formăm cadre didactice și medicale în nutriția sănătoasă a copiilor, susținem ateliere de gătit sănătos și conferințe pentru părinți, avem lecții de nutriție sănătoasă pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here