Copilul foarte sensibil – cum i se manifesta sensibilitatea si cum il poti ajuta?

Uneori, poate fi coplesitor pentru parintele care are un copil foarte sensibil la tot ce-l inconjoara, de la intamplari pana la oameni, miros si gust. Ca parinte, iti poti sprijini copilul hipersensibil prin acceptarea sa, prin atentia mentinuta asupra calitatilor lui (a punctelor forte), prin a vedea sensibilitatea sa ca pe un dar nepretuit sau prin abordarea unei discipline „usoare” care sa nu-l raneasca.

Copilul foarte sensibil are nevoie de un model de urmat in viata sa care sa-i arate cum sa se foloseasca de „darul sau” intr-o lume care pare sa nu-l ingereze prea mult, potrivit lui Maureen Healy, expert in parenting, intr-un articol acordat Psychology Today

Cum arata copilul hipersensibil?

Reactioneaza prea mult emotional. De exemplu, acest lucru poate sa insemne ca, dupa o vizita la cabinetul veterinarului, starea de spirit pe care o va avea poate fi negativa sau coplesitoare. De asemenea, se poate ingrijora prea mult cu privire la ceilalti si isi va dori sa faca lucrurile corect si bine pentru acestia, scrie Mom Junction

Citeste si Ce fel de copil ai?

Esecurile sunt luate mult prea personal. O simpla dezamagire il poate face pe copil sa se contecteze profund la ceea ce i s-a intamplat, iar asta poate duce la anxietate si acumularea stresului.

Are dificultati in a face o alegere. Copilului ii poate fi greu sa ia o decizie punand accentul pe detalii si pe subtilitati. De exemplu, ii poate lua mult timp pana cand va alege o aroma de inghetata sau, cu alte ocazii, un partener de joaca. 

Copilul se simte, de cele mai multe ori, vinovat. Ori ce i-ai spune sau face, isi va pune multe intrebari si se poate gandi care sunt motivele din spatele lor. 

Poate afisa un exterior dur, rigid. Copilul hipersensibil poate sta suparat pe tine mult timp preferand sa-si interiorizeze „deranjamentul” in loc sa ti-l comunice.

Copilul foarte sensibil este mult prea politicos si se asteapta sa aiba parte de acelasi „tratament” din partea celorlalti. 

Acesta poate „citi”, cu usurinta, oamenii. Copilul hipersensibil are un spirit de observatie foarte bun si asta il poate determina sa cunoasca persoana din fata sa mai bine. 

Copilul foarte sensibil iubeste animalele punandu-si toata atentia si increderea in ele. 

Acesta este destul de calculat si poate lua decizii ferme. Copilul foarte sensibil, de obicei, va lua o hotarare dupa ce a dat un pas in spate si dupa ce a avut timp sa analizeze toata situatia urmandu-si instinctul care nu-i va da gres nicicand.

Atunci cand greseste, acesta nu se va sfii sa-si recunoasca greselile si sa se cunoasca bine pe el insusi

Copilului foarte sensibil ii pasa de parerile celor din jur si, de cele mai multe ori, prefera mai mult prezenta sa decat a celorlalti.

Citeste si Cum poti sa cresti un copil increzator in fortele proprii?

 Cum iti poti sprijini copilul hipersensibil?

  • Intelege sentimentele copilului, chiar si atunci cand este ranit emotional;
  • Nu incerca sa-l schimbi. Atitudinea ta ii va da de inteles ca dezaprobi comportamentul sau, iar asta il poate infuria sau se poate simti mai vinovat si mai retras in sinea sa. Fii un parinte mandru de ceea ce este copilul tau!
  • Ofera-i dovezi, siguranta, certitudine ca il iubesti neconditionat si ca il apreciezi.
  • Incurajeaza tot ceea ce face pozitiv aratandu-i care dintre abilitatile sale sa le foloseasca in avantajul sau. Chiar si starea de sensibilitate este benefica uneori deoarece arata ca esti uman si ca poti constientiza sentimentele celorlalti mai bine. 
  • Lucrati ca o echipa luand fiecare lucru pas cu pas. Asculta-i ingrijorarile, temerile copilului hipersensibil si ghideaza-l catre o modalitate corecta de a rezolva o situatie atunci cand acesta nu va sti sa faca o alegere. Nu uita ca, in general, copilul sensibil va intelege foarte bine logica pe care o ai. Este firesc ca celui mic sa-i fie putin dificil sa-si faca prieteni noi si sa sparga „gheata” de la inceput, de aceea va avea nevoie de ajutorul tau. 
  • Nu-ti cere scuze in locul copilului tau. De fapt, prin aceasta atitudine vei arata ca acel copil foarte sensibil este o cauza a rusinii tale, ceea ce-l va face sa fie mai introvertit. Fii alaturi de el, mai ales cand va aflati in public, printre multimi. 
  • Orice „surpriza” pe plan social, pregatita copilului sensibil, nu va face decat sa-i inrautateasca starea de spirit. Ideal ar fi sa comunicati intre voi si sa planificati diverse activitati impreuna sau alaturi de ceilalti copii. Totodata este important ca cel mic sa stie ca, atunci cand se simte coplesit, pur si simplu sa ia o pauza de la activitatea in care se afla si care nu-i aduce nicio placere. Intreaba-l daca isi doreste sa ia parte la planificarile tale. 

Alte lucruri pe care le mai poti face pentru copilul sensibil este sa-l ajuti si sa-i arati cum poate face fata situatiilor de criza, in mod sanatos; sa ramai un parinte calm; sa te concentrezi pe punctele lui forte si sa vezi sensibilitatea sa ca pe un dar. 

Ce poti face atunci cand copilul hipersensibil poate deveni o victima a bullying-ului?

Dezvolta-i increderea in sine, ofera-i sentimentul de siguranta/protectie, arata-i cat de important este sa aiba un prieten si cat de important este sa faca sport. 

Cel mai important, nu forta copilul hipersensibil sa ia parte la activitati sociale coplesitoare pentru el sau, in cel mai rau caz, sa-l arunci „in gura leului” mergand pe ideea ca se va descurca singur pentru ca nu va avea incotro. Aceste lucruri constrangatoare nu pot decat sa ingreuneze mai mult starea de spirit a copilului foarte sensibil. 

Sensibilitatea emotionala se refera la felul in care va raspunde o persoana situatiilor cu care se confrunta luandu-se in calcul, pe de o parte, intensitatea emotiilor proprii ( „Cat de sensibil sunt eu raportandu-ma la emotiile mele?”) si, pe de alta parte, intensitatea emotiilor fata de sentimentele celorlalti („Cat de sensibil ma simt in fata sentimentelor si trairilor celorlalti din jurul meu?”), scrie Center of Parenting Education

Citeste si Stima de sine a copilului. Metode prin care ii poti creste incredera in el insusi

Autor: Andreea Borcila

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here