Berbec
Astăzi este în mare parte despre comunicare, despre a seta unele reguli, bariere, termeni. E nevoie să stabilești niște limite azi în anumite relații, nu să renunți la aceste legături, mai ales dacă sunt de durată. A sosit momentul să ceri să ți se întoarcă favorurile pe care le-ai făcut altora, susțin astrele.
Este bine aspectată sfera intimității, iubirii, legăturii de suflet. Ai chef de romantism, de atenție, de apropiere, de flirt. Tot azi este posibil să descoperi dacă anumite persoane care spun că-ți sunt prieteni sunt așa cu adevărat. Este un moment bun și pentru o triere printre cei din anturajul tău.
Gemeni
Fă un pas în spate și lasă lucrurile să se liniștească. Emani o energie de liniște, de pace, astfel că poți fi persoana alături de care cei din jur se pot simți în siguranță, cu care doresc să-și petreacă timpul. Fii atent însă pe cine ajuți, în compania cui petreci timpul sau cui îi faci anumite destăinuiri nevinovate.
Nu trebuie să-ți bagi capul în nisip, ca struțul, și să pretinzi că nimic nu se întâmplă în jurul tău. Ar fi bine să te exprimi, să te implici, să-ți spui punctul de vedere, să protestezi, dacă asta simți. Aceasta este cea mai potrivită atitudine pentru astăzi, susțin astrele.
Este un moment bun să te preocupi mai mult de stilul tău de viață, de anumite schimbări ce țin de sfera vieții personale. Începi să vezi lucrurile în culori mai vii, mai intense, mai pozitive, spre deosebire de zilele anterioare. S-ar putea să descoperi că pentru a avea ceva mai multă liniște poate ar fi bine să mai lași ceva de la tine.
Astăzi este o zi încărcată de multă conotație spirituală, divinitate, numelorogie, clarviziune, paranormal, lucruri care nu pot fi ușor explicate. Vei observa că multe persoane din jurul tău se simt bine azi și te vei molipsi și tu această stare de spirit. Poți întâlni o persoană specială, cu care poți împărtăși ceva.
Astăzi cam ai chef să te distrezi mai mult decât să rezolvi chestiuni plictistioare, mai ales că weekendul bate la ușă. Te pot surprinde unele relații din cercul cău de apropiați, să descoperi lucruri neașteptate. Partea bună este că preferi azi să vezi azi mai mult partea plină a paharului.
Scorpion
Parteneriatele care se formează azi sunt de bun augur, îți pot aduce succes în timpul apropiat. Se poate aplana un conflict mai vechi, găsești unele soluții la chestiuni din trecut sau care durează de ceva timp. S-ar putea ca la urechile tale să ajungă unele zvonuri, dar nu ar trebui nici să te panichezi, nici să nu le iei în serios. Așteaptă să vezi ce e adevărat și ce e doar o bârfă.
Lasă temerile și stresul deoparte, nu le mai lua în serios, nu-ți mai consuma inutil energia, mai ales că la multe dintre acestea nu le poți găsi soluții în acest moment, oricât ai insista. Ar fi bine să faci un pas în lateral, să observi lucrurile și să nu încerci să-ți justifici deciziile de acum.
Apare o oportunitate, o posibilitate de a alege din mai multe variante. S-ar putea să ai nevoie de cineva de încredere care îți poate oferi ceva mai multă luciditate și pragmatism în acest context. Nu te grăbi, ai nevoie de o altă perspectivă pentru a lua ce mai bună decizie, te asigură astrele.
Poți să fii în centrul atenției, atât în familie, al colegilor de serviciu, cât și în cercul de prieteni. Ești o persoană pe care cei din jur se pot baza emoțional. Ești prezent, ajuți cât poți, dar ai grijă să nu te implici prea mult afectiv în problemele altor persoane.
Pești
Ar fi bine să te pregătești pentru că ești analizat, verificat, controlat, examinat, observat. Cauți să te faci remarcat, să ieși cu ceva în evidență, să-ți folosești abilitățile. Sunt posibile unele recompense. S-ar putea să se mai deblocheze unele lucruri în legătură cu o relație importantă pentru tine. Despre care legătură este vorba?