Cariile dentare – cele mai frecvente afectiuni orale la copii

Imagine de Michal Jarmoluk de la Pixabay

Peste 3.5 miliarde de persoane sufera de probleme ale dintilor, printre cele mai intalnite fiind cariile dentare, avertizeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii. Intre 20-90% dintre copiii de 6 ani prezinta carii dentare in Europa, iar la varsta de 12 ani, cam 0.5-3.5 dinti sunt afectati de carii.

Romania este printre tarile in care cea mai frecventa problema dentara la copiii este caria, alaturi de toate complicatiile ei, de la pulpite si  parodontite la abces, potrivit dr. Ramona Hlandan, medic specialist Pedodontie, in cadrul Clinicii Trident. Specialistul arata ca, de cele mai multe ori, copiii ajung la stomatolog in momentul in care apare durerea si, deja, nu mai este vorba despre o simpla carie, ci de una dintre complicatiile acesteia.

Dr Ramona Hlandan

 „Spre deosebire de alte tari mai dezvoltate din Europa, cum ar fi, de exemplu, Germania, patologia molarului de 6 ani, adica prima masea permanenta care erupe, este mult mai vasta, ajungandu-se deseori chiar la pierderea acestuia, atunci cand pacientul copil se prezinta prea tarziu la stomatolog.”, explica dr. Ramona Hlandan, stomatolog Clinica Trident.

Lipsa de informare a parintilor, precum si importanta redusa pe care acestia o acorda dintilor de lapte duc la aparitia precoce a cariei pe acesti molari, despre care multi nici nu stiu ca sunt molari permanenti, care nu se mai schimba in viitor.

Cand merg cu copilul la stomatolog?

Potrivit specialistilor in sanatate orala, principalele cauze ale aparitiei cariei sunt igiena defectuoasa precum si alimentatia necorespunzatoare, bogata in carbohidrati si zaharuri.

O alta afectiune frecventa la copii este reprezentata de traumatismele dentare, care au ca  principala cauza neatentia, lipsa de echilibru, dorinta de cunoastere si varstele mici ale copiilor care abia invata sa mearga si nu sunt capabili sa anticipeze un pericol.

„Din pacate, parintilor din Romania le lipsesc notiuni importante despre igiena orala, precum si despre vizitele la stomatolog ale celor mici. Multi nu stiu cat de important este sa ii spele pe dinti, inca de la aparitia primului dinte, si sa ii duca la stomatolog, inca dinainte de a implini varsta de 3 ani.”, este de parere dr. Ramona Hlandan.

Specialistul precizeaza si ca, din cauza ca parintii nu ii duc pe copii la specialistul pedodont, nici nu afla cat de importanti sunt dintii de lapte in dezvoltarea armonioasa a copiilor. Totodata, este important ca acestia sa se poata obisnui de mici cu aceste controale periodice, care vor deveni un lucru normal si chiar placut pentru ei.

Parintii ar trebui sa stie ca dintii de lapte sunt la fel de importanti ca si cei permanenti, chiar daca se schimba, asadar ei trebuie spalati cu responsabilitate de catre parinti pana cand cei mici dobandesc manualitatea necesara pentru a face singuri periajul si trebuie tratati cu seriozitate, atunci cand apar anumite afectiuni dentare.

Si dieta copiilor joaca un rol important in sanatatea dintilor. Aceasta at trebui sa contina cat mai putine dulciuri, chipsuri si alte alimente cariogene sau bauturi carbogazoase. De asemenea, medicii ii sfatuiesc pe toti parintii sa mearga din timp cu cei mici la stomatolog, inca dinainte de a aparea problemele dentare. Astfel vor fi mereu informati in legatura cu ce au de facut, atat ei cat si cei mici, pentru o sanatate orala cat mai buna.

Sanatatea orala, o prioritate si in pandemie

Lumea este speriata de pandemie iar controalele de rutina, fara a avea vreo problema dentara, nu mai sunt la fel de frecvente. Sunt totusi si parinti care respecta aceste controale, iar noi, medicii stomatologi, am luat toate masurile necesare pentru desfasurarea tratamentelor in conditii de maxima siguranta, in ceea ce priveste impiedicarea raspandirii acestui virus.”, atrage atentia dr. Hlandan.

Ingrijorarea dr. Hlandan ii priveste, totusi, pe cei pentru care mersul regulat la stomatolog nu reprezinta o prioritate. Aceste persoane pot ajunge sa aiba probleme dentare serioase, cu dureri foarte mari, iar in situatia de fata exista riscul ca stomatologii sa nu ii poata trata la fel de repede ca inainte de pandemie.

Potrivit dr. Hlandan, este important ca pandemia sa nu sperie populatia si sa nu rareasca, astfel, vizitele la stomatolog, ci dimpotriva, aceste controale de rutina sa fie facute in continuare, pentru a evita aparitia situatiilor de urgenta.

Parintii sunt sfatuiti sa mearga in continuare cu cei mici la stomatolog, pentru a putea sa finalizeze tratamentele, deoarece intreruperea acestora, inainte de finalizarea lor, poate sa aiba efecte nedorite asupra sanatatii dentare a copiilor.

Dr. Ramona-Cristina Hlandan este medic specialist pedodont si expertul Trident in comunicarea cu cei mici si parintii lor. Misiunea personala a dr. Hlandan este sa se asigure ca toti copiii parasesc cabinetul stomatologului cu zambetul pe buze. 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here