Ovidiu Jelea, antrenorul de karate pentru copii, vorbeste despre munca sa si despre una din elevele sale, Maria, o pustoaica de 7 ani indragostita de karate.
Vezi si Ovidiu Jelea: “Nu exista motive reale pentru care un copil sa nu fie potrivit pentru karate”-I
Ce le spui copiilor pentru a-i motiva?
Antrenorul de karate face de foarte multe ori si munca unui psiholog, iar in echipa noastra este la fel. Motivele tin si de pregatirea psihologilor romani, este greu sa gasesti psihologi buni, dispusi sa invete nevoile specifice ale acestui sport, iar daca gasesti un astfel de psiholog, dispus sa antreneze psihologic sportivul, sa invete sportul, sa se deplaseze la competitii ca sa inteleaga despre ce este vorba, el este foarte scump, asa cum e si firesc. Asa ca, in echipa noastra, eu tin si rolul psihologului, iar asta presupune foarte multa documentare, perfectionare si pasiune. In ceea ce ma priveste, timpul petrecut optimizand metodele psihologice, este egal cu cel petrecut perfectionand metodele de pregatire fizica si tehnica.
Am fost destul de succint in raspunsuri pana acum, insa aici vreau sa iti dau un exemplu concret, de la Campionatul Balcanic din Belgrad, Serbia, care a avut loc chiar in perioada in care raspundeam la acest interviu. Maria este o pustoaica de sapte ani, nazdravana, cu ochi mari, albastri, indragostita de karate. Cu ea am experimentat niste metode pe care le-as putea numi ”inovatoare” de antrenament, iar rezultatele au venit imediat, ea fiind campioana nationala in fiecare dintre cei doi ani de cand practica acest sport, reusind in acest timp sa castige si alte concursuri.
La Campionatul Balcanic, pentru care s-a antrenat foarte intens, a pierdut primul meci in fata sportivei din Serbia care a si devenit campioana balcanica. Din afara, privind detasat, era doar un meci pierdut, sistemul competitional, prin repasaj, ii permitea Mariei sa lupte in continuare pentru bronz. In realitate insa, la nivel psihologic, Maria trecea printr-un adevarat iad. Imediat ochii ei albastri s-au umplut de lacrimi, iar veselia si ingenuitatea pe care le exprimau de obicei au fost inlocuite de disperare. Este un moment des intalnit in competitii, de prabusire psihologica, in care, in doar cateva minute, visurile, sperantele, ambitia, curajul care sunt asociate la nivel subconstient cu tot ce inseamna concurs, (deplasare, cazare, atmosfera, etc) sunt spulberate, iar locul lor este luat de un amestec toxic format din dezamagire, tristete, furie, deznadejde, ezitare si alte trairi, toate negative. In acele minute se sadesc semintele anxietatii de performanta, ale complexelor de inferioritate, ale depresiei. In acele momente antrenorul, daca este unul implicat in activitate si are o legatura emotionala stransa cu sportivul sau, va fi expus si el acelorasi simptome, insa trebuie sa se controleze total si, mai mult, sa fie capabil sa motiveze sportivul. Cel mai rau lucru posibil este sa lasi, ca antrenor, lucrurile in voia sortii. Nu se va intampla nimic bun, niciodata, chiar daca aparent sportivul va trece, dupa ceva timp, peste esec. Semintele plantate vor ramane acolo, vor incolti, vor prinde radacini si ambii, sportiv si antrenor, se vor reintalni cu anxietatea urmatoarea situatie stresanta.
In acele momente, cand Maria era total prabusita psihologic, eu mi-am suprimat emotiile si am actionat logic si tehnic. De exemplu, desi poate sa para dur ce zic, nu am imbratisat-o ca sa o consolez. Opinia mea, care este probabil in contradictie cu opiniile altor persoane, este ca, in astfel de momente, cand sportivul a pornit psihologic pe o cale pe care nu iti doresti sa fie, daca empatizezi cu el, oferindu-i afectiune, nu ii oferi sprijin emotional, ci doar cedezi controlul emotional, in conditiile in care esti singurul care poate pune pe directia corecta o barca aflata in deriva in care te afi si tu, si sportivul.
Asa ca am vorbit cu ea, insa nu voi dezvalui in acest interviu ce i-am spus, ci doar decizia luata. In proba de kata, la care participa Maria, printre exercitiile alese exista si un kata numit Gankaku, iar acest kata contine mai multe elemente ce tin de echilibru, unul dintre ele fiind foarte dificil, cel mai dificil din punct de vedere al echilibrului dintre toate elementele pe care le face un sportiv in cariera sa: o intoarcere intr-un picior, urmata de o scurta pauza si de o lovitura inalta cu celalalt picior. De multe ori, din cauza pierderii echilibrului, sportivii trec peste pauza si fac imediat lovitura, pentru a iesi basma curata, insa toata lumea stie daca sportivul a avut control sau nu.
Maria Simion, o fetita de 7 ani ce practica de doar doi ani karate, nu a avut niciodata un echilibru foarte bun, lucru firesc la varsta ei. Totusi, prin multa munca, lucrand si acasa, sprijinita de parinti, reusise sa faca acest element. Uneori ii iesea perfect, alteori se dezechilibra. Nu era insa constanta, nu il stapanea total. Factorul psihologic are si el un rol important: daca te gandesti sa nu gresesti, sansele sa gresesti cresc foarte mult.
In acel moment de prabusire psihologica a Mariei am decis ca, in meciul ce urma sa ii ofere o sansa la medalia de bronz, Maria sa faca Gankaku. Concret, in cel mai dificil si delicat moment al carierei ei de pana acum, am decis sa riscam totul pe o carte, desi puteam alege alte exercitii, la fel de bine cotate, dar care nu presupuneau risc. Daca se dezechilibra, se intorcea acasa fara nicio medalie. Era foarte posibil ca dezamagirea ei sa fi fost accenuata de faptul ca, la acelasi concurs, colegul ei, Razvan Florea, reusise sa castige o medalie de bronz.
In minutele care au urmat, din exterior se vedea un antrenor care vorbea cu sportiva pe care o antrena. in realitate, in acele momente a avut loc pregatirea psihologica a unei sportive pentru un moment de cumpana al carierei sale.
Cand in ochii mari, albasti, plini de lacrimi, deznadejdea a fost inlocuita de concentrare si control, am stiut ca reusisem, psihologic, sa o scot din iad. Ramasesem eu insa acolo, fiindca decizia de a risca fusese a mea. Daca rata, vina era a mea in totalitate, pentru ca as fi putut alege sa nu risc.
Maria a intrat pe tatami si a facut, in cel mai dur moment din cariera ei, cea mai buna executie a celui mai dificil exercitiu pe care il va face vreodata de acum inainte. Dupa intoarcere, inainte de lovitura de picior, a prelungit pauza, stand cu o secunda mai mult ca de obicei, parca vand sa savureze, sa accentueze acel moment de control perfect al echilibrului. Abia dupa meci am permis emotiilor sa se manifeste, iar Maria m-a imbratisat in stilul ei caracteristic, parca incercand sa ma sugrume. (Rade.)
A castigat cu 5-0, a castigat si meciul pentru medalia de bronz, insa cel mai important lucru pe care l-a castigat a fost acel moment cand am trecut, impreuna, din iad in rai. Psihologic, Maria are acum un atu special.
Citeste si partea a treia a interviului
De Adriana Moscu
Foto: arhiva personala Ovidiu Jelea
