Cum iti ajuti fetita sa-si creeze o imagine pozitiva despre corpul ei?

Imaginea pozitiva de sine se poate construi pas cu pas. Ca parinte, poti face schimbari sau poti controla anumite aspecte astfel incat imaginea pe care o are copilul tau sa fie una realista, dar mai ales acceptata, asumata si iubita. Poti sa ai grija de alimentatia copilului tau, de valorile pe care le are fata de el insusi sau fata de ceilalti. Este important sa-i oferi sprijinul tau neconditionat, sa faceti exercitii fizice impreuna si sa-i explici ce presupun imaginile distorsionate aparute in social media sau la televizor. Dupa cum spun cele mai multe studii, fetele sunt cele care se confrunta cel mai des cu probleme legate de aspectul fizic, de cum ar trebui sa arate, potrivit „standardelor” societatii.

Standardele nerealiste in ceea ce priveste aspectul fizic aparute atat in social media, cat si in domeniul publicitatii pot pune o mare presiune pe umerii micuti ai fetitelor, scrie CBC Parents.

Fetele si femeile, in general, isi pot crea o imagine alterata sau distorsionata asupra corpului lor, chiar total diferita de cum sunt ele, cu adevarat, in realitate. Cativa cercetatori germani au publicat in 2008 un studiu prin care au analizat raspunsurile a 7.000 de copii cu varste cuprinse intre 11 si 17 ani, potrivit The New York Times.

Citeste si Cum poti sa cresti un copil increzator in fortele proprii?

Acestia le-au cerut copiilor sa isi descrie felul in care se vad fizic. Desi copiii aveau o greutate normala, jumatate din totalul fetelor si un sfert din totalul baietilor s-au descris ca fiind grasi.

Imaginea de sine se refera la perceptia pe care o are o persoana asupra felului in care arata, cat de mult se accepta pe sine insasi, dar si cum face fata standardelor societatii. O imagine de sine negativa aduce, la pachet, sentimente de rusine ori de disconfort. Specialistii au aratat o legatura intre imaginea de sine negativa si scaderea increderii in sine, anxietate, depresie sau tulburari de alimentatie, precizeaza CBC Parents.

Cauzele unei imagini corporale negative in ceea ce le priveste pe fetite sunt:

  • Presiunea colegilor deoarece nu bifeaza standardele societatii;
  • Imaginea nerealista oferita de social media, unde se portretizeaza un ideal al femeii cu un corp perfect;
  • Influenta familiei.

Sase pasi pentru a dezvolta o imagine despre sine pozitiva

Vestea buna este ca exista mai multe moduri eficiente pentru ca fiica ta sa inceapa sa aiba o imagine de sine mult mai buna.

Vorbeste cu fiica ta. O discutie deschisa despre imaginea de sine o va incuraja pe fetita ta sa fie constienta de schimbarile corpului ei, mai ales cand vine vorba despre pubertate, cresterea in greutate etc.

O poti sfatui sa isi exprime oricand ingrijorarile cu privire la corpul ei, asigurand-o ca sanatatea vine in diverse forme si dimensiuni. Prin urmare, acceptarea si respectul de sine sunt importante. De altfel, ii poti atrage atentia ca standardele oferite de social media sau TV sunt nerealiste.

Citeste si Exercitiile de yoga pentru copii, eficiente si pentru cei speciali

Gestioneaza timpul petrecut pe social media al fetitei. Desi retelele de socializare au si avantaje, precum mentinerea legaturilor cu persoanele dragi, acestea au si dezavantaje. Facebook sau Instagram abunda de imagini editate prin care sunt evidentiate si, cateodata, exagerate „aspectele bune” ale vietii. Absenta feedback-ului online, cum este Like-ul, poate crea o stare de anxietate si poate scadea increderea in sine. Ca parinte, seteaza anumite limite si comunica cu fiica ta despre postari si retele de socializare.

Stabiliti impreuna o alimentatie sanatoasa. Evitati pe cat de mult posibil fast-food-ul, dulciurile consumate in exces sau oricare alte produse nesanatoase.

Faceti exercitii fizice. Activitatile ce presupun miscare au destule beneficii asupra sanatatii fizice si psihice ale unei persoane, cum ar fi reducerea stresului, cresterea increderii in sine si dobandirea abilitatilor sociale.

Fii un model pentru fetita ta. Copiii sunt ca un buretel si, astfel, invata ceea ce traiesc sau ce vad la persoanele cele mai apropiate, in acest caz fiind familia. Concentrati-va pe un stil de viata sanatos, iar asta va lasa o influenta pozitiva asupra fetitei tale.

Relatiile interumane sanatoase. Cand ne gandim la cuvantul „prieten”, ne vin in minte diverse calitati, cum ar fi bunatatea, simtul umorului, generozitatea etc. Prietenii pot fi un sprijin emotional eficient atat pentru copii, cat si pentru adulti. De aceea, este important pentru copii sa aiba in jurul lor persoane calde si iubitoare, mai ales cand vine vorba despre membrii familiei.

Ca parinte, incearca sa nu faci comparatii intre copilul tau si ceilalti. Adreseaza-i complimente, scotand in evidenta partile sale bune.

Autor: Andreea Borcila

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here