Berbec
Astăzi ar fi bine să te focusezi pe relația cu cei mai tineri, cu copiii, dar și să te preocupi și de anumite aspecte legate de propria copilărie, pentru că poți descoperi că sunt unele lucruri nerezolvate sau pe care abia acum le înțelegi, le descoperi, ba poate chiar le vindeci.
Ai parte de o zi în care ar fi bine să te ocupi de tine, de înfățișarea ta, de starea ta de spirit, de sănătatea ta fizică, de zona emoțională. Poți face ordine printre haine, poți achiziționa de obiecte care să te pună în evindeță, poți găsi unele oferte bune. De asemenea, se pot clarifica unele lucruri în sectorul iubirii.
Gemeni
Nu mai accepta toate ideile și fricile pe care încearcă alții să ți le insufle. De data aceasta ar fi bine să pui piciorul în prag și să iei decizii importante, să te delimitezi de credințele celorlalți și să faci așa cum îți spune intuiția. Te concentrezi asupra valorilor personale, asupra principiilor de viață.
Ar fi indicat să te preocupi de sectorul financiar, pentru că pot apărea unele cheltuieli neprevăzute, iar bugetul tău nu este tocmai unul solid. Poți participa la un eveniment social sau te poți trezi într-un context în care vei avea de dat bani sau va fi nevoie să iei unele decizii financiare.
Astăzi te focusezi pe sectorul căminului, pe lucrurile care ai nevoie. Dai dovadă de maturitate, poți face unele investiții pline de inspirație. Sunt bine aspectate activitățile legate de grup, de comunitate. Apelează la talentele tale de comunicare atunci când apar neclarități.
În această zi te vei focusa pe familie, pe rude, pe cămin. S-ar putea să participi la o discuție sau o întrunire de familie în care va fi nevoie să iei o decizie mai mare. Este favorizată azi și legătura cu partenerul de viață. Azi te reîndrăgostești, oferi atenție, iubire, emoții pozitive.
Lasă munca deoparte, nu te mai aglomera cu tot felul de sarcini și responsabilități, eliberează-ți mintea și oferă-ți timp de relaxare. Este un cadru astratl bun pentru hobby-uri, pentru a ieși în natură, pentru a face mișcare din plin, pentru a face schimb de idei cu persoane dragi.
Scorpion
Ai parte de o zi frumoasă, veselă, interesantă, ai chef de distracție, de interacțiuni, de experiențe noi. Astrele te încurajează să te bucuri de tot ce îți oferă ziua, dar cu mare grijă la buzunar, pentru că poți fi predispus spre cheltuieli compulsive. Sunt bine aspectate legăturile cu familia extinsă.
Pui țara la cale, clarifici multe lucruri azi, chiar și chestiuni mai vechi. S-ar putea să fie o zi mai agitată, dar productivă. Te poți întâlni cu prietenii, anumite cunoștințe, poate primești invitații să participi la unele evenimente sociale pe care ar fi bine să nu le refuzi, te îndeamnă astrele.
Astăzi este despre a consolida, despre a semna, despre a parafa, a bate palma. Primești răspunsuri, informațiile cerute și dorite, detaliile de care aveai nevoie sau confirmările necesare pentru a putea face pasul următorul, pentru a evolua, pentru a te apropia de obiectivul dorit.
Pune în ordine în zona relațiilor, în special în cele de lungă durată. Spui ce ai pe suflet, spui despre lucrurile în care crezi și ești destul de direct. Fii atent la detalii, la decizii, la interacțiunea cu persoanele mai în vârstă sau cu autoritățile, cu cei care au funcții de decizie.
Pești
Astăzi ai șansa să cunoști oameni fie fizic, în cadrul unei întîlniri, a unui eveniment social, fie online, iar astfel poți lega unele conexiuni utile, benefice. De asemenea, este un cadru astral bun pentru tot ce ține de drumuri, deplasării, organizarea unor călătorii sau legătura cu străinătatea.