Doi bebeluși, de 3 luni și 1 an au murit, arși în casă, fratele de 4 ani s-a salvat. Mama era la cumpărături.

Imagine de Goran Horvat de la Pixabay

Doi bebeluși, o fetiță în vârstă de 3 luni şi un băiețel de 1 an, şi-au pierdut viaţa, într-un incendiu izbucnit într-o casă din Cartierul Valea Rece din Târgu Mureş. Fratele lor mai mare, în vârstă de 4 ani a reușit să fugă și să se salveze. Mama copiilor era plecată la cumpărături și îi creștea singură pe micuți, fiindcă tatăl e plecat la muncă în străinătate.

Vecinii au sunat la 112 când au văzut flăcările care ieșeau din casă, dar până să ajungă salvatorii camera în care dormeau bebelușii a ars. Fratele lor mai mare nu a știut cum să acționeze, dar a ieșit din casă la timp și a scăpat cu viață.

Sursa foto: Stirileprotv.ro

Mama copiilor a suferit un atat de panică și a fost dusă la spital, împreună cu băiețelul mai mare.

”În urma verificărilor efectuate, în interiorul imobilului au fost identificaţi doi minori, de 3 luni şi 1 an si 9 luni, care, din nefericire, au fost declaraţi decedaţi (…) În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, sub supravegherea unităţii de parchet competente”, a comunicat IPJ Mureş, potrivit Agerpres.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here