Ce trebuie să știi despre întârzierea clampării cordonului ombilical

Foto: Photo by Vidal Balielo Jr, Pexels

Probabil ai tot auzit în ultima perioadă despre faptul că unele mame tot mai des discută cu medicii ginecologi despre clamparea întârziată a cordonului ombilical la naștere. Dacă dorești să afli mai multe informații pe marginea acestui subiect, precum și care sunt avantajele și dezavantajele clampării întârziate a cordonului ombilical atunci te invit să citești mai jos.

Cordonul ombilical este acel element care face legătura dintre mamă și făt în perioada intrauterină, este cel prin care trece sângele la bebeluș (astfel micuțul primește oxigenul), îi oferă mâncarea de care are nevoie pentru a crește și a se dezvolta, dar și prin care transferă deșeurile înapoi în circulația maternă pentru a putea fi procesate.

Cordonul ombilical este de obicei cât lungimea bebelușului (cumva între 40-60 cm, dar sunt și excepții) și este tăiat imediat după naștere. Pe scurt, după ce se naște copilul, circulatia la nivelul cordonului obilical este intrerupta cu ajutorul unei clame, apoi cordonul se ligaturează cam la 2,5-3 cm de corp. (Dupa aproximativ 7-10 zile, bontul ombilical se deshidratează, se mumifiază si se detașează.)

Tot mai mulți specialiști și studii arată că o clampare întârziată a cordonului ar avea beneficii, atât pentru bebeluș, cât și pentru mamă. Clampare întârizată înseamnă, de fapt, că acea clemă va fi pusă după 1-3 minute de la naștere sau după ce cordonul nu mai pulsează (după aproximativ 10 minute). Momentul ales de clampare este de obicei discutat înainte cu mama și în funcție de practicile specialistului care asistă nașterea.

Unul dintre avantajele clampării întârziate este că bebelușul va primi ceea ce a rămas în cordon (nutrienții, celulele stem). Se consideră că bebelușul va avea astfel un risc scăzut de anemie în primul an de viață. Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie recomandă ca în special în cazul prematurilor să se practice clamparea întârziată a cordonului ombilical. Și mama poate beneficia astfel mai mult de magia primelor clipe împreună cu puiul ei, piele pe piele, în loc să fie luat micuțul imediat de lângă ea pentru a fi măsurat, cântărit, verificat.

În trecut, a existat o îngrijorare legată de hemoragia maternă, dar studiile nu au arătat vreo legătură între clamparea întârziaă a cordonului și o creștere a hemoragiei materne. Un alt risc este acela că, creșterea numărului de celule roșii din sânge ca urmare a clampării întârziate a cordonului poate mări probabilitatea de icter neonatal, potrivit pregnancymagazine.com.

Atenție! Dacă un nou-născut are nevoie de resuscitare sau dacă este prezent meconiul și trebuie efectuată aspirația, trebuie pus în incubator cât mai repede,  atunci clamparea întârziată a cordonului ombilicat ar putea să nu fie o opțiune chiar indicată.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here