Un liceu din Dej ramane cu o singura clasa de liceu

Profesorii Liceului Tehnologic „Constantin Brancusi” Dej se declara nemultumiti de faptul ca institutia va ramane cu o singura clasa de liceu pentru anul 2019 – 2020 in urma unei decizii a ISJ Cluj. Ei sustin ca au mai pierdut o clasa in ianuarie, iar acest lucru poate crea confuzie.

Citeste si Ora de Educatie Rutiera la Liceu

Potrivit unui memoriu al cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Constantin Brancusi” Dej, se cere ISJ Cluj sa revina asupra deciziei care a starnit nemultumire.

Cadrele didactice de la Liceul Tehnologic «Constantin Brancusi» Dej au luat la cunostinta de faptul ca inca o clasa de liceu dispare din planul de scolarizare pentru anul 2019-2020, aprobat in Consiliul de Administratie al ISJ Cluj. Desi impactul negativ, confuzia si nelinistea pe care o genereaza aceasta reducere de clase de liceu ne-au determinat sa inaintam acest memoriu, prin care solicitam revenirea asupra deciziei in urma careia liceul nostru ramane cu o singura clasa de a IX-a de liceu, nu putem sa nu amintim si faptul ca se incalca o serie de prevederi legislative si termene, cum ar fi ordine ale ministrului Educatiei, dar si Metododologia-Cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din invatamantul preuniversitar. Decizia a starnit nemultumirea cadrelor didactice, care vad acest lucru ca pe o mare nedreptate facuta atat profesorilor, cat si parintilor si elevilor care deja stiau ca au doua optiuni in anul scolar 2019-2020, pentru invatamantul liceal: Tehnician in activitati economice – 1 clasa si Tehnician proiectant CAD – 1 clasa”, se arata in documentul citat.

Reprezentantii liceului dejean au mentionat ca, in ultimii ani, institutiei i s-au redus an de an numarul claselor de liceu, netinandu-se cont de optiunile elevilor si de rezultatele obtinute de acestia la olimpiadele disciplinelor din aria curriculara Tehnologii, premii si mentiuni la faza judeteana si nationala.

„Se creeaza confuzie in randul cadrelor didactice, care nu mai au siguranta zilei de maine, majoritatea etapelor de mobilitate fiind parcurse, dar si in rȃndul elevilor de clasa a VIII-a care, deja, isi facusera o imagine despre posibilitatile pe care le aveau dupa absolvire, prin participarea la Tȃrgul ofertelor educationale”, au supliniat acestia.

Cadrele didactice ale Liceului Tehnologic „Constantin Brancusi” Dej sustin ca inteleg necesitatea relansarii invatamantului profesional si sunt de acord ca „meseria este bratara de aur”, dar precizeaza ca sunt absolventi de clasa a VIII-a capabili, cu rezultate foarte bune, „care doresc sa urmeze nu o cariera teoretica, ci o cariera in domeniul economic, ca viitori tehnicieni, economisti sau ingineri care sa indrume si sa coordoneze activitatea in cadrul firmelor producatoare pe umerii carora sta economia Romaniei”.

„Suntem singurul liceu din Dej caruia i s-au taiat clase de doua ori consecutiv, o clasa de liceu in luna ianuarie 2019 si inca una acum”, au precizat sursele citate.

Seful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat ca in sedinta CA a institutiei pe care o conduce s-a decis transformarea uneia din cele doua clase ale liceului dejean intr-una de profesionala, cu scopul de pregati tinerii pentru o meserie pe piata muncii.

„Intotdeauna cand se iau astfel de decizii va fi opozitie din partea profesorilor”, a spus Cuibus.

Vezi si Spargere la un liceu din Iasi. Zece cataloage au fost arse,…

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here