Conducerea Spitalului Judetean „Dr. Constantin Opris” Baia Mare a inceput o ancheta dupa ce un bebelus s-a nascut mort. O ruda a femeii care a pierdut copilul sustine ca aceasta nu a fost monitorizata cum trebuie si nu s-a intervenit cand ar fi trebuit sa nasca.
Vezi si Elicopterul SMURD, solicitat la Negru Voda pentru un elev care a sarit gardul si a ramas agatat
„Am declansat o ancheta interna pentru ca ne intereseaza foarte mult tot ceea ce se intampla in spital si daca cineva este sau nu vinovat in cazul bebelusului mort la nastere. Noi, conform preceptelor noastre profesionale, trebuie sa facem tot ce putem pentru sanatatea oamenilor. In urma acestei anchete vom trage concluziile de rigoare, iar daca familia respectiva doreste sa se adreseze si altor institutii, poate sa o faca. Noi ne-am autosesizat si vrem sa aflam daca au fost lucruri care nu s-au desfasurat conform procedurilor si deontologiei medicale, nefiind depusa nicio sesizare din partea membrilor familiilor. In cazul in care lucrurile nu au fost respectate de personalul medical al spitalului, se va seziza Colegiul Medicilor Maramures”, a spus Pop.
Potrivit unei postari pe Facebook, sora unei gravide a acuzat personalul medical al Spitalul Judetean „Dr. Constantin Opris” Baia Mare dupa ce aceasta a fost internata in 16 septembrie si a dat nastere unui bebelus mort.
„Azi am ramas cu un gust amar si complet socata cum unii oameni depun un juramant si omoara ingeri. Aici ma refer la acei doctori si asistenti care in seara de 16. 09 au lasat-o pe sora mea sa piarda un suflet de om. A ajuns la urgente la 20.00 cu dureri avea 9 luni si cateva zile era termenul pentru a naste, intre timp pana la ora 2.00 au monitorizat-o, copilul era bine, inima ii batea, la ora 2.00 i s-au rupt apele, a chemat o asistenta sa ii spuna, bineinteles asistenta la tigara pe balcon, raspunzandu-i <vin imediat>, cand a venit i-a zis ca da, ii dilatata complet, dar copilul nu e intors (cu capul in jos). Au mai monitorizat-o la 6.00, cand inima micutului inca batea pentru ultima data. La 7.30 cand s-a schimbat tura si a verificat din nou inima micutului s-a oprit pentru totdeauna, atunci s-au impacientat si repede au ajutat-o sa nasca dar era prea tarziu, a nascut un inger mort din cauza nepasarii lor”, se arata in postare.
Citeste despre seminarul “Povestea nasterii naturale”, organizat de www.superbebe.ro si Baby Expo, in cadrul Salii Polivalente.
Sursa: Mediafax