Primul transplant pediatric de cord din Romania, din acest an

O echipa de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant Targu Mures a realizat primul transplant pediatric de cord din acest an, la un pacient de 15 ani din Caras-Severin, care a primit inima de la un donator de 14 ani din Oradea aflat in moarte cerebrala. Operatia a durat sase ore.

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant, prof. dr. Klara Brinzaniuc, a declarat corespondentului MEDIAFAX, ca acesta este cel de-al treilea transplant de cord efectuat in acest an, dar primul la un pacient de varsta pediatrica. Un pacient de 15 ani din Caras-Severin a primit, in marti seara, inima unui donator de 14 ani din Oradea, aflat in moarte cerebrala.

Vezi si Viata lui Vladut, salvata prin transplant de celule stem

”Cel de-al treilea transplant evolueaza foarte bine si ne bucura enorm ca un tanar de varsta pediatrica a avut sansa la viata prin generozitatea familiei unui donator care a inteles ce important este sa salvezi o viata si nu numai una, mult mai multe vieti, pentru ca fiecare organ si-a gasit un receptor in asteptare. Pentru noi, faptul ca acest tanar este pacientul nostru, si este pe lista de transplant de mai bine de un an din cauza patologiei lui, tanar care a fost pe parcurs si operat si tratat si monitorizat, ne bucura enorm si nu putem decat sa ne dorim ca cel de-al treilea transplant sa mearga foarte bine si cat mai repede sa le avem pe urmatoarele si sa ajutam cat mai multi oameni care se afla pe lista noastra de asteptare”, a spus prof. dr. Klara Brinzaniuc.

Ea a adaugat ca pentru realizarea altor transplanturi de cord exista doua necesitati foarte importante.

”Prima, sa avem cat mai multi conationali care au aceeasi intelegere, ratiune, generozitate, ca si familia donatorilor care ne-a ajutat la acest transplant si in al doilea rand sa avem o finantare concordanta cu posibilitatile medicale ale centrului nostru si ale echipei profesionale de la Targu Mures”, a spus prof. dr. Klara Brinzaniuc.

Pe lista de asteptare a Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures au existat intotdeauna copii.

”Este cel mai greu lucru sa realizezi un astfel de transplant pentru ca la copii este un specific legat de morfologia aparatului cardio-vascular, de dimensiunile cordului si, cu greu, gasim o compatibilitate morfologica intre primitor si donator. Nu numai cea imunologica ce este de baza pentru realizarea transplantului”, a mai spus Klara Brinzaniuc.

Interventia medicala a durat sase ore, iar echipa care a realizat-o a fost condusa de medicul Horatiu Suciu, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant Targu-Mures.

Vezi si Transplantul de uter, realizabil peste doi ani

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here