Ultimele saptamani de sarcina pot deveni, pentru foarte multe dintre femei, o adevarata corvoada. Acest lucru deoarece este perioada in care orice gravida se simte cel mai putin confortabil. Iar cand micutul din burtica nu se grabeste deloc sa cunoasca lumea aceasta mare, lucrurile devin din ce in ce mai tensionate.
40 de saptamani pot trece foarte repede sau foarte greu pentru o femeie. Depinde din ce perspectiva privesti situatia. In cazul in care esti insarcinata, vei suporta ca o eroina primele opt luni de graviditate, insa ce-a de-a noua insa s-ar putea sa ti se para muuuuult mai lunga si din cauza nerabdarii de a duce mai repede la bun sfarsit acest „job“ si a-ti simti micutul in brate, dar si pentru ca lucrurile nu sunt deloc usoare cu burtica mai mare si picioarele poate mai umflate. S-ar putea ca in luna a 9-a sa suferi si de insomnii sau de somn mai slab calitativ din cauza ca ti-e tot mai greu sa-ti gasesti o pozitie potrivita pentru odihna.
Cu toate acestea, se spune ca pana nu-ti vine momentul nu ai alta solutie decat ”sa rabzi cu stoicism”. Exista totusi cateva modalitati naturale de a-l grabi putin pe cel mic sa dea ochii cu tine si cu ceea ce te inconjoara. Si nu ne referim aici la anumite medicamente care sa-ti provoace travaliul, ci pur si simplu la cateva activitati cotidiene care te vor ajuta sa ajungi mai repede in sala de nastere, bineinteles daca s-au implinit deja cele 40 de saptamani de sarcina.
Mersul pe jos si sexul
Mersul pe jos ajuta la reglarea contractiilor, iar modul natural in care se misca coapsele tale in timpul mersului are o contributie benefica asupra asezarii fatului in pozitia potrivita pentru nastere. De asemenea, prin simplul fapt ca te afli in pozitie verticala, te folosesti de gravitatie pentru a-ti ajuta bebelusul sa se aseze cu capul in jos, in pozitie craniana, cea mai indicata pentru o nastere fara probleme. Cu toate aceastea, ai grija, nu te obosi prea tare si prea devreme!
Pe langa activitatea fizica, ai nevoie si de foarte multa odihna.
Contactul sexual este recunoscut ca fiind una dintre modalitatile naturale de inducere a nasterii. Desi in aceasta perioada numai la sex nu te gandesti (sau poate ca esti una dintre putinele norocoase…), in cazul in care apare dorinta, aminteste-ti ca a face dragoste cu partenerul tau in ultimele saptamani de sarcina …va poate ajuta sa deveniti mai repede parinti. Sperma barbatului contine prostaglandina, o substanta de tipul hormonilor locali ce poate stimula contractiile uterului.
O alta metoda prin care iti poti induce natural nasterea este stimularea sfarcurilor. Prin aceasta activitate, organismul elibereaza oxitocina, hormonul responsabil pentru aparitia dorintei sexuale atat la barbati, cat si la femei, capabil sa provoace contractiile uterine. Tot ce ai de facut este sa-ti stimulezi cu blandete sfarcurile si sa te opresti apoi imediat ce simti cea mai mica contractie. Daca va functiona aceasta metoda, trebuie sa stii ca, de obicei, contractiile incep sa apara in mai putin de 20 de minute.
Mancarea picanta si uleiul de ricin
Unele femei sunt in stare sa jure ca atunci cand au mancat alimente picante au inceput sa simta cum li se contracta uterul. Aceasta modalitate nu este justificata in niciun fel, ba mai mult, se spune ca mancarea picanta nu face altceva decat sa provoace indigestie si arsuri stomacale.
Cu toate acestea, daca ai pofta de ceva picant si vrei sa ajungi cat mai repede in sala de nasteri, poti incerca sa-ti satisfaci o mica pofta. Nu uita totusi ca bebelusilor nu le plac „picanteriile“, dupa cum arata mai multe studii.
Si medicul tau ar putea sa-ti recomande cateva metode alternative. Atata timp cat medicul iti sugereaza si iti da „unda verde”, le poti incerca!