Berbec
Astăzi se crează circumstanțe favorabile pentru a te afirma, pentru a ieși cu ceva în evidență, pentru a fi remarcat. Te poți exprima liber, îți poți promova ideile, îți poți arăta talentele, abilitățile, îți poți valorifica la maximum potențialul, te îndeamnă astrele.
Lucrurile nu sunt chiar atât de încurcate și dificile pe cât le crezi tu, de aceea primul pas pe carear trebui să-l faci azi este să schimbi perspectiva, să faci un pas în spate și să privești din alt unghi de vedere. Este bine dacă ai accepta și ideile și metodele alternative, diferite.
Gemeni
Te simți azi încrezător, sigur pe tine, pe forțele tale, pe viziunile și ideile pe care le ai. Ai parte și de susținerea celor dragi. Apar unele răspunsuri, dar și unele rezultate ale eforturilor depuse cu ceva timp în urmă, spun astrele.
Dacă nu te vei folosi de oportunitățile care îți apar în cale, vei observa în scurt timp că alții profită de acestea. Chiar dacă vei avea suficiente responsabilități, să știi că o bună organizare te poate scoate din încurcătură, te sfătuiesc astrele.
Este bine să nu mai privești totul cu ochi atât de critici, să fii mai maleabil, mai ales atunci când este vorba despre relaționarea cu alți oameni. Știi vorba aceea: vezi paiul în ochiul altuia, dar mai puțin bârna din propriul ochi? Cuvântul cheie pentru această zi: empatie!
Nu îți place să lași lucrurile la voia întâmplării, chiar și în momentul în care susții că te lași purtat de val, este un val pe care sub o formă sau altă în controlezi. Vei simți cum azi ești testat, verificat, încercat. Este bine să-ți faci mai mult timp pentru plimbări, pentru mișcare.
Este o zi bună pentru discuții de suflet, întâlniri care îți aduc plăcere. Este un moment preilnic pentru ieșirea în natură, poate pentru o drumeție scurtă. Poate veni o surpriză plăcută din partea celor dragi, de aceea sfatul astrelor este să te bucuri de compania familiei, prietenilor.
Scorpion
Vei fi dispus azi să faci unele investiții pe termen lung, să iei decizii financiare rapide. S-ar putea chiar să depășești azi bugetul, dar să nu te îngrijoreze acest lucru. Știi că ai făcut alegeri asumate, că te îndrepți în direcția dorită. Evită conflictele cu familia extinsă.
Reușești să fii azi convingător, să dai dovadă de maturitate, să fii înțelept în interacțiunile cu ceilalți. Vei ști să asculți cu adevărat, s-ar putea să porți o discuție favorabilă cu partenerul de viață, să faceți unele planuri pe termen lung.
Tratezi azi cu migală și atenție chestiunile ce țin de cămin, de familie. S-ar putea să fie vorba și de a face o curățenie mai riguroasă sau de a planifica unele îmbunătățiri în casă. Poți repara chestiunile pentru care nu ai prea avut timp, poți deschide unele subiecte mai vechi pentru care nu ai avut argumente sau informații.
Întâlnirile cu prietenii și familia vor avea un efect benefic revigorant asupra ta, de aceea profită cât poți de mult de acestea. Este un cadru astral excelent și pentru lectură, pentru tot ce ține de muzică, de hobby-uri, de activități artistice.
Pești
Nu e lăsa influențat de emoțiile venite dintr-un impuls de moment. Este esențial ca azi să menții o atitudine cât mai echilibrată, mai ales atunci când vei avea de discutat cu persoane care nu prea sunt pe placul tău. Nu este indicat să fii cel care inițiază un conflict sau care are o răbufnire, ci mai curând cel care mediază, care păstrează armonia în jur.