Modificările aduse legii nr 242/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care vor oferi mai multe șanse la o viață de familie pentru copiii abandonați

Foto: www.tehrantimes.com

În Monitorul Oficial nr. 652 din 30 iunie 2022 s-a publicat Legea nr. 191/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Aceste modificări aduc aspecte deosebit de importante de procedură privind procesul de adoptare, reducând astfel birocrația sistemului de protecție și oferind mai multe șanse la o viață de familie pentru copiii abandonați.

Iată care ar fi principalele modificări la această lege:

  • Potrivit art 74: ”La încetarea măsurilor de protecție specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistență socială, organizat la nivelul municipiilor și orașelor, persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul de specialitate al primarului, precum și direcția generală de asistență socială și protecția copilului, în cazul sectoarelor municipiului București, de la domiciliul sau, după caz, de la reședința părinților, au obligația de a urmări evoluția dezvoltării copilului, precum și modul în care părinții își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc rapoarte trimestriale pe o perioadă de minimum 2 ani, pe care le transmit direcției generale de asistență socială și protecția copilului care a propus încetarea măsurii de protecție specială.
  • Părinții biologici sunt obligați să participle la ședințe de consigliere în vederea dezvoltării de abilități parentale în cazul reintegrării.
  • Se reduce procesul birocratic de căutare a rudelor copiilor prin scăderea gradului la care acestea se caută, de la rudele de gradul IV la cele de gradul III.
  • Plasamentul familial poate fi dispus în orice județ, nu doar pe raza teritorială unde a fost luat în evidență.
  • Managerul de caz are obligația de a stabili adopția, ca finalitate a planului individualizat de părotecție dacă nu este posibilă reintegrarea în termenul legal de 6, respectiv 12 luni.
  • Potrivit art 67: ”Se interzice comisiei pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţei care dispune plasamentul copilului în condiţiile prezentei legi să comunice părinţilor biologici ai copilului documente şi informaţii ale persoanei sau familiei de plasament privind adresa, veniturile, bunurile deţinute în proprietate, starea medicală sau psihologică.
  • Potrivit art 73 (alin 3): ”În situaţia constatării necesităţii modificării măsurii de protecţie specială, este interzisă mutarea copilului dintr-un serviciu de tip familial într-un serviciu de tip rezidenţial. Interdicţia nu se aplică în situaţii temeinic motivate de managerul de caz, respectiv situaţii care pun în primejdie viaţa şi securitatea copilului.” etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here