Copiii care au părinţi violenţi, deosebit de critici sau superficiali au de două ori mai multe şanse să devină agresivi şi să dezvolte cu comportament perturbator.
Studiul a arătat că micuţii ai căror părinţi combină atitudinea prietenoasă cu regulile clare au, în general, o purtare bună sau foarte bună. 300 de familii care au copii între 4 şi 7 ani au participat la studiu.
"Un stil parental negativ, caracterizat prin duritate sau nepăsare în ceea ce priveşte disciplina copilului, este asociat cu un comportament anti-social al copilului", a spus unul directorul Academiei britanice pentru Cercetare Parentală, profesorul Stephen Scott.
Nesupravegherea copiilor şi mamele depresive sunt alte cauze ale comportamentului negativ al copiilor. Cercetătorii spun că acest studiu arată că Guvernul ar trebui să încurajeze şi chiar să impună lecţiile pentru părinţi, indiferent de clasa socială din care fac parte aceştia.