Metode simple prin care să-ți crești șansele de a naște natural

Photo by Ольга Жарикова, Pexels

”Femeile au născut de când lumea, nu-i așa?” Acesta era răspunsul meu atunci când în prima sarcină cu fetița mea eram întrebată de ceilalți cum aș dori să nasc, cum mă pregătesc, ce plan am. Ziceam că-mi doresc să nasc natural, nemedicalizat, cât mai simplu cu putință, citisem câte ceva, am fost la un curs de o zi în care au povestit două doamne drăguțe despre etapele nașterii și mi-am zis că am informațiile esențiale de care am nevoie, astfel că totul va fi bine. Nici la capitolul mișcare fizică susținută nu am excelat și recunosc, având pofte din plin, m-am cam delectat cu mâncarea, sub pretextele ”am o sarcină ușoară”, ”în sarcină ai pofte”, ”gust din asta doar un pic” și tot așa. Am pus ceva kilograme în plus.

Am conștientizat că nu eram deloc pregătită pentru naștere. Doar că această conștientizare a venit atunci când eram deja în travaliu. După 22 de ore travaliu îl imploram pe doctor pentru cezariană. Am ajuns la un compromis: am făcut epidurală și o oră mai târziu s-a născut și fetița mea.

Atunci când am aflat că sunt însărcinată cu cel de-al doilea copil, mi-am promis că nu voi mai lăsa lucrurile la voia întâmplării și că mă voi pregăti cum trebuie pentru cea de-a doua naștere.

În primul rând, ”pregătirea pentru o naștere naturală este asemănătoare cu pregătirea pentru urcarea pe munte. Ai nevoie de un ghid, de o bună condiție fizică, de determinare mentală și, de vreme prielnică. Și, deși nu poți controla „vremea” – (adică, poziția bebelușului sau oricelte  probleme medicale care ar putea apărea în travaliu sau la naștere, ar fi câteva metode prin care ai putea să te pregătești pentru marele eveniment” mi-a explicat moașa.

Pregătirea fizică

E nevoie să ai o condiție fizică bună, să faci exerciții (potrivite pentru sarcină), să mergi pe jos zilnic (dacă nu ți-a interzis medicul). De obicei, primul travaliu este cel mai lung, de aceea ar fi bine să nu te grăbeși să mergi la spital mai devreme decât ați stabilit cu moașa/doctorul (de exemplu, când contracțiile sunt regulate, de o anumită durată și intensitate). De asemenea, la capitolul pregătire fizică ar trebui inclusă și alimentația. Nu este suficient să iei suplimente prenatale, trebuie să alegi mâncare sănătoasă, să mănânci echilibrat, fără excese de orice fel, să te hidratezi din plin. În ultimul trimestru că nu uiți să incluzi exercițiile Kegel în rutina ta, să faci exerciții pe mingea de travaliu, eventual când privești o emisiune la televizor, poți face rotiri, balansări pe minge.

Citește, urmărește filmulețe, mergi la cursuri, discută cu specialiștii

Ai nevoie de informații, dar atenție, acestea trebuie să fie din surse cât mai bune, cât mai corecte. Citește cărți despre sarcină și naștere, urmărește filmulețe despre nașteri naturale, discută cu moașa, cu ginecologul, cu consultantul în lactație, cu o doula, pregătește-ți și soțul, mai ales dacă va fi însoțitor la naștere, mergeți împreună la cursuri speciale de cuplu, învățați împreună tehnici de respirație și ce alte metode te-ar putea ajuta în travaliu.

Exersează, exersează, exersează

Doar să acumulezi informațiile nu este suficient, este necesar să și faci acele exerciții fizice de stretching recomandate de moașă, spre exemplu, să fii consecventă cu exerciții Kegel, să faci exerciții de respirație acasă, să exersezi sugestiile care te pot ajuta în acele momente speciale, să practici yoga, să meditezi, orice te poate ajuta să înlături sau să-ți distrați atenția de la durere sau să o diminuezi.

Mi-a spus moașa că ”durerea de la naștere este inevitabilă, dar suferința este o opțiune!”. Și m-au ajutat mult aceste cuvinte în pregătirea mea pentru cea de-a doua naștere, care a fost natural,  nemedicalizată, cu soțul lângă mine și chiar destul de rapidă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here