Cel mai frumos cadou pe care parintii ar putea sa-l faca unui copil este sa-i ofere o sora. Sau un frate. Cel putin, asa a scris una dintre cititoarele superbebe.ro.

Iata scrisoarea:

„De cand ma stiu mi-am dorit o sora sau un frate (sau o sora 🙂 ). Imi amintesc ca nici nu stiam sa leg propozitiile intre ele cum trebuie si deja le dadeam „hinturi” subtile alor mei, bagandu-mi bebelusi de jucarie pe sub bluze, prefacandu-ma ca sunt insarcinata. Cand m-am prins ca era prea fina nuanta pentru ei, am inceput sa le spun cat imi doream sa fiu o sora mijlocie, ceea ce, mai tarziu am realizat, nu se lega cronologic, fiind prima nascuta a familiei. Asa ca am decis ca voi avea propriii mei copii, sapte la numar, ca sa fiu sigura ca nu se vor simti niciodata singuri. Apoi, acumuland ceva cunostinte de anatomie si dandu-mi seama ca mai aveam ceva de asteptat, am decis sa abordez o alta strategie. I-am scris Mosului, pentru ca e bine cunoscut fapul ca, atunci cand parintii nu au posibilitatea sa iti indeplineasca dorintele, Mosul sigur poate.

Vezi si Cand A vine de la … Alexia

Mos Craciun mi-a adus…o sora!

Mi s-a reconfirmat ipoteza si de aceasta data, Mosul m-a ascultat (cu toate ca, daca e sa fim critici pana la capat, eu i-am scris inainte de Craciun, iar cadoul a venit putin dupa ziua mea, care e la sfarsitul lui august; dar nu ma plang, a meritat asteptarea).

De fiecare data cand lumea ma intreba daca imi doream sa fie un frate sau o sora, le spuneam ca nu conteaza, dar cand am tras cu urechea la conversatia telefonica pe care mama a avut-o cu bunica, atunci cand a sunat-o sa ii spuna ca e fetita, m-am bucurat, putin mai mult decat s-ar fi cuvenit pentru cineva care tot spunea ca “nu conta”. Tata, probabil enervat de la un anumit punct de entuziasmul si nerabdarea mea (“Cate saptamani mai sunt?”, “Acum ne aude vocile?”, “A mai dat din picioare?”, “Cate saptamani mai sunt?”), insista, plin de cinism, ca ma voi plictisi de ea in doua saptamani, ca de restul jucariilor pe care le aveam. “Joke’s on him”, pentru ca zece ani si jumatate au trecut si inca nu m-am plictisit de ea! 🙂

Da, a fost o perioada, undeva intre primul pas si prima propozitie care suna, in sfarsit, romaneste, cand ma scotea din sarite si nu stiai care din noi tipa mai tare la cealalta. In acea perioada s-a nimerit sa merg intr-o tabara, in care am facut schimb de experiente cu niste fete de varsta mea care aveau si ele frati sau surori, doar ca ceva mai mari decat a mea. Bineinteles, la un moment dat ne-am apucat sa ne plangem fiecare de familia noastra (cum se intampla intre unsprezece si saptesprezece ani), iar cand am ajuns la sor’-mea, celelalte fete, evident mai experimentate in domeniu, numai cuvinte de incurajare nu au avut. “Bucura-te cat mai poti, zi merci ca inca nu a inceput sa vorbeasca, sa vezi atunci ce iti vine sa o inchizi in dulap”, experienta care m-a facut sa ma intreb daca nu as putea, cumva, sa returnez acest „cadou”. Insa cand am ajuns inapoi acasa si am vazut cat se schimbase, chiar si in saptamana in care nu o mai vazusem, si cand mi-am dat seama ca, asa enervanta cum era, imi parea rau ca nu o avusesem langa mine zilele acelea, am ajuns la concluzia ca nu e cazul sa o dau inapoi.

M-am decis: nu returnez cadoul!

Iar de acolo, lucrurile s-au imbunatatit. A invatat sa se exprime si a realizat ca mai exista si alte modalitati de a-ti exterioriza nemultumirile in afara de a incepe sa plangi cu tipete, am invatat si eu sa o ascult si am ajuns sa ne intelegem mai bine una pe alta. Pana la urma suntem cele mai apropiate ca varsta din familie, daca noi nu ne intelegem, atunci cine? Desi, asta ii scoate din sarite uneori pe cei “maturi” pentru ca si acum, la douazeci, respectiv, zece ani, preferam sa stam inchise in bula noastra in care ne batem cu squishy-uri, jucam badminton cu carjele sau vorbim despre trenduri, care nu ii au tocmai ca target pe cei 30+,  in loc sa fim atente atunci cand cineva chiar vrea sa aiba o discutie serioasa si/sau importanta.

Sunt recunoscatoare

Mereu spun ca am avut noroc atunci cand le zic oamenilor ca am o sora si au reactii de genul “Oh, nu, imi pare rau…”. Pentru ca adevarul e ca nu sunt cea mai toleranta fire, iar daca as fi avut o sora ca toate surorile pe care le-am vazut prin vecini sau pe la prieteni, rasfatate, paracioase, rautacioase, impreuna cu tot tacamul acestei varste complicate (motiv pentru care ii admir profund pe prietenii/ vecinii care, chiar si in conditiile acestea, au o relatie stransa cu fratii si surorile), nu as fi rezistat. Daca nu era cea mai intelegatoare fiinta dintr-o casa de oameni care au toti multiplii anilor ei, daca nu era mai amuzanta decat toate incercarile egalilor ei ca varsta, daca nu avea o rabdare cu mult peste nivelul meu si altele, si altele, nu cred ca as mai fi fost la fel de fericita sa o iau cu mine in parc sau la film, impreuna cu prietenii de varsta mea, sa ma joc cu ea de-a diferite personaje inventate pe loc, sa ii povestesc toate nimicurile pe care alor nostri nu le-as putea spune pentru ca nu ar avea rabdarea necesara sa ma asculte, sa ii ascult toate nimicurile pe care alor nostri nu le-ar putea spune pentru ca nu ar avea timpul necesar sa o astepte sa termine o propozitie dintre care 10% sunt cuvinte, iar restul de 90% sunt “Aaaaa”-uri si “Aah, ba nu”-uri si, in general, sa petrec timp cu ea. Recunosc, e posibil ca si ea sa fie la fel de rasfatata, de paracioasa si de rautacioasa ca surorile vecinilor care ma admira profund pentru ca reusesc sa am o relatie stransa cu ea, dar eu nu vad lucrurile acestea pentru ca asa se intampla cand iubesti pe cineva. Sau poate, intre timp, am invatat sa nu mai caut “calul de dar la dinti” si sa fiu recunoscatoare pentru ce am”.

Pentru Ana,

Cu drag,

De la sora mai mare 🙂

Daca aveti si voi ganduri asemanatoare, puneti-le pe hartie si trimiteti-le sa le vedem si sa le publicam. De asemenea, primim la redactie povesti interesante despre copii si parinti. Puneti-va pe scris si trimiteti-le pe adresa redactiei la email: [email protected] si e posibil sa le vedeti publicate pe blogul Superbebe.ro

Vezi si Filip, baiatul care ,,creste mic”!