Sunt un bebe super tare,

Dau din maini si din picioare,

Alexia Elena ma numesc

Si parintii imi iubesc!

M-am nascut in Joia Mare,

Zi de mare Sarbatoare…

Cam asa incepea textul invitatiei la botezul Alexiei, prilej prin care dadeam de veste tuturor (nu ca ar fi fost prea multi care nu stiau deja), ca familia noastra s-a marit. Botez care a avut loc fix in ziua cand eu am implinit 30 de ani. O alegere care a facut ca legatura noastra sa fie si mai puternica.

Povestea noastra si a Alexiei incepe insa cu un an inainte, prin vara, cand am aflat ca vom avea un copil. Un copil extrem de dorit, care a aparut foarte repede in familia noastra. Un copil caruia stiam ca ii vom oferi toata iubirea noastra si pentru care vom depune tot efortul sa il crestem cum stim noi mai frumos. Vestea ne-a emotionat atat pe mine, cat si pe tati si a fost cu siguranta momentul in care am stiut ca viata noastra se va schimba. Nu stiam cum, nu stiam cand, nu stiam multe…Dar stiam ca micul suflet din burtica mea va fi cel mai iubit copil din lume.

Sarcina a fost una extrem de usoara, am reusit sa ne bucuram de fiecare etapa, de fiecare ecografie, de fiecare miscare, am savurat toate momentele in 3, desi eram doar 2 “la vedere”. Am calatorit mult, in noua formula. Radem si acum ca fetita noastra va fi o plimbareata avand in vedere ca am mers pe jos intr-o vacanta in Belgia 30 km in numai 2 zile. Am fost o persoana activa, am mers la birou pana in saptamana 36 de sarcina.

Vezi si Filip, baiatul care ,,creste mic”!

Fetita noastra a venit pe lume in 2017, in Joia Pastelui, pe 13 aprilie. Din cauza unor probleme de sanatate mai vechi, am decis impreuna cu doctorul sa fac cezariana. Atunci cand a programat operatia, medicul mi-a zis” Vino joi si vedem daca facem joi sau vineri operatia”. Era cumva in dilema si el, era inainte de Paste, mai era si intr-o zi de 13. Am ajuns la Spitalul Filantropia la ora 8.30. La ora 9 medicul m-a instiintat ca este o sala libera si m-a intrebat daca vreau sa intram in operatie. Am aprobat cu nebardarea unei mame care vrea sa-si cunoasca puiul cat mai repede.

Impreuna cu anestezistul am convenit, pentru sanatatea mea, sa facem anestezie generala. Eram dezamagita ca nu voi putea sa-mi vad puiul inca de la primele sale minute din viata extrauterina. Dar stiam ca asa e cel mai bine pentru amandoua. La ora 11.10, Alexia Elena a venit pe lume. Alexia, numele ales de tatal ei, si Elena, numele ales de mine, din respect si recunostinta pentru mama mea, care poarta acelasi nume.

Doua ore mai tarziu, tati avea sa o vada pentru prima data, iar eu abia spre dupa-amiaza. Prima privire, prima imbratisare, primul gangurit au facut ca timpul sa se opreasca in loc. Simteam ca pe acest pamant suntem doar eu si ea. Era minunea mea, era ceea ce puteam sa iubesc mai mult. De atunci, ziua de 13 inseamna pentru mine perfectiune, iar cuvantul mama, mai ales cand il rosteste ea, inseamna iubire neconditionata.  Privirea ei curioasa care m-a fixat pret de cateva secunde, care parca ma cauta de o vesnicie si in sfarsit ma gasise, este cea mai de pret imagine pe care o am in minte si in suflet. I-am promis ca o vom sustine mereu, ca o vom incuraja sa faca ce ii place si ca ii vom multumi mereu, cum stim noi mai bine, ca ea ne-a ales pe noi sa-i fim parinti.

Am fost de multe ori intrebata, in lunile ce au urmat, cum e rolul de mama. Nu e nici pe departe cum mi-am imaginat. Este de un milion de ori mai frumos, si de 100 de ori mai greu. Prima febra, prima raceala, primii dinti, prima lovitura, la toate am tresarit, am plans cu ea si m-a durut infinit mai tare. Tati a fost mereu alaturi de noi si am trait impreuna fiecare moment. Suntem impreuna toti 3, ca o echipa, inca de cand s-a nascut.  Am fost impreuna la toate evenimentele importante, la primul mama spus in soapta, pe la 5 luni, la primul tata spus plin, pe cand avea 7 luni, la primul dinte care i-a spart gingia, la prima cazatura. Ne-am obisnuit sa facem toate lucrurile in 3, nici nu concepem acum sa fie altfel. Asta si pentru ca, avand parte de bunici tineri, inca ocupati cu serviciul, nu am reusit sa “evadam” fara ea, asa cum ne place sa glumim, decat cel mult la un film.

Am trecut impreuna si prin momente grele. Dar, asa cum spuneam, ca o echipa. Teama mea cea mai mare a fost ca Alexia va face febra, iar eu nu-mi voi da seama. A fost cumva lucrul care m-a urmarit inca de cand s-a nascut. Din fericire, am experimentat doar doua episoade de febra, de 38,5, pe cand un incisiv dadea batai de cap si la o raceala.

Alexia a fost de cand s-a nascut un copil extrem de energic. Un copil care s-a culcat la miez de noapte, un copil pentru care explorarea, intai a patutului, apoi a patului, a casei, acum a parcului, nu are limite. Un copil caruia ii place enorm sa socializeze, care este in elementul ei cand merge cu tricicleta si priveste oamenii si le zambeste sau le face pa-pa, un copil care emana buna dispozitie numai cand te priveste, cu ochii ei de un albastru-gri.

Astazi, la un an distanta, domnisoara Pufuleti, asa cum ii spunem datorita apetitului sau crescut atunci cand vine vorba de asa ceva, este, din punctul nostru de vedere, un cumul de ce are mai bun si mai frumos familia noastra. A reusit sa mosteneasca zambetul uneia dintre bunici, parul altuia, ochii strabunicii, strungareata altuia. Chiar si incruntarea ii iese la perfectie ca o mostenire de familie.

Luna aceasta, Alexia a facut un an. Am rememorat toate intamplarile din acest an si mi-am dat seama ca orice parinte la inceput de drum, stangaci si speriat, uita sa se bucure la maxim de clipele in (minim) 3. Toti vorbesc de instinct matern/patern, de acel “nevoia te invata” sau de “merge si asa”, insa nimeni nu-ti spune ca responsabilitatea unui pui este infinit mai mare decat aceea de a-ti purta de grija tie. Asa ca dragi viitori parinti, nu lasati emotiile sa va copleseasca si bucurati-va de fiecare clipa, caci timpul trece atat de repede, incat un an devine o zi, atunci cand ai langa tine un pui de om.

In ultimul weekend din aprilie, Alexia a avut prima sa petrecere. I-au fost alaturi persoane apropiate, persoane care in ultimul an au fost langa ea, chiar si doar cu sufletul. Persoane carora Alexia le-a trimis pupici, le-a impartit zambete, le-a facut bravo sau pa-pa sau le-a spus chiar pe nume unora dintre ei. Sunt constienta ca timpul va trece extrem de repede, si maine ma voi trezi ca puiul meu face 2 ani, ca va avea energie la patrat, ca va face boacane asa cum tatal sau povesteste ca facea cand era mic, ca va avea uneori seriozitatea mea, dar, poate cel mai important, ca va zambi in continuare. Pentru ca noi, parintii ei, i-am promis atunci cand s-a nascut ca nu vom lasa pe nimeni si nimic pe lumea asta sa-i fure zambetul. Nu stim cum va fi Alexia cand va fi mare, nu stim ce pasiuni va avea (desi tati zice ca se va face soprana la cat tipa fara sa raguseasca), dar vrem sa credem ca va ajunge un adult responsabil, care va sti sa pretuiasca adevaratele valori ale vietii.

Iti dorim o copilarie frumoasa, asa cum bunicii tai ne-au oferit noua, sa cunosti oameni buni și calzi, așa cum s-a intamplat anul acesta, si sa zâmbești mereu, cum o faci și acum. La multi ani, minune draga! Te iubim!

Alina MIHAI

 Vezi si Neindoielnic, IUBIREA schimba TOT!

Daca aveti si voi povesti interesante despre copii precum cea a Alexiei, puneti-va pe scris si trimiteti-le pe adresa redactiei la email: [email protected] si e posibil sa le vedeti publicate pe blogul Superbebe.ro