Despre cum sa ai o nastere frumoasa si implinitoare, exact asa cum ti-o doresti, despre respectul fata de mama aflata in travaliu si mai ales, ce simte o femeie dupa ce naste, ne spune Ditta Depner, educator prenatal, doula, dar si fondatoarea conceptului Renasterea, o modalitate de pregatire holistica pentru o nastere constienta si asumata.

Indemnul Dittei Depner, cu drag, pentru tine:

“Daca voi, femeile, va impuneti si va veti cere drepturile, veti cere sa fiti informate… Daca voi, barbatii, veti cere sa asistati la nastere, veti cere dreptul la un plan de nastere, dar si dreptul de a putea avea alegeri, atunci, la nastere, sa puteti sa luati decizii asumate, atunci lucrurile se vor schimba! (…). De ce credeti ca rata cezarienelor este atat de mare? Pentru ca frica de abuzuri este imensa! Informati-va, nu lasati nasterea in mainile altora. Nu mai predati nasterea unui sistem, unui medic, unei moase. Este dreptul vostru sa cereti o nastere cu demnitate”.

Citeste si: Ditta Depner: „Nasterea poate fi frumoasa, asa cum a fost ea menita sa fie!”

De ce ne este frica sa nastem?

Din pacate noi privim procesul nasterii ca pe ceva foarte traumatizant. Exista o frica ce ne-a fost cumva inoculata de generatii intregi, cum ca “femeia nu mai poate sa nasca singura”, “nasterea este o operatie majora”, “sarcina este o boala” etc. Cum aflam ca suntem insarcinate, fugim la medic de parca nu mai suntem sanatoase si nu ne mai simtim bine. Si exista o lipsa majora de incredere in propriul nostru corp, care totusi a fost facut sa poata sa dea nastere, sa poata duce o sarcina, sa creasca bebelusul, sa alapteze etc. Toate aceste lucruri noi trebuie sa le reinvatam acum. De ce? Pentru ca am primit prea multe mesaje negative despre aceste lucruri. Uitati-va la televizor, ascultati povestile altor mame si va veti ingrozi de atata drama si durere. Asta pentru ca nasterea a fost supramedicalizata in ultimul deceniu, iar femeia, la nastere, este tratata si in ziua de astazi umilitor si degradant, fara pic de respect sau demnitate.

Cel care “da startul” nasterii este copilul, iar noi ar trebui doar sa asteptam. Adesea insa nu i acordam femeii timp sa nasca…

Femeia si copilul au nevoie de acel timp de nastere. Ar trebui sa avem mai mult respect fata de procesul de nastere in sine. Copilul isi alege ziua de nastere, ora de nastere. Copilul “da startul” nasterii. Noi trebuie sa avem rabdare. El are nevoie de un anumit timp, de un anumit ritm, de o anumita colaborare cu mama. Da, nasterea e o “colaborare hormonala” intre cele doua corpuri aflate intr-unul singur pana la urma. Trebuie sa-i lasam bebelusului acel timp, este timpul lui, este dreptul lui.

Asa cum orice mama are nevoie de 9 luni sa se pregateasca emotional si psihic pentru momentul nasterii, asa are nevoie de timp si pentru a da nastere, timp pentru dilatatie, in care corpul ei se desface precum infloreste un bujor, in care corpul ei se pregateste pentru a permite aceasta trecere, in care se face loc miracolului. Tocmai la acest timp aveti dreptul. Femeia cand este pusa sa nasca “pe banda”, se inhiba si isi blocheaza procesul fiziologic al nasterii. De aceea, auzim tot mai des ca desi erau contractii, corpul a refuzat sa colaboreze, colul sa se mai dilate si s-a ajuns la cezariana. Din cauza mediului, a comportamentului personalului adesea foarte neprietenos, a abuzurilor psihice si uneori fizice, nasterile se blocheaza, pentru ca in mod firesc, nimeni nu poate naste cand este pus sub presiune. Si asta se aplica la toate mamiferele.

Vezi si Trucuri ca sa faci travaliul mai usor de suportat

Cum poti sa ai nasterea pe care ti-o doresti cu adevarat?

Nasterea este un moment care te transforma la nivelul cel mai profund, ca fiinta. Daca stii sa o traiesti si s-o savurezi, nasterea poate fi inaltatoare, este un moment de profunda sacralitate, de intalnire cu Creatia insasi.

Toate femeile au dreptul la o nastere frumoasa si implinitoare, insa nu toate au parte de asa ceva. De ce? Pentru ca nu toate au acces la informatia din medicina si psihologia pre- si perinatala care confirma ca ceea ce inmagazineaza mintea de-a lungul timpului, mai ales in mica copilarie, se intipareste si devine toate acele programe care ne conduc intreaga viata.

De aceea, conteaza in ce fel ne-am petrecut copilaria, conteaza cum am fost nascuti, daca parintii nostri ne-au dorit, conteaza cine ne-a crescut – pentru ca am preluat credintele acelui om, conteaza daca ne-am simtit iubiti si acceptati asa cum suntem sau ni s-a spus ca nu suntem suficient de buni, de destepti, de frumosi, conteaza unde am trait, ce impact a avut societatea asupra noastra, si ma opresc aici, desi sunt inca multi factori care ne-au slefuit si influentat personalitatea.

De aceea, cand vorbesc despre pregatirea pentru nastere, ma refer ca la o dezvoltare personala continua si nu doar la un curs cu niste banale tehnici de respiratie, care nu te ajuta cu nimic, daca nu vii cu sustinerea emotionala din interior si nu-ti cunosti toate dedesubturile personalitatii tale. Aceleasi lucruri se aplica, in aceeasi masura si la experienta partenerului tau, care are un aport important la crearea experientei nasterii copilului vostru. De aceea, nastem asa cum am fost nascute, nastem asa cum am fost obisnuite sa auzim ca se naste. Nastem asa cum ne pregatim pentru nastere. De aceea, pregatirea sa va fie pe toate planurile: psihic, emotional si fizic. Pentru ca noi suntem un complex de trairi, nu doar fizice, ci si emotionale.

Ce simte o mama dupa ce naste?

Stiai ca dupa ce o femeie naste are cel mai mare aport de oxitocina (hormonul dragostei), asa cum n-a mai avut niciodata in toata viata ei? Nici cand a fost indragostita “lulea”, pana in varful urechilor, nu au circulat prin corpul ei atatia hormoni ai dragostei. Niciodata nu a fost atat de extaziata de atata dragoste si de nevoie de a “varsa” dragoste asupra copilului ei.

Stiai ca acelasi lucru se intampla si la copil? Si el are un nivel mare de oxitocina care se acumuleaza la nastere in corpul lui si are nevoie sa se recupleze cu mama lui dupa prima lor mare despartire fizica care s-a produs la nastere. Si astfel se re-formeaza din nou acel “intreg”. Pentru ca nasterea este prima mare schimbare din viata lui.

Inainte de nastere, pentru bebelus totul este „ultra all inclusive“. Copilul parcurge prin nastere primul lui drum al schimbarii, ca sa ajunga intr-o noua lume, unde nu mai e cald si bine, unde mama poate fi gasita doar in afara, unde totul este rece si altfel decat pana acum. Copilul vrea in brate ca sa-si restabileasca siguranta ca nu este singur pe lume.

Si n-ar fi frumos, biologic si natural sa aterizeze in bratele mamei? De aceea, ca o mica anecdota, cordonul ombilical are 50-60cm, cat sa stea in bratele mamei, nu sa fie luat si dus in departamentul de neonatologie. Locul nou nascutului este in bratele mamei, pe pieptul acesteia, tocmai ca sa se produca acea “indragosteala” dintre mama, copil si partener. De aceea, aceste momente se numesc si ora magica. Cereti sa nu fiti despartite de copilasii vostri abia nascuti, pentru ca cea mai mare nevoie a lor este sa se simta in siguranta in bratele voastre, sa va auda vocea si bataile inimii, cuibarindu-se si gasind sursa noua de hrana: laptele matern, elixirul dragostei de mama.

Vezi si De ce nu nastem ca in afara? Iata adevarul despre statutul moasei in Romania

Autor: Inga Stoian