5 motive pentru care tatii nu-si iau concediu paternal

Stabilitatea la locul de munca, teama ca nu se pricep sa ingrijeasca un bebelus, dar si birocratia sunt cateva dintre motivele pentru care numarul tatilor din Romania, care isi iau concediu de crestere a copilului, este redus, sunt concluziile unui chestionar realizat online de postul de radio Itsy Bitsy pe site-ul www.itsybitsy.ro.  Cei peste 270 de respondenti, tati cu copii pana in 7 ani, au enumerat 5 motive pentru care nu-si iau concediu paternal.

La masa rotunda cu tema “Rolul tatilor in viata bebelusilor”, organizata de Itsy Bitsy FM si IKEA, s-au pus in discutie modalitati de incurajare a tatilor din Romania sa opteze pentru concediul de ingrijire a bebelusului pentru a crea o relatie mai apropiata tata-copil. Pentru dezvoltarea egalitatii de gen acasa si la munca este nevoie si de implicarea angajatorilor, care pot incuraja tatii sa stea acasa cu copilul prin politici de HR.

Violeta Nenita, IKEA

IKEA a acordat o luna platita de concediu paternal pentru tatii din compania din Romania, aratandu-le astfel ca apreciaza echilibrul dintre viata personala si cea profesionala. Toti angajatii companiei care au devenit tati pot beneficia de o luna platita de concediu paternal pentru a sta acasa cu copilul, de indata ce partenerele se intorc la munca.

Este un beneficiu suplimentar oferit in completarea a ceea ce ofera statul prin lege.

Psihologii spun ca, pe termen lung, rezultatele sunt benefice de ambele parti.

“Implicarea tatilor in cresterea copiilor inca de la inceput este cel mai bun lucru care se poate intampla atat copilului, cat si parintelui. Tatal pune o baza pentru satisfactia conectarii la viata de familie si la o relatie implinitoare cu copilul (si mama!) la orice varsta ulterioara. Copiii sunt mai echilibrati, mai deschisi la experiente, mai rezilienti si mai creativi. Daca am avea o generatie, doua de tati prezenti si implicati la scara larga am vedea schimbari sociale. Ca proces insa, implicarea tatalui inca de la nasterea copilului este dificila si are nevoie de suport, iar angajatorii il pot oferi cu beneficii certe si pentru institutie,” este de parere Bogdan Ion, psihoterapeut si psiholog.

Nadia Tataru, Violeta Nenita, Adina Codres

Potrivit chestionarului realizat online, pe site-ul www.itsybitsy.ro, tatii care au beneficiat de o luna de concediu de crestere a copilului spun ca aceasta experienta a adus multe schimbari bune in viata lor.

Este un inceput de responsabilizare in rolul de tata si apropiere de copil. M-a ajutat sa inteleg eforturile pe care le face mama si nu doar sa consider ca «sta acasa cu copilul». ”Cresterea unui copil inseamna efort, dedicare, rabdare”, declara un tata care a apreciat sansa de a construi o relatie buna cu copilul sau, inca din primii ani de viata.

Alti tati au fost incantati sa ia o pauza de la responsabilitatile de serviciu si sa se bucure de familie. Motivele si beneficiile sunt diverse, dar toate sustin concluzia specialistilor care recomanda ca acest drept legal sa devina o normalitate in viata oricarui tata din Romania.

„Din chestionarul pe care l-am aplicat in mediul online Itsy Bitsy, cei 271 de respondenti – parintii cu copii de pana in 7 ani, au mentionat ca principalele 5 motive pentru care tatii nu isi iau luna de concediu de crestere a copilului sunt ca: nu le permite angajatorul (desi e un drept legal), considera ca nu se pricep sa creasca copii sau fac referire la birocratia mare cu “dosarul”, indemnizatia mai mica decat salariul, credinta ca doar femeiile se ocupa de copii. Alte motive secundare sunt ca: tatii nu vor sa amane problemele de serviciu, nu cunosc legislatia, credinta ca societatea ii judeca sau sunt freelanceri si nu isi permit luxul de a renunta la munca”, ne-a spus Nadia Tataru, directoare si cofondatoare a Itsy Bitsy FM.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here