Horoscopul săptămânii: 13-19 martie 2023

 

Berbec

S-ar putea să simți această perioadă ca pe o trezirea după un lung somn, să te ”dezmorțești”, să vezi altfel lucrurile, să vrei să acționezi, să faci planuri de care să te apuci cu toată seriozitatea. Ești mai interesat de bunurile materiale, de acte, de chestiunile ce țin de cămin, de siguranța financiară pe termen lung. Gândești diferit, ești mai deschis în fața unor idei pe care în trecut le-ai fi respins chiar de la început.

 


 

Taur

Ești mai atent la spiritualitate, la relațiile cu ceilalți, la ce îți arată subconștientul, la ceea ce simți și ce îți dictează intuiția. Este un cadru astral prielnic pentru tot ce ține de munca în echipă, pentru binele grupului sau comunității din care faci parte. De asemenea este o perioadă bună pentru a te elibera de tot acel bagaj emoțional toxic pe care-l porți de ceva timp.

 


Gemeni

S-ar putea să descoperi că această săptămână este una plină, activă, care îți aduce multe evenimente, diverse situații neașteptate și care te mobilizează să nu stai pe margine, ci să acționezi, să urci pe scenă, să soluționezi problemele. Este o perioadă a fanteziilor, a visării, a imaginației, dar și a enigmelor, secretelor care pot ieși acum la iveală. Este esențial să lași lucrurile să decurgă exact așa cum vin, fără a forța ceva, te sfătuiesc astrele.

 


 Rac

În prima parte a săptămânii va fi despre aventură, expansiune, avansare, rebeliune, distracție, flirt, dinamism, în timp ce în partea a doua a săptămânii vei căuta reversul medaliei. Este o perioadă bună pentru conexiuni, legături, pentru a cunoaște persoane noi, dar și pentru a redescopei unele alianțe mai vechi. Este un moment bun să organizezi unele ieșiri, călătorii, vacanțe, escapade.

 


Leu

Săptămâna aceasta îți poate aduce rezultate frumoase dacă îți vei folosi resursele, dacă vei avea curaj să-ți scoți la lumină talentele, abilitățile. Acum este timpul pentru revenire, revendicare, reorientare, regăsire. Este un cadru astral bun pentru ambiții profesionale, pentru a-ți restabili o poziție, dar și pentru a-ți îmbunătăți sfera socială, participând la diverse evenimente, acceptând invitații, vizite.

 


Fecioară

Oportunități frumoase se întrevăd în ceea ce privește sfera parteneriatelor, poți încheia contracte avantajoase, poți avea câștiguri frumoase în urma unor tranzacții. Este un cadru astral benefic pentru a acționa în ceea ce privește un țel mai îndrăzneț pe care-l ai, te asigură astrele. Lasează-ți intenția către Univers și în scurt timp poți primi răspunsul sau semnul mult dorit.

 


Balanță

Este o perioadă în care anumite capitole se vor încheia, în timp ce alte etape se pot naște. Este esențial să fii atent la detalii, să-ți ții ochii larg deschiși și să fii atent la informațiile primite. Energiile vor fi contradictorii și destul de fluctuante în această perioadă, la fel și dispoziția va avea de suferit, susțin astrele. Va fi nevoie să-ți gestionezi cu mai multă grijă emoțiile în această săptămână.

 


Scorpion

Este o perioadă bună pentru a socializa, pentru a reîmprospăta unele legături, a încheia unele parteneriate, pentru a face unele vizite. Este un cadru astral și pentru a studia, a susține unele prelegeri, examene. Ești mai pasional, mai persuasiv, dai dovadă de concentrare, de determinare. Cauți armonia în sectorul căminului, în sfera amoroasă. Ești mai tentat să faci unele cumpărături compulsive, de aceea fii atent la acest capitol, susțin astrele.

 


Săgetator

În această perioadă ești concentrat pe sectorul profesional, pe a îmbunătăți anumite aspecte legate de rutina ta, stilul de muncă, pe a seta noi obiective. Dacă apar anumite schimbări, astrele te îndeamnă să le privești cu mai multă încredere și pozitivitate. De asemenea, cauți metode sau ocazii de a-ți crește veniturile.

 


Capricorn

Pe lângă muncă asigură-te că-ți oferi și suficient timp pentru odihnă, pentru acele activități recreaționale care te ajută să te eliberezi de griji, de stres. Este un cadru prielnic pentru a te preocupa atât de sănătatea ta, cît și de sănătatea celor dragi. Este un moment bun să comunici cu copiii sau cei mai tineri. Poți lua în calcul un proiect mai mare legat de cămin, de un teren, de un spațiu drag inimii. Cineva din trecut își poate face apariția în această perioadă.

 


rsător

E nevoie să te asiguri că ai parte de armonie atunci când este vorba despre timpul alocat sarcinilor de serviciu și celor ce țin de sectorul vieții personale, de familie, de hobby-uri și pasiuni. Nu-ți neglija prietenii. Este o perioadă bună și pentru tot ce țin de afecțiune, de dragoste, de pasiune, de intimitate, senzualitate, apropiere. Ești mai deschis de a avea experințe noi, de a încerca lucruri noi.

 


Pești

Nu este nimic rău dacă pe lângă muncă și responsabilități vei introduce sau vei lăsa și acele mici elemente distractive care te pot ajuta să mai ieși din rutina de zi cu zi, din tumultul de griji acumulat în ultima perioadă. Este un cadru astral bun pentru a petrece mai mult timp cu cineva special, pentru a te îndrăgosti și reîndrăgosti. Este un moment favorabil pentru comunicarea în scris și pentru legătura cu străinătatea.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here