Pandemia cu Covid-19 a schimbat multe vieti si continua sa o faca. In timp ce unii intra in somaj tehnic, altii au ramas brusc fara joburi, altii sunt ingrijorati pentru sanatatea celor dragi, unii ii deplang deja pe cei pierduti, ne paste si o criza economica mai mare decat cea de acum de peste un deceniu in urma, deja auzim de batrani care nu mai au bani cu ce sa-si cumpere medicamente sau mancare, multi medici din linia intai, neavand echipamente de protectie sunt disperati si se gandesc sa-si ia concediu medical, in timp ce alti medici, aflati in linia intai, cu copii acasa se afla in imposibilitatea de a-si lua acele „zile libere” pentru a-i ingriji pe cei mici.
Este cazul unei familii de tineri medici – familia Ghilic-, in care tatal este medic urolog la Spitalul de Urgenta din Galati, iar mama este medic hematolog. Cuplul are doi copii mici, de 2 ani si jumatate si de 5 ani. Ciprian Ghilic, tata micutilor i-a adresat secretarului de stat Raed Arafat, un mesaj prin care solicita sa-i permita sotiei lui sa stea acasa cu cei doi copii, pentru a nu pune in pericol sanatatea intregii familii. Mesajul a avut peste o mie de distribuiri.
Iata mesajul medicului:
“Domnule Arafat, va rog sa ma ascultati. Nu imi distrugeti toata familia! Sunt medic urolog, sotia hematolog si avem doi copii de 2 ani si jumatate si respective 5 ani si 11 luni. In situatia de fata sunt disperat. Nu avem nici o solutie pentru cei mici daca noi ne vom imbolnavi. Spuneti ca e razboi. Parerea mea e ca e mai mult mai grav decat la razboi pentru ca inamicul e invizibil…”armata” e foarte mica și daca pica unul nu e altul de pus in loc, iar mijloace de aparare sau atac nu sunt (stim si noi si dumneavoastra). Dar chiar si asa…la razboi pleca doar soldatul…isi lasa sotia si copiii acasa. Si lupta pentru patrie cu gandul sa iși apere familia. Lasa-ma si pe mine sa lupt cu gandul ca sotia si copiii vor fi bine. Nu imi obliga sotia sa vina pe front si voi fi soldat exemplar. Nu ma voi plange ca nu am protectie sau medicamente. Voi lupta si asimptomatic si simptomatic. Atat doar … lasa-mi sotia acasa sa aiba grija de copii. Si nu ma voi gandi sa dezertez”, a scris medicul pe o retea de socializare”.