Educația băieților: hai să vorbim despre expresia ”fii bărbat!”

Foto: Raising Children Network

Ce le spun părinții copiilor contează. Simple comentarii și remarci pot lovi ca un fulger în sufletul unui copil. Simple expresii pot influența pozitiv sau negativ dezvoltarea unui copil, comportamentul acestuia. Copilul interiorizează cuvintele pe care le spun părinții, de aceea ar trebui să avem mare grijă ce decidem să le spunem.

Îmi amintesc cum părinții mi-au spus pe la 11 ani că trebuie să slăbesc. Desigur, mi-au spus acest lucru cu dragoste, dar impactul pe care l-au avut vorbele a fost pe termen lung. Sunt femeie, am copiii mei acum, dar imi amintesc foarte bine senzațiile, emoțiile, sentimentele pe care le-am avut atunci si mult timp după aceea.

La fel ca și fetele, și băieții interiorizează cuvintele pe care le spun părinții lor. Iar unele cuvinte și expresii au format negativ o întreagă generație de tineri. Să fii bărbat nu este simplu în societatea aceasta, pentru că mulți percep acest lucru diferit. Expresia ”fii bărbat” este folosită foarte des, dar aceasta are o conotație extrem de negativă atunci când ne referim la educația băieților. Hai să vorbim astăzi deschis despre această expresie.

Atunci când cineva spune cuvinte precum, ”Fii bărbat și nu mai plînge”, ”fii bprbat și dă-i un pumn copilului care ți-a luat bicicleta”, ”Ești virgin? Fii bărbat și rezolvă problema” etc. Sper că ai înțeles ideea. Expresia „fii bărbat” folosită într-un context (ca cele enumerate mai sus) le spune băieților, de fapt, să se deconecteze de emoțiile lor, să obiectifice femeile și să rezolve conflictele prin violență. Problema este că nu despre asta este vorba atunci când vorbim despre masculinitate.

Și îți explic de ce.

Puțini oameni spun ”fii bărbat!” pentru a-i încuraja pe băieți să fie bărbați ”de onoare”. Desigur, nu prea avem cum să reparăm pagubele făcute unor bărbați din generațiile anterioare de bărbați, dar putem să ne creștem băieții, încurajându-i astfel: ”fii bărbat și spune adevărul”, ”fii bărbat și ține ușa”, ”fii bărbat și recunoaște că ai greșit” etc. În plus, complimentează-l, te rog, fă-o sincer, din inima: ”ești un adevărat gentleman”, ”ai o atitudine de învingător”, ”ești curajos”, ”ai un autocontrol bun”, ”sunt mândră de tine”, ”ești un real ajutor”, ”ești empatic”, ”ești respectuos”, ”te admir”, ”ești un băiat minunat”. Și așa o să crească, o să vezi, un adult care știe să fie bărbat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here