S-ar putea să te întrebi de ce să vorbim despre intenții în ceea ce privește venirea noului an și să nu vorbim despre dorințe? Pentru că dorințele sunt despre ce vrem, dar nu neapărat despre ceea ce avem cu adevărat noi nevoie.
Ești curios să afli – din punct de vedere astrologic – la ce ar trebui să ne așteptăm de la anul 2023 și mai ales, care ar fi bine să fie intențiile (ca niște notițe către Univers) pe care să le manifestăm în timp ce ne gândim și vizualizăm noul an?
În astrologia chineză, 2022 este/a fost Anul Tigrului și trebuie să recunoaștem că a fost unul intens, cu multe provocări simțite ca dintr-un ”rollercoaster”, cu surprize, cu întâmplări neașteptate, cu mult imprevizibil.
Anul 2023 este anul Iepurelui și, în ciclul acestui an, ne putem aștepta să vedem o continuare a acestor răsturnări de situații. Cu toate acestea, 2023 se va dovedi un an cu adevărat transformator din punct de vedere spiritual pentru mulți dintre noi. Pe parcursul acestui an, mulți oameni își vor da seama cum deciziile pe care le-au luat anterior i-au dus în locul în care se află acum sau i-au ”modelat” cine sunt. Va fi o perioadă de răscruce, de luare a deciziilor critice, de formare de noi conexiuni și de realizarea cu adevărat a locului pe care-l au în această lume.
Berbec
În 2023 te vei concentra serios asupra carierei și asupra unor noi direcțiilor pe care ai putea dori să pornești la drum. S-ar putea să te trezești pe o cale complet nouă, așa că pregătește-te pentru orice!
În acest an ar fi bine să te gândești să manifesti înțelepciunea de a lua cele mai bune decizii pentru tine, să iei decizii cu multă cu atenție la detalii, la aliați, la circumstanțe și să accepți ajutorul celor care doresc să ți-l ofere.
Se anunță un an puternic și intens pentru tine, deosebit de bun pentru conexiuni, legături, relații.
Este posibil ca anumite persoane din trecutul tău să revină, să-ți mai ceară o șansă sau să accepte condițiile propuse de tine. Este foarte posibil, ca o conexiune sufletească pe termen lung se se lanseze în acest an și să-ți aducă multe experiențe neașteptate. Solicită de la acest an deschidere pentru noi conexiuni noi și pentru împrospătarea sau restabilirea unor legături mai vechi.
Gemeni
Te așteaptă un an cu un potențial uimitor când vine vorba de spiritul tău creativ! Nevoia de a-ți folosi imaginația și talentele tale va fi puternică. S-ar putea să descoperi chiar și unele talente ascunse pe care nu știai că le ai sau să dezvolți abilități noi. Solicită oportunități de a-ți prezenta spiritul creativ. Lasă Universul să știe cât de mult îi dorești să-ți arăți taletele în fața lumii, iar Universul îți va crea contextele potrivite!
2023 va fi un context bun pentru a reflecta, pentru autoevaluare. Pregătește-te pentru tot felul de transformări spirituale.
Vor exista mai multe momente neașteptate, iar o relație, în mod special, îți va schimba foarte mult viața. Cere de la Univers îndrăzneala de a te aventura în necunoscut. Poate exista o dorință puternică de a rămâne în zona ta de confort, dar poți evolua doar în afara zonei de confort.
Te așteaptă câteva oportunități minunate în noul an, dar înainte de a te bucura de acestea e nevoie să renunți la tiparele învechite de gândire, să fii mai deschis la ideile și viziunile noi.
S-ar putea ca anul acesta să fie unul în care va fi nevoie să muncești pentru lucrurile pe care ți le dorești, dar va fi plin de satisfacții în mai multe moduri. Cere puterea de a trece peste vremurile dificile și ai încredere că Universul are un plan grozav pentru tine, fiindcă așa și va fi, dacă vei crede cu adevărat.
Anul 2023 pare să fie un moment favorabil pentru prietenii și relații, iar acesta este anul în care să renunți la vechile dezamăgiri și la aspectele trecutului tău care te țin pe loc, îți blochează evoluția. Ține-ți mintea și inima deschise!
Cere Universului să dezvolți modele de gândire pozitive pe care să le poți folosi pe tot parcursul întregului an. În multe cazuri, noi conexiuni înseamnă și noi moduri de a gândi!
Se anunță un an deosebit de puternic în sectorul comunicării. Vocea ta va fi auzită de mulți, de la depărtare. Alții vor căuta să se inspire de la tine, dar pot exista și momente în care opiniile și convingerile tale vor fi contestate. Ești îndemnat să-ți asculți sufletul, să spui ce simți. Cere curaj pentru a-ți susține convingerile, indiferent de obstacolele care îți vor sta în cale în anul care vine.
Scorpion
2023 va fi un an deosebit de bun în carieră și finanțe pentru tine și poate exista șansa unei noi afaceri care să ducă la rezultate care să te mulțumească.
Cu toate acestea, s-ar putea să existe îndoieli sau nehotărâre din partea ta, așa că este important ca în acest an să manifesti încrederea în tine pentru a merge mai departe și a crede în propriile forțe și idei, în instinctele tale cele mai profunde.
Pregătește-te pentru imprevizibil! Oricât de mult ai dori ca lucrurile să fie planificate, cât mai organizate și fără întreruperi, este posibil să descoperi că unele lucruri cse îndreaptă cu totul pe alte căi.
Anul acesta ești încurajat să-ți manifesti intenția de a fi flexibil, deoarece pot exista suișuri și coborâșuri pe care nu le-ai prevăzut. Mai lasă-te și purtat de val!
2023 va fi un moment minunat pentru a te concentra asupra familiei și a căminului. Pot exista unele reajustări sau rearanjamente importante. Nu uita ce e cu adevărat important pentru tine. Ești încurajat să manifesti o mentalitate în care ești gata să-ți ții inima deschisă și să-ți dezvălui sentimentele, trăirile.
2023 va fi un an de concentrare intensă pentru tine și s-ar putea să experimentezi unele schimbări bruște în sentimente și în prioritățile tale. Manifestă-ți înțelepciunea de a-ți urma inima, fără a te lăsa influențat de alții. Urmează ritmul propriei muzici, venite din sufletul tău.
Pești
Acesta poate fi un an de reînnoire spirituală pentru tine. S-ar putea să fie nevoie să renunți la mai multe, dar și să accepți mai repede ceea ce urmează. Procesul poate să nu fie întotdeauna ușor, dar pe termen lung, va merita efortul. S-ar putea să fii îndemnat să te confrunți cu aspecte din tine care au fost ascunse sau renegate. Cere Universului curajul și determinarea de a descoperi ce se află în interiorul tău, în subconștientul tău, chiar dacă unele descoperiri vor fi neplăcute, dureroase. Aceasta este calea spre creștere.