Filme de scurt metraj pentru copii

    Cele 3 filme prezentate în premieră de prima școală de film și televiziune pentru copii din România, școala „Micile Vedete”, în care joacă peste 80 de copii cu vârste între 5 și 11 ani, au teme educative, încercând să atragă atenţia atât asupra unor probleme legate de mediul înconjurător, cum ar fi poluarea pădurilor, cât şi asupra unor probleme sociale legate de diferentele de statut și de posibilitățile materiale ale copiilor care locuiesc la oraș și ale celor care locuiesc la țară. Aceste filme fac parte dintr-un proiect mai amplu intitulat Aventurile Micilor Vedete.

    Este vorba despre o serie de 6 filme de scurt metraj pentru copii, dintre care primele s-au făcut deja remarcate la festivalurile internaționale de film pentru copii.

    Cea mai importantă reuşită este selecţionarea filmului Micile Vedete la Şcoală la secţiunea Short Film Corner a Festivalului de Film de la Cannes 2011, în luna mai. A fost singurul film românesc pentru copii prezent la Cannes anul acesta. Pentru regizoarea acestor filme, Ariana Pendiuc, și pentru producătoarea lor, Ema Pendiuc (vedeta TVR3), este cea de-a doua participare, în doi ani consecutivi, la Cannes, la cel mai prestigios festival de film din lume. În 2010, filmul de debut al celor două surori, intitulat Magda, fusese selecționat la același festival, Ariana Pendiuc devenind astfel cel mai tânăr regizor român al cărui film a fost selecţionat la Festivalul de Film de la Cannes. Premiera a avut loc într-un cadru festiv, alături de mai mult de 500 de invitaţi ai Micilor Vedete, care au făcut ca sala cinematografului să fie neîncăpătoare, oamenii fiind nevoiți să se așeze pe scări pentru a viziona filmele Micilor Vedete. Printre aceștia s-au numărat părinţi, colegi de școală, cadre didactice, directorii ai celor mai bune şcoli din Bucureşti, directoarea Liceului teoretic „Al. Vlahuță”, doamna Carmen Toma, directoarea Școlii Centrale, doamna Norocica Cojescu, directoarea Liceului „Jean Monnet”, Tudorița Codreanu, precum și directoarea Școlii nr. 92, doamna Violeta Hera.

    La eveniment au participat și persoane publice: viceprimarul sectorului 1, domnul Dan Tudorache, Consilier General al Municipiului București, doamna Claudia Țapardel, Comisar-șef Christian Ciocan, șef al Biroului de Informare a Presei și Purtător de Cuvânt al Poliției Române, dar și actori și vedete de televiziune: Sorina Tite (B1TV) și Georgiana Sandu (B1TV).

    Ema Pendiuc, directoarea Şcolii de Film şi Televiziune pentru Copii „Micile Vedete”, declară: „Această premieră stă sub semnul „Da. Se poate!”. Da, se poate să acordăm importanța cuvenită educației copiilor noștri, se poate să facem 6 filme educative pentru copii într-un singur an, se poate să participăm cu ele la Festivalul de Film de la Cannes, se poate ca o fetiță de numai 9 ani, Mica noastră Vedetă, Iulia Lupașcu, să joace în rolul principal într-un film de lung metraj, alături de Maia Morgenstern, se poate să organizăm premiere de înaltă ținută, iar pe Covorul Roșu să calce persoane publice admirabile din România, se poate să colaborăm excelent și cu autoritățile locale, și cu școlile, și cu părinții pentru a crea un mediu propice pentru rezultatele deosebite ale copiilor noștri. Da, se poate la Școala „Micile Vedete”. Da, se poate în România. Dacă mă întrebați cum, riscați să vă molipsiți de entuziasmul și energia noastră, care aduc ore întregi de muncă dedicată și nopți cu insomnie pozitivă.”

    Premiera celor 3 filme de scurt metraj, Micile vedete la ţară, Micile vedete ecologiste şi Micile vedete au talent, a urmărit să recompenseze copiii pentru eforturile, pasiunea, dedicarea şi energia depuse în timpul cursurilor şi în perioada filmărilor, precum şi implicarea în continuarea, până la finalul anului, a proiectului: Caravana Micile Vedete, care va ajunge la 10 dintre cele mai bune şcoli din Bucureşti şi care îşi propune să promoveze educaţia în rândul a peste 3000 de copii prin intermediul filmelor educative realizate pentru ei şi, totodată, să-i încurajeze pe copii să se implice activ în proiecte culturale şi sociale potrivite vârstei lor.

    Evenimentul a fost susţinut de Partenerul Educaţional: Primăria Sectorului 1 – Centrul Cultural Metropolitan, Partenerii Strategici: Cinematograful Movieplex si Plaza România, Partenerii: Tymbark, Aquila, Rauch, Perenna, BluParty, Infoconstruct, Partenerii Media: TVR3, România Liberă, Doxi, Adevarul TV, VIP, Superbebe, Avantaje, Baby, Radio 3 Net „Florian Pittiş”, Ioana visul copiilor, Draga mea pentru copii, Radio România Junior şi Observator Cultural.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here