Aproximativ unu din doi elevi de la liceele tehnologice trăiește în mediul rural, unde se află aproape jumătate dintre aceste licee. Discrepanța dintre rata de promovare a Bacalaureatului la filiera tehnologică și cea de la filiera teoretică e alarmantă: 30%. Harta sărăciei indică accesul mai slab al copiilor vulnerabili la educație de calitate, arată o analiză făcută de curând de Salvați Copiii România.
Suprapunerea hărților sărăciei și deprivării materiale cu harta performanțelor educaționale evidențiază sărăcia educațională și nevoia de intervenție în aceste regiuni pentru a asigura accesul egal la o educație de calitate pentru toți copiii.
- Unu din doi elevi care frecventează liceele cu profil tehnologic trăiește și învață în mediul rural, unde se află 43% dintre liceele cu acest profil (166 din 355);
- Dintre elevii liceelor tehnologice înscriși la examen, aproape 6% nu s-au prezentat, în timp ce dintre elevii filierei teoretice, doar 0,9% au absentat. Totodată, ratele de promovare ale acestor două filiere educaționale capătă o diferență de 30%, o diferență aproape constantă de-a lungul anilor;
- Județul Ilfov are cea mai scăzută rată de promovare la nivel național– 59%, față de 80,5%, media națională (după contestații);
- Cea mai mare rată de promovare este în București, cu 84,5% de elevi care au obținut rezultate bune sau foarte bune și, în ordinea performanțelor, alte trei regiuni Sud-Est (82,57%), Nord-Est (80,83%) și Nord-Vest (cea mai dezvoltată regiune din punct de vedere economic, după București) (80,63%), potrivit analizei.
Există o corelație semnificativă între sărăcia materială și performanțele slabe înregistrate de elevi în anumite regiuni, atât la Bac, cât mai ales la Evaluarea Națională
„Dintr-un total de 355 de licee cu profil tehnologic din România, 166 se află în mediul rural, ceea ce înseamnă că aproximativ unu din doi elevi care frecventează aceste unități de învățământ trăiește și învață în mediul rural. Datele Ministerului Educației arată că, dintre elevii liceelor tehnologice înscriși la examen, aproape 6% nu s-au prezentat, în timp ce dintre elevii filierei teoretice doar 0,9% au absentat de la examen. Totodată, ratele de promovare ale acestor două filiere educaționale capătă o diferență de 30%, o diferență aproape constantă de-a lungul anilor. De altfel, liceele cu profil tehnologic reprezintă 80% din totalul liceelor aflate în comune” se arată în analiza de la Salvați Copiii.
Alte date reliefate de această analiză sunt:
Rate ridicate ale riscului de sărăcie și excluziune sociale (44,7%, respectiv 37,1%), în special în mediul rural în zonele Sud-Vest Oltenia și Sud Muntenia (doar 3 din 4 copii obținând media generală de cel puțin 6 (73,91% și 75,68%).. În aceste regiuni, doar 75,68%, respectiv 73,91% au promovat examenul de bacalaureat, departe de media națională de 80,5% sau de performanțele elevilor din București (84,5%), regiunile Nord-Vest (80,63%), Nord-Est (80.83%) și Sud-Est (82,57%).
Situația din județul Ilfov evidențiază probleme serioase de promovabilitate din licee, vorbind despre cea mai scăzută rată la nivel național – 59%. La polul opus se află Bucureșți, cu 84,5% de elevi care au obținut rezultate bune sau foarte bune și, în ordinea performanțelor, alte trei regiuni: Sud-Est (82,57%), Nord-Est (80.83%) și Nord-Vest – cea mai dezvoltată regiune din punct de vedere economic, după București – (80,63%).
”În România, dintr-un total de 355 de licee cu profil tehnologic, 166 se află în mediul rural, ceea ce înseamnă că aproximativ unu din doi elevi care frecventează aceste unități de învățământ trăiește și învață în mediul rural. Aceste licee reprezintă, de altfel, 80% din totalul liceelor aflate în comune. Referitor la rezultatele la liceele cu profil tehnologic, acestea reprezintă un alt argument al discrepanțelor economice uriașe dintre zonele urbane și rurale ori dintre regiunile de dezvoltare economică”, conform analizei organizației.
Dintre elevii liceelor tehnologice înscriși la examen, aproape 6% nu s-au prezentat, în timp ce elevii filierei teoretice, doar 0,9% au ales să amâne prezentarea la examen pentru o altă sesiune. Totodată, ratele de promovare ale acestor două filiere educaționale capătă o diferență de 30%, o diferență aproape constantă de-a lungul anilor, arată datele Ministerului Educației.
„Rezultatele sunt, o dată în plus, o radiografiere crudă a sistemului de educație, în corelație cu sărăcia. Clivajul rural – urban pe care îl arată orice statistică socială, fie că vorbim de educație, fie că vorbim despre accesul la servicii medicale, este unul care s-a cronicizat și care nu poate fi soluționat fără politici publice integrate, care să vizeze atât restabilirea accesului egal la școală pentru toți copiii, cât și măsuri concrete de corectare a disparităților socio-economice”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.