Dulciurile – veșnica bătălie dintre copii și părinți

Sursa foto: parenting.firstcry.com

Stim foarte bine ca orice copil, daca ar putea, ar manca toata ziua numai dulciuri, in special toate acele bomboane frumos colorate sau prajiturile cu miros imbietor, ciocolata (ah, ciocolata!), înghețata, napolitanele, jeleurile, torturile…Hai sa vorbim despre dulciuri, despre vesnica batalie dintre copii si parinti. 

Citește și: Studiu: 65% dintre copii consumă dulciuri zilnic, uneori chiar și de 2-3 ori pe zi

De cand lumea, parintii, bunicii, matusile, unchii si asa mai departe le-au dat copiilor cele mai minunate dulciuri si apoi tot ei au fost cei care s-au plans ca micutii nu mai vor si alte alimente sau, mai rau, de la varste foarte fragede s-au ales cu carii dentare.

Specialistii sunt de parere ca tactica cea mai buna, atunci cand vine vorba de bomboane si copii, ar fi sa nu dai nastere acestui obicei. Bineinteles, acest lucru pare aproape imposibil, deoarece, chiar daca tu vei fi cea care te vei opune vehement ca micutul tau sa consume dulciuri, mai devreme sau mai tarziu tot va fi tentat sa le deguste. In momentul in care copiii din parc si prietenii de joaca ai copilului tau mananca prajiturele, bomboane sau alte asemenea delicatese, va fi foarte greu ca el sa reziste tentatiei. Mai mult, deoarece majoritatea magazinelor sunt pline cu astfel de produse care atrag copiii ca un magnet numai cu ajutorul mirosurilor imbietoare si al celor mai frumoase culori, micutul tau nu se va putea abtine de la degustare.

Citește și: Mami, tu ii dai copilului o gustare pentru a-l linisti? Iata la ce risc il expui!

Asa cum stim cu totii, chiar daca sunt foarte gustoase, majoritatea dulciurilor contin zahar din belsug, unul dintre inamicii sanatatii copilului (ca sa nu deschidem subiecte legate de diabet, obezitate, probleme cardiace, carii dentare etc).

Si pentru ca iti va fi foarte dificil sa te opui poftelor celui mic, avem cateva sfaturi pentru tine, care te vor ajuta sa ai grija de sanatatea copilului tau.

Intotdeauna, imediat dupa ce a mancat o bomboana, asigura-te ca a baut suficienta apa, ca s-a spalat pe dinti. Daca nu este suficient de mare incat sa se spele singur, fa tu asta pentru el. Apoi, nu-i permite sa consume dulciuri cu doua ore inainte de culcare, indiferent daca se apropie noaptea sau ora de odihna de dupa-amiaza. Si, foarte important, nu-l lasa niciodata nesupravegheat atunci cand se delecteaza cu bomboane sau alte dulciuri cu risc de inec, asfixiere.

Unul dintre putinele avantaje ale consumului de dulciuri este reprezentat de fericirea copilului. Mai apoi, trebuie sa ne gandim si la parinti, care pentru cateva clipe de liniste prefera sa le ofere celor mici o ciocolata sau cateva bomboane gustoase…doar ca sa aiba acele mici gurite ocupate pentru cateva momente. 🙂

Pentru a satisface pofta de dulce a copiilor, multe dintre mame aleg sa le dea acestora numai biscuiti sau uneori prajiturele preparate in casa. In acest fel, mamele se simt mai linistite, cunoscand ingredientele prajiturilor de casa.

Citește și: Broccoli sau desert, ce crezi ca prefera copilul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here