Acest text am inceput sa-l scriu pentru prietena mea, mama unui copil minunat de 2 ani, care a nascut prin cezariana si care nu si-a putut alapta copilul, oricat a incercat. Si iti pot spune cu toata convingerea: este o mama absolut incantatoare!
Scriindu-i ei, am inteles ca, de fapt, aceste randuri sunt pentru toate mamele care au nascut prin cezariana, care nu au putut alapta si care au avut la un moment dat impresia ca “au esuat” din start, intr-ale maternitatii… pentru ca nu au nascut natural, pentru ca nu au dus sarcina “la termen”, pentru ca nu au alaptat, pentru ca nu au dormit cu copiii in acelasi pat, pentru ca nu au stat cu copiii pana la 3 ani acasa, ci i-au dus la cresa, fiindca au fost obligate de imprejurari sa munceasca, si tot asa.
Hai sa-ti povestesc despre o femeie care a trecut prin aceasta vinovatie, neputinta, aceasta neadecvare la toate aceste “standarde impuse de societate”.
Spre deosebire de multe femei, prietena mea a avut grija ca timp de cateva luni inainte de a concepe copilul sa duca un stil de viata cat mai sanatos: cu miscare in aer liber, cu produse alimentare alese cu grija (manca multe fructe si legume, nuci, proteine vegetale etc), lua suplimente cu Vitamina D si acid folic, si toate acestea in contextul in care oricum era nefumatoare, nu consuma alcool, era activa si mereu persoana care iti ofera suportul. Iar apoi a ramas insarcinata, a mers cu constiinciozitate la toate programarile la doctor, a continuat sa se informeze, sa se pregateasca atat fizic, cat si emotional pentru schimbarile pe care le aduce sarcina, a citit si urmarit filmulete despre nastere, despre ingrijirea copilului. A fost la cursuri de puericultura si era atenta, plina de empatie si dornica sa invete atunci cand venea la noi in vizita ca sa ne ajute cu copilul.
Sarcina a decurs bine si intr-o zi mi-a trimis mesajul “gata, am contractii din 10 in 10 minute, merg la spital”. Doar ca travaliul a durat mult prea mult, iar cand frecventa cardiaca a bebelusului a inceput sa scada, atat medicul cat si moasa i-au sugerat ca este indicata cezariana de urgenta. Si astfel prietena mea a nascut prin cezariana, un copil frumos de 3,6 kg. Si desi s-a recuperat repede, s-a ambitionat sa-si ingrijeasca ea bebelusul, a incercat tot felul de idei si metode pentru a-si alapta puiul, lucrurile nu au functionat in cazul ei, s-a cufundat tot mai mult in depresie si a apelat la un psihoterapeut.
Prietena mea, aceasta femeie deosebita, mama minunata, a avut nevoie, dupa nastere, de 7 luni de psihoterapie pentru a depasi acea “vinovatie” ca nu a nascut natural, ca nu a putut sa-si alapteze bebelusul, ca nu a avut acel inceput de maternitate pe care toti il asteptau si despre care parca toata lumea vorbea.
De aceea, mesajul ei pentru toate mamele care au trecut sau continua sa treaca prin acest sentiment de vinovatie, este urmatorul:
“Am nascut prin cezariana, nu am putut sa-mi alaptez copilul, dar sunt mama ca si tine”.
Iar eu o admir si te asigur ca este un model de mama de la care am intotdeauna cate ceva de invatat. 😊
Autor: Inga Stoian
