Oana Moraru, mentor didactic si parental, fondator Helikon Hub Educational pentru Romania explica pentru Superbebe.ro cum se fac temele. In opinia ei, nu trebuie sa facem temele de dragul de-a le termina. Pentru multi parinti si copii temele reprezinta un fel de corvoada de care vor sa scape, motiv pentru care mentorul parental trage un semnal de alarma cu privire la afterschool-urile in care sunt lasati copiii.
,,Afterschool-urile din Romania sunt construite dupa viziunea initiatorilor. Eu am testat mai multe forme de afterschool si cred ca varianta cea mai buna este aceea in care atunci cand copiii vin de la scoala au cel putin o ora- o ora si jumatate timp sa-si reseteze amigdala, adica centrul emotiilor. Ei vin foarte incarcati de la programul de scoala si emotional si cognitiv, iar programa de la afterschool ar trebui sa le ofere o perioada tampon intre ce inseamna scoala si teme. Perioada asta tampon ar trebui sa fie de obicei organizata sub forma unor activitati artistice, muzicale, de modelat, teatru, de relaxare, de dans sau chiar elemente simple de mediatie si abia apoi ar trebui sa se treaca la ceea ce numim facutul temelor”, a precizat Oana Moraru.
Potrivit specialistei nu e bine ca temele sa fie lasate pentru partea a treia a zilei catre seara. ,,Nu facem temele de dragul de-a le termina, le facem sa reprezinte ceva, sa reprezinte un strat in gandirea copilului, sa-i formeze o deprindere”, sustine Oana Moraru.
Uneori la acelasi copil de clasa a treia- a patra temele dureaza la inceput 2-3 ore si acesta are nevoie sa fie antrenat sa-si reduca timpul, sa fie eficient, sa gandeasca mai atent, sa nu aiba timpi morti, iar apoi dureaza 1,5 ore. Cert este ca pana la nivelul clasei a patra, copiii au nevoie sa faca teme sub supravegherea si cu ajutorul unui adult.
Vezi si Oana Moraru va sfatuieste cand faceti alegeri pentru copil, sa tineti cont de tipologia lui!