Tehnici de respiratie pentru travaliu si nastere

Fotografie creată de Pavel Danilyuk, de la Pexels

Respiratia este, in mod normal, involuntara; variaza prin ritm si amplitudine in functie de activitatea noastra, de la nastere pana la sfarsitul vietii. Totusi, putem influenta respiratia in mod voluntar. Iar aceasta, efectuata corect, ne poate ajuta atunci cand aducem pe lume un copil. Afla aici cateva tehnici de respiratie pentru travaliu si nastere.

De cate ori pe minut respiri?
De 10, 15, 25 de ori ? Suntem diferite, fiecare respira in ritmul ei, este normal.
Inspira adanc aer in piept, apoi expira. Organismul tau s-a destins si tensiunile s-au micsorat. Este important modul in care respiram, pentru ca micutii nostri sunt mari consumatori de oxigen. Dezvoltarea copilului in timpul vietii intrauterine este dependenta de cantitatea de oxigen pe care o inspiram. Iata un exercitiu de constientizare a modului in care stim sa respiram si sa ne relaxam.

Exista doua moduri in care putem respira: toracic si abdominal.
Asaza o mana pe torace si o mana pe abdomen. Inspira si priveste-ti mainile; pentru a respira abdominal, burtica ta se destinde usor si observi cum numai mana de pe ea se misca, nu si cea de pe torace. Pentru respiratia toracica, inspira usor si pieptul se destinde, mana de pe torace se misca, nu si cea de pe abdomen.

Respiram suficient oare?
In repaus, respiram de aproximativ 15 ori pe minut, cu un aport de 5 litri de aer. Din acest volum, doar 3 litri ajung in alveolele pulmonare, restul este „irosit“ pe caile respiratorii. Cand frecventa respiratiei creste, volumul de aer care ajunge la plamani scade.
Asadar, o respiratie profunda si rara este mult mai benefica decat o respiratie rapida si superficiala.
In timpul efortului fizic, nevoia de oxigen creste, in consecinta respiratia trebuie adaptata. Se spune ca, parcurgerea travaliului este comparata cu escaladarea varfului Mont Blanc, de aceea este bine sa fim pregatite psihic si fizic.
Intregul sistem al organismului este perfect construit pentru ca nevoia de oxigen a mamei si a copilului sa fie satisfacuta. Si totusi, de-a lungul timpului au fost concepute metode pentru a controla frecventa si amplitudinea respiratiei.

Metode de respiratie in travaliu
Din cele mai vechi timpuri s-au cautat metode cu ajutorul carora femeile sa parcurga travaliul mai usor. Poate parea banal, dar respiratia ne poate oferi puterea de a transforma travaliul intr-o experienta mult mai usoara si placuta.
Respiratia relaxanta: inspira incet, pe nas, permitand abdomenului sa se destinda initial, abia apoi urmand destinderea pieptului. Expira incet, pe gura, printre buze. Foloseste acest gen de respiratie cat mai mult.
Unele femei o folosesc de-a lungul intregului travaliu, alte femei observa la un moment dat ca nu se mai pot relaxa folosind aceasta respiratie si utilizeaza alte metode. O respiratie fara efort, lenta si relaxanta, induce o stare de pace si siguranta.
Respiratia „de curatare“: la inceputul fiecarei contractii inspira adanc pe nas si expira pe gura. Apoi, sfarsitul contractiei este delimitat de aceeasi respiratie profunda. La sfarsitul contractiei poti, de asemenea, sa casti sau sa te intinzi pentru a elimina tensiunea. Respiratia de inceput ofera atat mamei, cat si copilului o cantitate crescuta de oxigen, iar cea de final o senzatie de usurare.

Respiratia „Huu-Huu“: inspira si expira pe gura. Expiratul este insotit de un usor sunet „huu-huu“. Respiratia este mai superficiala decat cele descrise anterior. Este folosita atunci cand respiratia abdominala pare ca nu mai este potrivita, mai ales in timpul contractiilor. Datorita faptului ca aceasta metoda este usor zgomotoasa, este foarte indicat sa o exersezi acasa, pana ti se va parea ceva normal.

Producerea unor sunete respiratorii in prezenta persoanelor necunoscute poate parea ciudata si jenanta, cu toate ca este ceva firesc. In timpul travaliului este bine sa ne simtim libere sa ne urmam propriul mod de relaxare pentru a face fata travaliului.

Filozofia Lamaze
Obstetricianul francez Fernand Lamaze, in anii ’40, a dezvoltat o metoda de control a durerii din timpul travaliului prin respiratie. De-a lungul timpului, aceasta metoda a fost dezvoltata, gasindu-se si alte mijloace cu ajutorul carora femeile parcurg travaliu mai usor. Esential este sa le incerci si sa vezi care ti se potrivesc cel mai bine. Indiferent de modul in care respiram, este important ca aportul de oxigen sa fie constant si cat mai crescut.

SFAT  SUPERBEBE

Datorita necesarului crescut de oxigen pentru mama, dar in special pentru buna dezvoltare a copilului in timpul vietii intrauterine, respiratia corecta este esentiala.
Nu adopta ideea „voi vedea eu cum voi respira in travaliu“, observa-ti modul natural in care respiri si exerseaza alte moduri si metode, pentru a descoperi acel tip de respiratie care ti se potriveste cel mai bine.
In timpul travaliului, oprirea respiratiei poate aparea in mod reflex, din cauza durerilor si disconfortului specifice travaliului, de aceea autocontrolul si aplicarea metodelor prestabilite joaca un rol foarte important.

INFO COMPLEMENTARA

Tipul respiratiei Rar

si profund

Normal

si superficial

Repede
Frecventa respiratorie (pe minut) 10 15 20
Volum aer (pe o respiratie) 500 ml 333 ml 250 ml
Volum aer (pe minut) 5 litri 5 litri 5 litri
Volum aer ce ajunge la plamani 3,7 litri 3,0 litri 2,3 litri

ATENTIE!

Este recomandat ca in timpul sarcinii sa repeti metodele de respiratie, pentru a le intelege si pentru a te familiariza cu ele. Daca tu crezi ca respiratia nu iti este suficienta pentru a face fata travaliului, cauta un specialist in pregatire pentru nastere si invata si alte metode.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here