Nicole Kidman, Brooke Shields sau Jamie Lee Curtis sunt câteva din vedetele de la Hollywood care au întâmpinat probleme când au vrut să facă copii, scrie eva.ro. Nicole Kidman a întâmpinat întotdeauna dificultăţi în a duce o sarcină la bun sfârşit. La începutul căsniciei cu Tom Cruise, actriţa a suferit o sarcină extrauterină, iar după câţiva ani a pierdut o sarcină de trei luni. La scurt timp după căsătoria cu actualul său soţ, cântăreţul Keith Urban, Nicole a reuşit să dea naştere unei fetiţe, în urma unei fertilizări în vitro.
La sfârşitul lui 2010, Nicole Kidman şi Keith Urban au devenit părinţii unei alte fetiţe, care a fost născută de o mamă surogat. Actriţa Jamie Lee Curtis şi soţul său, Christopher Guest, nu au copii biologici împreună din cauza infertilităţii severe, dar au doi copii adoptaţi. Jamie Lee Curtis a scris o carte pentru copii numită "Tell Me Again About the Night I was Born", menită "să le transmită copiilor adoptaţi că şi povestea naşterii lor este de asemenea foarte interesantă", a declarat actriţa.