Un baiat de sase ani, la spital dupa ce a fost muscat de un caine Amstaff

Un baiat in varsta de sase ani, din Craiova, judetul Dolj, a ajuns la spital dupa ce a fost atacat de cainele vecinilor, un Amstaff, in timp ce se afla pe o strada din localitate, cu bunica lui.

Incidentul a avut loc pe strada Lalelelor, din Craiova, cand copilul mergea la magazin cu bunica lui. Baiatul a fost atacat de cainele Amstaff, al unor vecini, care au lasat animalul liber in curte, iar acesta a sarit peste gard. Politistii au deschis un dosar penal.

Vezi si Despagubire pentru un copil care a fost muscat de caine in curtea unui spital

”Este vorba despre un copil de sase ani, care a venit in Unitatea de Primiri Urgente a spitalului nostru, fiind adus de catre familie pentru ca a prezentat plagi muscate de caine, la nivelul coapsei stangi. La evaluare, in Unitatea de Primiri Urgente, plagile erau multiple, cu lipsa de substanta, fara sa intereseze vase de sange sau nervi, copilul a primit ingrijiri medicale de urgenta in UPU, au fost toaletate plagile, s-a montat o atela gipsata si s-a facut profilaxie antitetanica, urmeaza ca acest copil sa faca profilaxie antirabica la Spitalul de Boli Infectioase, din Craiova, apoi sa fie internat in Clinica de Chirurgie Ortopedie Pediatrica a spitalului nostru. Mama copilului a refuzat aceste ingrijiri medicale, respectiv profilaxia antirabica, precum si internarea copilului la spitalul nostru. A decis sa preia copilul pe proprie raspundere si cu mijloace proprii sa mearga la Bucuresti pentru a-l interna intr-un spital din Capitala”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristina Geormaneanu, purtatorul de cuvant al Spitalului de Urgenta Craiova.

Imediat dupa incident a fost sesizata Politia, iar oamenii legii l-au amendat pe proprietarul cainelui, pentru ca l-a lasat nesupravegheat, fiind intocmit si un dosar penal in acest caz.

”Un copil de sase ani a fost muscat de un caine, rasa Amstaff. S-a stabilit de catre politisti ca acest caine nu era inregistrat, asa cum prevede ordonanta de urgenta 55, care reglementeaza cainii periculosi, motiv pentru care proprietarul a fost sanctionat contraventional cu suma de 1500 de lei. De asemenea, s-a intocmit dosar penal pentru neluarea masurii de catre proprietarul cainelui pentru a preveni atacul canin asupra unei persoane. S-a sesizat Politia si este un dosar penal in lucru”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mihaela Gird, purtatorul de cuvant al IPJ Dolj.

Sursa: Mediafax

Afla mai multe detalii despre seminarul “Povestea nasterii naturale”, organizat de www.superbebe.ro si Baby Expo, in cadrul Salii Polivalente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here