Nu poti afirma „imi iubesc copilul” si totodata sa fii absent la trairile, dorintele, nevoile lui. Importanta prezentei tatalui in dezvoltarea psihica si emotionala a copilului este covarsitoare.

” – Tati, tati, am o masinuta noua. Hai sa ne jucam! Incepi tu sau incep eu?
– Du-te la maica-ta! Am putina treaba acum.” Azi spui „du-te la maica-ta!” si mâine te intrebi de ce copilul tau prefera sa se adreseze mamei sau altor persoane cand are o problema.

Experienta lunilor de sarcina, amalgamul de sentimente pentru fiinta ce s-a zamislit in corpul ei, travaliul si nasterea, hranirea la san si timpul petrecut cu cel mic, ofera femeii un avantaj in ceea ce priveste intimitatea cu bebelusul.

Cu toate acestea si tatii petrec tot mai mult timp in zilele noastre, cu activitatile de ingrijire a copilului, in comparatie cu anii ’70-’80. Acest lucru se intampla deoarece tot mai multi barbati isi doresc sa faca parte activ din viata copilului lor, sa fie alaturi de partenera si sa imbine rolul de sustinatori financiari ai familiei cu sarcinile de parinte.

Pentru a se dezvolta armonios si echilibrat, copiii au nevoie in aparenta de foarte multe: iubire, atasament, devotament, implicare, daruire, sacrificiu, afectiune, prezenta activa a ambilor parinti, incredere, sustinere, intelepciune si lista permite completari. Atât pentru mami cât si pentru tati, acceptarea noilor responsabilitati, adaptarea la un nou stil de viata, lipsa somnului, vin la pachet cu un amestec de sentimente greu de gestionat: confuzie, neliniste, ingrijorare, stres. Daca primul „ingredient” – iubirea neconditionata, exista, atunci toate celelalte, având acest fundament solid, vor fi mult mai usor de infruntat.

Ceea ce vreau sa punctez tati, este ca pentru sanatatea emotionala a micutului tau trebuie s-o iubesti pe mami ;). Daca cuplul, inainte de venirea pe lume a bebelusului, este inchegat, format din doi oameni care mai intâi de toate se iubesc, atunci cu iubire toate noile provocari, incercari si griji isi vor gasi solutiile una cate una. De asemenea, daca am ales sa crestem un copil in doua familii, una a mamei, una a tatalui, trebuie sa ne asumam acest lucru cu intelepciune, sa nu il pedepsim pe cel mic pentru eveniment in sine, sa pastram o legatura decenta cu partenerul/a.

In oricare din situatii ne-am afla, trebuie ca inainte de toate sa cladim o relatie buna cu noi insine. Un copil este o responsabilitate, un suflet in mâinile noastre. Din punctul meu de vedere, nu ar trebui sa existe decât doua scenarii: doi parinti a caror iubire unul pentru celalalt creeaza disponibilitatea emotionala de a construi mediul propice dezvoltarii celui mic, sau doi parinti a caror iubire pentru puiul lor ii determina sa aiba intelepciunea necesara unui comportament civilizat si demn unul fata de celalalt si plin de iubire si intelegere pentru copil.

Fiecare dintre noi are frustrari, neimpliniri, dezechilibre iar interactiunile zilnice, fie ele personale, fie profesionale, reprezinta manifestarea a ceea ce insumam din experientele prezentului plus bagajul emotional pe care il caram din trecut. Fericirea, linistea interioara, echilibrul, iertarea in general, dar si fata de propria persoana sunt obiective greu de atins insa se spune ca iubind ne vindecam de toate.

Pentru unii tatici, atasamentul emotional incepe imediat dupa nastere sau chiar din timpul sarcinii când sunt partasii momentelor emotionante de interactiune cu bebelusul din burtica. Alti tatici descopera ca aceasta legatura se formeaza treptat si asta datorita faptului ca schimbarea statutului vine si pentru tatici cu un amestec de sentimente atât pozitive cât si negative.

Tatici, alocati-va timp pentru legatura fizica, dar mai ales emotionala cu bebelusul vostru. Implicându-va in ritualurile zilnice de ingrijire, veti experimenta sentimente pe care nu le-ati mai trait pana acum, veti trai o bucurie, o satisfactie inegalabila. Firava fiinta cu ochi mari va va preda lectia iubirii neconditionate, a atasamentului, implicarii si protectiei cum nicio alta experienta n-o va face. Iata cateva sugestii care va pot ajuta in crearea unei legaturi cu fiul/fiica voastra:

– Actioneaza nu reactiona! Fii blând, cald, iubitor, rabdator cu micutul tau pentru a-l ajuta sa se dezvolte armonios si increzator. Fii tu cel care actioneaza pentru formarea unui caracter frumos inainte de-a fi nevoit sa reactionezi pentru pedepsirea unui caracter nu tocmai placut.
– Empatizati! Micutul are chef de joaca? Gângureste, silabiseste, cânta? Cânta cu el! Entuziasmul, buna dispozitie a copiilor sunt molipsitoare si cu efect de terapie.
– Folositi orice prilej de a petrece timp doar voi doi. Cu siguranta mamica are nevoie de timp de odihna, asa ca, atunci când ea se odihneste aloca acel timp experientelor voastre. Apropiati-va, tine-l/o aproape si priviti-va in ochi.
– Participa la momentul baitelor sau chiar balaciti-va impreuna! Cei mici au un dar aparte de a se bucura de lucruri marunte. Bucurati-va impreuna! Lasa-te contagiat si retraieste-ti copilaria.
– Copiii sunt realmente adorabili atunci când se pregatesc de culcare. Se alinta, se rostogolesc, se lasa usor, usor purtati in lumea viselor. Mângâiati-i, cântati-le un cântec de leagan, adormiti lânga ei.
– Aseaza bebelusul dezbracat la pieptul tau. Pozitioneaza-l cu capul intr-o parte astfel incât sa poata auzi bataile inimii. Se va simti familiar, ocrotit, iubit.
– Jucati-va impreuna, fata in fata, in bucatarie, in parc sau pe mocheta. Jucati-va cu jucariile lui preferate.
– Invata-l lucruri marunte: sa bea din sticluta, sa aplaude, sa coboare din pat, sa se spele pe mânute, pe fata. Aceste momente unice sunt irepetabile, chiar daca veti mai avea copii. Fiecare copil este unic, fiecare experienta de parinte incomparabila.
– Aseaza-te pe o parte si tine micutul cu fata la tine, alinta-l, vorbeste-i, povesteste-i.
– Nu evita purtarea bebelusului intr-un marsupiu. Pozitia foarte aproape de tine, simtindu-ti bataile inimii si respiratia, il fac sa se simta iubit si protejat.
– Dansati pe melodia preferata a micutului. Invârtiti-va, strambati-va, identificati miscarile care il plac.
– Continua sa-i oferi imbratisari, caldura, atentie pe masura ce creste. Daca creste nu inseamna ca nevoia de iubire, apartenenta, siguranta scade.
– Invata sa intelegi nevoile partenerei. Fii prezent, rabdator, ofera-i timp in cuplu si timp pentru ea, fi un bun ascultator, rasfat-o si linisteste-o atunci când constata ca nu le poate face pe toate la timp si perfect. Asigur-o ca este in regula sa mai si greseasca.
Nu intâmplator am lasat acest argument la final. Cred cu tarie ca o mamica fericita si echilibrata va creste un bebelus linistit si cuminte.

Sotul, partenerul joaca un rol cheie in dezvoltarea sanatoasa si armonioasa a copilului. Desigur, nu cu pretul unui cuplu nefericit care este impreuna „de dragul celui mic”. Astfel de compromisuri nu functioneaza pe termen lung.

Ceea ce este important de punctat este ca cel mic are nevoie atât de prezenta mamei cât si de prezenta tatalui pentru a-si consolida dezvoltarea mentala si emotionala. Ne place sau nu sa recunoastem, doamnelor, barbatii aduc propriul lor aport in ceea ce priveste cresterea copilului, unul de alta natura decât cel adus de mama. Tatii au stilul propriu de a se juca cu cei mici, alegând jocuri mai active, de forta care ajuta micutii sa evolueze atât fizic cât si intelectual. Tot ei sunt cei care au inclinatii spre latura educativa, descurcându-se mai bine in rolul de profesor, instructor, stabilind sarcini cu obiective bine definite si invatându-i pe copii ce inseamna sa fii fairplay, increzator in sansa proprie si nu in ultimul rând ca nu pot fi mereu primii.

Implicarea activa in cresterea copilului este un beneficiu in ambele sensuri. Nu doar juniorul devine tot mai constient de abilitatile sale ci si taticul isi dezvolta competente, abilitati, se maturizeaza, devine mai implicat si mai responsabil, evolueaza emotional.

Autor: Andreea Pandrea

http://www.delacopillaparinte.com/