Iti scriu tie, draga mama de bebelus. Iti scriu pentru acele nopti interminabile, in care puiul tau mic se trezeste mult prea des…pentru ca vrea lapte, pentru ca vrea sa stea in brate, pentru ca are nevoie de scutec curat. Si tot ce vreau sa-ti zic este ca o sa treaca, te asigur. Vreau sa citesti (si sa recitesti) urmatoarele: promit, o sa dormi, mai mult si mai bine, dar vreau sa știi si că puiul tau va fi bebelus doar pentru o perioada… Una (mult) prea scurta.

Si mi-as dori ca in toate acele nopti lungi si obositoare sa il privesti cum doarme linistit, lipit de tine, cum te cauta. Si sa nu uiti niciodata momentele acestea cand e bebelus!

Ora 4. Noaptea. Sau dimineata. Nici nu mai conteaza. Sunt obosita. Foarte obosita.

S-a trezit de 4 ori noaptea aceasta, chiar daca zilele precedente se trezea doar de 2-3 ori. Probabil e un puseu de crestere. Sau poate urmeaza sa apara un dintisor? Nu stiu, dar vrea mereu sa manance, sa fie tinut in brate, sa stea la san incontinuu, sa adoarma asa, sa ma miroasa, sa-mi simta pielea calda. Iar eu sunt atat de obosita. Si-n oboseala mea ma topesc de dragul lui.

Ma uit la cat de mic e si la cat de dependent e de mine. Il privesc cum doarme linistit si ascult cum respiratia. Si ma induioseaza acest moment. Aceasta fiinta mica.

In camera e semi-intuneric, doar luminita de veghe mai creeaza jocuri de umbre pe pereti. Iar puiul mic cauta sa se lipeasca si mai mult de mine. Incepe sa se agite, desi inca are ochisorii inchisi, ma cauta, imi cauta sanul, cel care ii promite mereu magie alba si dulce. Nu-l las sa se agite prea mult si-l „conectez”, asa cum ma mai amuz cu tatal bebelusului, la „wi fi”. Iar dupa ce se conecteaza „la retea”, brusc chipul i se lumineaza. Iar mie, sufletul.
Da, sunt obosita. Si daca as putea, as face cat mai multe poze mentale. Poze cu micutul meu, acum, in perioada de pui mic. Pentru ca nu vreau sa uit niciodata momentele acestea cand e bebelus.