Joaca de-a binele si raul este o parte normala a cresterii, explica Teodora Simona Sarbu, psiholog clinician in cadrul Institutului Marius Nasta, psihoterapeut cognitiv-comportamental in cadrul Mind Institute. „S-apoi nu stii ca este-o vorba: Daca-i copil, sa se joace..” – spunea Stefan a Petrei Ciubotariul in Amintiri din copilarie si ca de multe alte ori, ne trezim revenind la cuvintele intelepte ale modestilor nostri inaintasi.

Pentru ca se pare ca am uitat cat este de important pentru copil sa se joace, pentru ca societatea in care traim ne impune standarde tot mai inalte si simtim ca trebuie sa ii pregatim tot mai devreme. Pentru ca traim sub imperiul lui trebuie si uitam ca cerintele societatii nu sunt si ale noastre si uitam ca cerintele noastre nu sunt si ale copiilor nostri. Asa ca apelam la activitati tot mai pretentioase si mai diverse si uitam…uitam ca sunt copii si au dreptul la joaca. Iar atunci cand ne amintim, le limitam jocul, impunem reguli si restrictii, vrem sa se joace dupa placul nostru, dupa ce percepem noi ca fiind sigur si educativ.

Nu este confortabil sa auzi in jocul copilului un strigat de lupta, sa il vezi cum se ia la tranta cu alt copil, chiar si in joaca. Avem dorinta fireasca de a creste copii „buni”, de a introduce in societate oameni care sa contribuie frumos si sa faca o diferenta. Asa ca nu, nu este confortabil strigatul de lupta, chiar si in joaca. Dar joaca de-a binele si raul este o parte normala a cresterii, iar jocul este „locul de munca” al copilului, astfel ca lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum ne-am dori. Cu cat intervenim mai mult, cu atat le limitam celor mici spatiul necesar invatarii si cu atat le invalidam capacitatea de a face fata, de a gestiona situatia in ritmul lor. Este normal sa ne ingrijoram atunci cand observam comportamente agresive in jocul copiilor, insa este mai functional si pentru noi si pentru ei sa testam ingrijorarea. Este ea valida? Este copilul cu adevarat in pericol? Adesea tindem sa proiectam ingrijorarea in mod nedrept si astfel sa impunem limite care nu sunt de fapt necesare.

Studii recente arata ca jocurile care simuleaza lupta elibereaza hormoni necesari cresterii in regiuni ale creierului care sunt responsabile de activitati sociale. Astfel, prin impartirea rolurilor, prin analiza unor concepte abstracte precum „bine si rau”, prin experimentarea puterii si a vulnerabilitatii, copiii invata despre integrarea lor in lume, invata despre moralitate si experimenteaza puterea din mai multe perspective. In functie de varsta, lupta apare in joc in forme diferite: de la admonstarea ursuletului de plus, pana la eroi care se lupta pentru bine, de la trante pana la joaca de-a personaj pozitiv vs. personaj negativ. Fiecare rol este experimentat cu dedesubturile sale emotionale si este urmat de o experienta de invatare. Asadar, este important sa intervenim cat mai putin, pentru a le oferi sansa sa dezvolte aptitudinile de care au nevoie.

Exista numeroase teme pe care evitam sa le discutam cu copiii nostri, fie pentru ca vrem sa ii protejam, fie pentru ca sunt subiecte pe care chiar noua ne este teama sau greu sa le infruntam: boala, moartea, separarea. Sunt subiecte pe care nu stim nici noi sa le gestionam, despre care nu am invatat. Ele pot, insa, sa apara in joc, iar aceasta este vestea buna – faptul ca cei mici au capacitatea de a procesa in felul lor ceea ce simt. Ca au vazut astfel de scene in filme, ca au pierdut animalul de companie sau au auzit despre astfel de momente grele in jur, copiii au nevoie sa le poata intelege si procesa. Iar aceasta nevoie se poate manifesta chiar in joaca lor si, fiind vorba despre o parte normala a vietii, este important sa nu lasam impactul asupra noastra sa ii limiteze. Asta nu inseamna ca nu putem sa controlam nivelul de agresivitate si impactul emotional pe care anumite subiecte il au. Ce putem, asadar, sa facem in acest sens?

Vezi si Copilul se poate juca singur. Cand? Cum? Cat?

Limitarea expunerii la imagini violente –  limitati pe cat posibil expunerea la filme si imagini violente, iar atunci cand aceasta apare totusi, discutati sincer si deschis cu copiii despre scenele in cauza;

Adresarea situatiilor conflictuale – uneori joaca poate degenera in conflicte reale, iar acesta este momentul in care puteti interveni si este necesar sa discutati cu ambele parti despre ce s-a intamplat; managementul conflictului poate fi facut chiar si in joaca 🙂 ;

Alternative de exprimare – copiii au dreptul sa simta furie, la fel ca si noi si au nevoie sa o descarce, la fel ca si noi, astfel ca este bine sa ii incurajati sa isi canalizeze furia in exprimare artistica, exercitiu fizic sau chiar sa le oferiti alternative nepericuloase, precum jucariile gonflabile, pentru se putea descarca;

Verbalizarea sentimentelor – incurajati-i sa va spuna ce simt si ajutati-i sa identifice emotiile pe care le simt; puteti apela la cartonase cu fete care exprima diferite emotii sau chiar la filme precum Inside Out;

Timp de calitate – petreceti timp cu copiii dvs.! Oricat ar suna de cliseic si poate nerealist, este esential sa simta ca le oferiti timp si atentie, iar in felul acesta se vor simti securizati si vor exprima mai putin nemultumirile in exterior;

Povesti terapeutice – exista subiecte greu de abordat, iar acest lucru este de inteles, pentru ca suntem oameni si avem limitele noastre; ceea ce va poate ajuta este sa abordati astfel de subiecte (boala, moartea, despartirea) prin carti de povesti terapeutice, intrucat acestea ofera, prin metafore, un prim contact cu realitatea, asa cum este ea.

Copiii invata prin joc, iar rolul nostru este sa le permitem sa isi asume trairile, sa traiasca autentic. Acest lucru inseamna sa le oferim contextul in care sa invete despre viata asa cum este ea – cu parti bune si parti mai putin bune, cu bucurii si tristeti, cu castig si pierdere, cu bine si rau si cu tot ce exista la mijloc. Se vor descurca mai bine decat credem noi. Asadar… daca sunt copii, sa se joace!

Autor: Teodora Sarbu