Retete de sarbatori: Bauturi festive de iarna (pentru parinti!)

Vin sarbatorile, vin sarbatorile… 🙂  si daca la capitolul mancaruri delicioase stii ce iti doresti sa pregatesti pentru mesele festive, te vom ajuta astazi cu cateva retete de bauturi festive de iarna, speciale pentru parinti!

Ciocolata calda

Ingrediente:

  •  4 linguri cacao;
  • 200 g ciocolata;
  • 2 linguri zahar brun;
  • 2 linguri miere;
  • 1 nucsoara;
  • 1 lingurita scortisoara macinata;
  • 2 linguri cognac;
  • 2 cuisoare pisate,
  • 500 ml lapte fierbinte;
  • piper alb.

Mod de preparare:

Amestecati intr-un mixer cacao, ciocolata topita, zaharul, mierea, cuisoarele, scortisoara si un varf de cutit piper alb proaspat macinat. Cand amestecul este omogen, adaugati cognacul si laptele fierbinte. Turnati bautura in pahare termorezistente in care ati pus cate 1 – 2  bucati de nucsoara rasa.

Bautura cu cognac

Ingrediente:

  • 10 galbenusuri foarte proaspete;
  • 5 linguri zahar – de preferat, brun;
  • 500 ml cognac;
  • 500 ml vin;
  • 1/2 lingurita nucsoara rasa.

Mod de preparare:

Frecati galbenusurile si zaharul pana cand acesta se dizolva si compozitia devine cremoasa. Turnati peste acest amestec cognacul, omogenizati, apoi vinul si amestecati bine. Incalziti amestecul pe baie de aburi fara a-l lasa sa dea in clocot. Inainte de a turna bautura in pahare calde, presarati in acestea nucsoara rasa.

Vin fiert cu portocale

Ingrediente:

  •  1 litru vin rosu;
  • 1 portocala;
  • 5 cuisoare;
  • 1 cardamon;
  • 20 stafide;
  • 1/2 lingurita scortisoara sau 1 baton intreg de 5 cm lungime.

Mod de preparare:

Spalati o portocala si infigeti in ea din loc in loc cuisoarele, apoi lasati-o sa se macereze in 1 l de vin rosu fierbinte, timp de 24 de ore. Adaugati 1/2 lingurita scortisoara, cardamonul zdrobit, stafidele si lasati vasul acoperit pana a doua zi. Fierbeti apoi timp de 5 minute amestecul, la foc mic, si serviti-l in pahare termorezistente. Portocala puteti s-o impartiti in sferturi si s-o repartizati in fiecare pahar.

Lichior de oua cu rom

Ingrediente:

  • 4 cani lapte;
  • 5 cuisoare;
  • 2 ½ lingurite esenta de vanilie;
  • 1 lingurita scortisoara;
  • 12 galbenusuri;
  • 1 ½ cana zahar;
  • 2 ½ cani rom alb,
  • ½ lingurita nucsoara.

Mod de preparare:

Amestecati laptele, cuisoarele, o jumatate lingurita esenta de vanilie, scortisoara si fierbeti amestecul 1 minut. In alt vas amestecati galbenusurile cu zaharul pana obtineti o compozitie cremoasa, albicioasa. Turnati peste acest amestec laptele, dupa ce s-a racit putin. Omogenizati compozitia si puneti-o pe foc (cel mai bine este la bain-marie), amestecand incontinuu. Compozitia nu trebuie sa fiarba, ci trebuie mentinuta la punctul de fierbere pana in momentul in care incepe sa se ingroase. Scoateti apoi cuisoarele si lasati compozitia la racit timp de 1 ora. Adaugati apoi romul, 2 lingurite vanilie si nucsoara. Omogenizati si puneti lichiorul la frigider pana a doua zi.

Glogg

Ingrediente:

  •  1.5 vin rosu;
  • 50g coaja rasa de portocale;
  • 50g scortisoara macinata;
  • 20 seminte de cardamon pisat;
  • 25 cuisoare zdrobite;
  • 50g migdale macinate;
  • 50g stafide;
  • 12 cubulete zahar cubic;
  • 150 ml cognac.

Mod de preparare:

Puneti vinul la incalzit. Adaugati coaja de portocale, scortisoara, cardamomul, cuisoarele. Fierbeti 15 minute, adaugati apoi migdalele sfaramate, stafidele si mai fierbeti inca 15 minute. Luati vasul de pe foc, puneti deasupra lui un gratar de sarma pe care asezati cubuletele de zahar. Stropiti-le cu coniac si flambati-le. Cand zaharul s-a caramelizat, puneti-l in vin si amestecati pana la dizolvarea lui. Turnati vinul in cani fierbinti.

Bautura calda cu mere

Ingrediente:

  •  1,5 suc de mere proaspat stors;
  • 2 lingurite scortisoara;
  • 2 linguri miere;
  • 10 linguri rom;
  • 5 linguri cognac.

Mod de preparare:

Puneti intr-un castron scortisoara rasa, mierea si turnati peste ele sucul de mere. Incalziti amestecul la foc foarte mic, fara a-l lasa sa dea in clocot. Luati vasul de pe foc si turnati in amestec cognacul si romul, amestecati si turnati bautura in pahare incalzite.

Sa aveti sarbatori magice!

 

 

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here