Au fost arestate mai multe persoane, în timp ce altele sunt date în urmărire internațională după ce a fost deconspirată o rețea de trafic de bebeluși, care se ascundea sub paravanul unei clinici de fertilizare din Grecia. Bebelușii erau vânduți cu sume cuprinse între 70.000 și 12.000 de euro. Clinica folosea mame- surogat sau preleva ilegal ovule de la zeci de femei din România, Moldova, Albania, Ucraina, Bulgaria și Georgia.
Cel puțin 30 de tinere care sunt însărcinate – unele dintre ele în ultimele săptămâni de sarcină – au fost localizate de polițiștii Departamentului de Combatere a Crimei Organizate din Creta în timpul investigațiilor, potrivit cretalive.gr.
Printre clienții acestei clinici erau cupluri fără copii care nu întruneau cerințele pentru fertilziare in vitro, precum și cupluri de același sex sau bărbați singuri care își doreau să devină părinți, cei mai mulți clienți fiind din Grecia, Turcia, Italia, precum și unele state balcanice.
Printre persoanele arestate sunt un ginecolog de 73 de ani, foarte cunoscut în Chania, Creta, precum și un embriolog, un biolog, dar și trei secretare care lucrau la respectiva clinică. Sunt date în urmărire și alte persoane care se ocupau de recrutarea femeilor tinere din țările enumerate anterior, le duceau în Creta, unde acestea erau exploatate, fie prelevându-se ovule, fie fiind inseminate artifical și ținute în case speciale până când nășteau. Bebelușii erau apoi vânduți contra unor sume mari de bani. Gruparea de infractori aveau ajutoare și în cazul falsificării actelor legate de bebeluși (certificate de naștere, acte ce țin de adopția internațională, hotărâri judecătătorești etc).
Din decembrie 2022, au fost înregistrate cel puțin 182 de cazuri de exploatare a femeilor în domeniul prelevării de ovule sau mame-surogat și au fost investigate peste 400 de cazuri frauduloase de FIV, potrivit keeptalkinggreece.com.
Surse info:
www.greekreporter.com
www.keeptalkinggreece.com
www.cretalive.gr