O prietena de-ale mele este insarcinata pentru prima data. Este entuziasmata, speriata, ingrijorata, dar stiu ca va fi o mamica minunata si anume asta vreau sa-i spun astazi.
Sunt foarte bucuroasa pentru ca traieste aceasta experienta si, in plus, ma incanta mult ideea de a o vedea in curand cu bebelusul ei in brate. Si imi vin in minte atatea lucruri pe care as vreau sa i le impartasesc… Dar chiar nu este intotdeauna usor sa spui tot ce-ti doresti prin cuvinte.
Este un eveniment important in viata ei si imi doresc sa fie pregatita, cat de cat, pentru ceea ce urmeaza.
Draga mea prietena,
In primul rand, vreau sa stii ca o sa te descurci si o sa fii extraordinara in acest nou rol, de mama. Stiu ca esti plina de emotii, ca iti faci griji pentru tot ce urmeaza. Stiu ca te intrebi daca o sa fii o mama buna (sa stii ca asta ma intrebam si eu cand eram insarcinata!), dar vreau sa te asigur ca vei gasi suficiente resurse interioare astfel incat sa te descurci cu toate.
Pentru ca esti un om minunat!
Te-am vazut cum te comporti cu copiii mei, dar si ai altor persoane. Esti intotdeauna amabila, rabdatoare, iubitoare si amuzanta cu ei. Vei fi la fel (ba poate chiar mai mult) si cu propriul tau copil! De asemenea, ai un suflet deosebit, iar copilul tau este incredibil de norocos sa te aiba ca mamica.
Vreau sa te rog, ca atunci cand iti va fi greu, sa-mi spui!
Vreau sa stii ca este in regula sa ceri ajutor atunci cand lucrurile sunt prea grele, cand esti obosita, confuza, nelinistita. Te rog, sa-mi spui cand ai nevoie de ajutor sau de un sfat, voi fi alaturi de tine.
Si inca ceva, sunt si voi fi mandra de tine, indiferent de ce alegeri vei face.
Voi fi mandra de tine, indiferent de felul in care o sa nasti, daca vei avea nevoie de epidurala sau nu, daca vei avea epiziotomie sau nu, daca vei opta pentru cezariana sau nu. Indiferent daca vei alapta sau nu, daca bebelusul va dormi toata noaptea sau nu, daca o sa-mi spui zilnic cat de obosita esti sau nu.
Sunt si voi fi mandra de tine, mamico, si tare bucuroasa pentru momentul in care te voi vedea cu bebelusul in brate!
Cu drag,
Prietena ta 🙂
[…] Source link […]