Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat că pe 15 februarie, de Ziua Naţională a Lecturii, toate şcolile vor avea program modificat, astfel încât indiferent de disciplina prevăzută în orar, de la ora 11:00 şi până la ora 14:00, vor fi organizate activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii, motto-ul acestui an fiind ”Citim împreună!”
„Într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți.” a spus Sorin Cîmpeanu, într-un comunicat de presă.
”În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca școlară o carte și, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.” a mai spus ministrul educației.
Sunt invitate bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ. Sunt încurajate școlile să ofere editurilor și librăriilor, la cerere și în măsura disponibilității, spații cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative și/sau recreative, adecvate vârstei elevilor.
Totodată, unitățile de învățământ sunt invitate să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală și națională, dar și în mediul online.