In perioada 15.05.2011 și 15.05.2012 a fost solicitată urmărirea, de către autoritățile abilitate, la nivel național pentru 3177 de minori. În aceeași perioada au fost găsiți 3191 copii. La 15.05.2012, au rămas în lucru 320 de cazuri, cu 14 cazuri mai puțin față de aceeași dată a anului trecut. Din cele 320 de cazuri, 230 sunt cazuri de copii dispăruți și sesizate pentru prima dată de părinți sau reprezentanții legali, iar 90 dintre cazuri sunt cunoscute cu plecări repetate.
Ce îl determină pe copil să aleagă fuga de acasă?
”Cred că aș înebuni de durere și disperare dacă copilul meu ar fi dat dispărut”, sunt vorbele unui părinte, care cu siguranță empatizează toți părinții, însă cât de des auzim ca părinte protestul copilului ”Nu vreau să mai merg la școală”? Peste 95% din cazurile copiilor dispăruți, nu sunt răpiți, nu se pierd, aleg ”fuga voluntară”. ”Soluția” apare pe fondul abuzului emoţional, fizic sau chiar sexual, sunt martori, şi implicit victime, ale violenţei domestice.
Studiile demonstrează că aceaste incidente se întâmplă mai ales în familiile dezorganizate, înalt disfuncţionale care se confruntă cu schimbări bruşte şi dramatice la nivelul structurii familiale – decesul unui părinte, divorţ, apariţia unui nou partener de cuplu etc. Consumul de alcool şi sărăcia sunt de asemenea factori de risc suplimentari, ce contribuie la apariţia acelor situaţii în care copiii simt şi cred că singura soluţie este să fugă de acasă.
De asemenea, tot la factori de risc intervine și evaluarea performanțelor școlare. Există clivaje în educația unui copil, există factori externi care influențează performanțele școlare ale acestora, iar frica de a comunica acasă o notă mică îi împinge ulterior pe copii către gesturi extrem de grave, cum ar fi fuga de acasă sau chiar suicidul. Conflictul cu un cadru didactic, o situație de bullying în care copilul este victimizat constant devin cauze directe pentru absenteism şcolar sau chiar abandon, culminând cu decizia unui copil de a fugi de acasă de teama reacţiei părintelui.
Dificultățile de ordin psihologic, emoţionale şi comportamentale ale copiilor, se regăsesc în rândul factorilor care determină fuga de acasă. Studiile arată comorbidităţi îngrijorătoare ale fugii de acasă cu diferite tulburări de sănătate mintală: tulburare de conduită, depresie, ADHD, stres postraumatic, schizofrenie. Îngrijorător este şi faptul că, în rândul copiilor care trăiesc pe stradă, suicidul reprezintă prima cauză a decesului.
Acțiuni și măsuri de prevenire și stopare a femomenului
Pentru a preveni o decizie sau pentru a stopa amploarea unui fenomen de risc social, trebuie conștientizată problematica, atât în interior (familie), cât și exterior (autorități publice, organizații non-guvernamentale care militează împotriva violenței domenstice, etc.)
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor Dispăruți, 25 mai, a fost organizată, la București o întâlnire cu factori cheie în domeniul protecției copiilor dispăruți, organizată de Salvați Copiii România în parteneriat cu Instituția Prefectului Municipiului București, care s-a concentrat pe analiza și dezbaterea aceste problematici.
Campaniile de prevenire a dispariţiilor voluntare continuă şi în prezent, cu ajutorul voluntarilor activi ai organizaţiei Salvaţi Copiii, în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, segmentul vulnerabil în ceea ce priveşte dispariţiile voluntare. Cu această ocazie s-au reaminti ariile următoare de acţiune ale Salvaţi Copiii, în parteneriat cu Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Poliţia Capitalei, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul Şcolar şi Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională: asigurarea unei informări constante în rândul elevilor, profesorilor, părinţilor şi consilierilor şcolari; implementarea Strategiei de Prevenire a Criminalităţii la nivelul Municipiului Bucureşti (2011-2016) lansarea site-ului de informare a copiilor şi tinerilor privind siguranţa lor www.gandirefresh.ro