Au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe, anunță ministerul Sănătății. În acest moment, la nivel național, sunt pregătite 59 de unități ambulatorii pentru copii, cu circuite separate.
Pentru aceasta, a fost modificat ordinul ministrului Sănătății nr. 1.513/2020.
Copiii care au simptome de viroza respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, clinic, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare. Acestea au spații special destinate, cu circuite funcționale corespunzătoare
Copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3-5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică.
Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU).
Evaluarea clinică a pacientului pediatric se va realiza în conformitate cu Ghidul ”Insuficiența respiratorie acută la sugar – evaluare și tratament imediat”, aprobat de Comisia de Pediatrie a Ministerului Sănătății.
Centrele din București sunt la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, Alessandrescu- Rusescu (IOMC- Adresa: Bulevardul Lacul Tei, nr. 120, Sector 2) și Victor Gomoiu (Adresa: Bulevardul Basarabia, nr. 21, Sector 2).
Lista centrelor din țară o poți găsi aici.
Sursa: Ministerul Sănătății