M-am instalat in fotoliu, undeva la geam, si am deschis, cu atentie, un plic pe care il asteptam, cu scrisul atat de drag mie (da, mie inca imi place sa scriu si sa primesc scrisori , scrise de mana…). Doua foi de hartie, acoperite de caracterele decise, apasate, specifice. La fiecare rand, descopeream cate un apelativ si reuseam sa vad figura care mi-e draga, ghiceam surasul, auzeam vocea.

Cata putere au cuvintele, mai ales cele care ma alinta, ma caracterizeaza, fara de care m-as simti singura. De ce ne alintam prin apelative? Ma gandesc ca toti avem ceva ce ne place foarte mult la persoana de langa noi. Mie imi place ca nu ma lasa niciodata sa fiu suparata. Face el ce face si tot gaseste ceva care sa ma binedispuna.

Imi place ca imi demonstreaza de multe ori ca ma iubeste, ma ajuta, ma sustine in tot ceea ce fac, imi place pentru ca stie cand sa-mi fie prieten si cand sa-mi fie iubit. Imi place ca ma surprinde cu tot felul de lucruri: iesiri pe neasteptate, mici cadouri. Si pentru toate acestea ii spun Iubitel. Stiu, pare amuzant, dar pentru mine este un alint important. Cumva, acest apelativ este si un fel de verificare.

Hehe, stiu ca, atunci cand imi spune pe nume, ceva nu-i convine.

Putini sunt oamenii care nu-i alinta pe cei dragi prin cuvinte. Daca iti aduci aminte de la orele de romana, diminutivele de alint apar si in corespondenta lui Eminescu.
El era coplesit de farmecele Veronicai si nu se sfia sa i le admire tot timpul, adresandu-i-se cu apelative ca: scumpa mea amica, dulcea mea doamna, mai, ingerasule, dulce si draga Cuta, draga mea copila, draga mea Nicuta, mai Momotelule, fetitule draga, dragul meu bobocel motat, mai, ramura de liliac… Iar ea ii raspundea cu Eminul meu iubit…

Parasind paginile eminesciene, in zilele noastre am intalnit formule de alint interesante si amuzante: „Dovlecel”, „Pisoi”, ”Pui”, „Gargarito”, „Tigrutule”, „Ratusca”, „Purcelus”, „Porcusor”, „Crocodil”, ”Baby”, ”Amore”, ”Iubita”, ”Scumpule”, Gandacel etc.

Indiferent daca este un alint floral, animal sau ceva mai spiritual, el transmite un singur lucru: o emotie pozitiva. Indicii ale trairilor sufletesti Ce faci atunci cand aceasta emotie nu se transmite, adica nu esti alintat/a?

„Este momentul sa negociezi”, spune Ramona Covrig, psihoterapeut.

„Partenerii de cuplu comunica mai des idei sau fapte petrecute in timpul unei zile decat sentimentele personale legate de partener. Uneori, cei doi aleg sa foloseasca diminutive sau apelative pentru a-si exprima trairile, credintele, scopurile sau intentiile. O cale usoara de a ajunge la sufletul celuilalt si de a-i transmite mesaje pozitive sau negative despre starea dispozitionala consta in folosirea unor indicii cum ar fi diminutivele. Utilizate in perioada adulta, ele pot avea legatura si cu stilul de comunicare invatat in familia de origine.

La fel de bine se poate intampla ca diminutivele sa fie datorate si observatiei celei mai memorabile facute pe la 10-12 ani in familia de origine. Daca parintii aleg ca in cuplu sa foloseasca critica, comunicarea agresiva, exista posibilitatea ca tu sa fi tras urmatoarea concluzie: „Eu, cand voi fi mare, voi alege sa imi alint partenerul prin cuvinte calde, care sa exprime iubirea si pretuirea mea”. Getter-ul maguleste.

De obicei, daca unul dintre parteneri foloseste un diminutiv, la scurta vreme si celalalt va gasi unul.

Desigur ca exista o corelatie intre stilul de viata si stilul de comunicare. De exemplu, cei care au un stil de viata de tip getter (tipul obtinatorului) pot folosi diminutive care sa maguleasca („frumusica”, „floricica”), tipul cautatorului de superioritate poate folosi diminutive controversate („monstrulici”, „cotoroanta mica”, „vacuta”, „porcusor”).

Daca partenerul tau este rezistent, adica nu ii place sa fie alintat, sarcina ta este ceva mai dificila, dar nu imposibila, caci in relatia de cuplu exista intotdeauna ceva de negociat. In orice caz, de bine ce tu esti responsabil(a) doar pentru propriul tau comportament si propria fericire, nu este rolul tau sa-l schimbi pe al celuilalt sau sa-l faci fericit. Totusi, daca tii sa-ti implinesti aceasta nevoie psihologica de a oferi mangaiere, urmatoarele sintagme te pot ajuta sa transmiti un mesaj: „Mi-ar placea”, „As aprecia”, „Eu pun valoare”, „Eu respect”, „Tu cum vezi lucrurile?”, „Ce as putea face pentru tine, astfel incat sa pot astepta si eu o schimbare in bine, Gogonel, gaza mica, dovlecel? ”

Ce se intampla intr-un cuplu, dupa ce se naste un copil? Daca pana atunci au facut apel la diminutive intr-un sens pozitiv, inca un membru al familiei nu va zdruncina acest obicei devenit de familie, ba mai mult, si copilul ar putea primi propriul sau apelativ: iepuras, albinuta, galusca, gaza mica, gogoasa, floricica, dovlecel, puisor, iepuras etc.

Schimbarea este inevitabila. Accepta schimbarea ca pe ceva ce iti ofera viata si invata sa o intampini! A carui regula am incalcat-o? De ce eu sunt fericit si tu esti nefericita? De ce regulile mi se aplica mie si tie nu? Toate aceste intrebari pot aparea peste noapte, dar asta nu ne impiedica sa ne iubim in cuplu, iar din aceasta iubire castigator sa fie si copilul.

Alintul poate sa reprezinte o dovada de familiaritate, afectiune si obisnuinta si depinde de modul in care s-a dezvoltat relatia. Poate ca cei alintati mereu sunt cei care n-o fac niciodata si poate ca prea mult alint in cuplu strica sau devine o obisnuinta verbala.

Ramona Covrig psihoterapeut adlerian:
Voi recurge la un exemplu. Ioana si Radu vin la cabinet pentru psihoterapie- standard de cuplu: conflicte si lipsa comunicarii eficiente. Cei doi parteneri se iubesc, dar nu reusesc sa ajunga la un consens in ceea ce priveste familia extinsa (socrii).
Povestind cum se desfasoara o zi din viata lor, am observat ca Ioana si Radu folosesc cel mai adesea diminutive in locul numelui ca atare. Cel mai mare respect pe care il poti arata cuiva este sa ii spui pe nume. Si totusi, aceasta afirmatie nu se justifica intotdeauna in relatia intima de cuplu. De cate ori cei doi aveau o perioada de liniste in relatie, iar socrii stateau la distanta (din motive obiective, cum ar fi o vacanta la munte/mare), diminutivele erau Puiut si Pisicuta. In urmatoarea saptamana, daca atmosfera era incarcata, diminutivele deveneau Monstrulet si Baietas. Desigur ca diminutivele erau in legatura cu starea emotionala si cu scopul, constientizat sau nu, de a rani. Si ultimele doua diminutive pot fi inofensive, dar in momentul in care cuplul le-a comparat cu primele, au inteles ce fac si ca scopul este acela de a exprima voalat un sentiment, o frustrare si ca, intr-un anume fel, diminutivele se transforma in etichete. Din momentul constientizarii, cei doi au ajuns la intelegerea ca, atunci cand sunt suparati, sa se apeleze prin nume si sa renunte la diminutive.