Tinerele mame din zonele sărace de la ţară arată o crasă lipsă de educaţie în ceea ce priveşte alimentaţia copiilor mici. Ele întrerup alăptarea când bebeluşii au doar câteva luni şi le dau mâncăruri grele, din ceea ce gătesc pentru restul familiei, relevă studiul efectuat anul trecut în satele din judeţele Dolj şi Vâlcea.
Marcela Scurtu, o mamă din Frânceşti, judeţul Vâlcea, povesteşte în filmuleţul de la World Vision cum a ajuns să-i dea bebeluşui ei "orice": "Inclusiv sarmale, chifteluţe. Îi plac foarte mult sarmalele şi micii. Când mă duc şi facem câte-un grătar, cu toate că pun şi piept de pui, îi dăm mici, că ăştia îi plac".
Potrivit studiului World Vision, 2% din gravide ajung prima oară la medic la naştere, un sfert dintre mame nu au aflat de importanţa alăptării la sân, 51% nu ştiu că, în timpul sarcinii, trebuie să ia acid folic, care scade riscul unor malformaţii la coloană, 58% nu ştiu şi nu iau supliment de fier în timpul sarcinii (dă anemie copilului), 22% îşi înţarcă bebeluşii la vârsta de 2-3 luni, iar 11% îi înţarcă la 1 lună.
Potrivit specialistilor, mortalitatea infantilă este un capitol sumbru pentru România: suntem ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor la copiii cu vârsta de până în 5 ani din Uniunea Europeană – de peste două ori mai mare faţă de celelalte ţări. De asemenea, peste 50% din decesele copiilor din România cu vârste de până în 5 ani puteau fi prevenite. Până la vârsta de 5 ani, copiii se află într-o perioadă extrem de importantă a dezvoltării lor fizice şi psihice, iar primii doi ani din viaţă sunt cruciali. Deficitele de nutrienţi acumulate în această perioadă nu mai pot fi recuperate ulterior chiar dacă se trece la o dietă corespunzatoare, iar bebeluşii afectaţi sunt în pericol de a avea întârzieri ireversibile în dezvoltarea cognitivă, motrică, socială, emoţională şi de comportament.
În România, din cauza sărăciei şi a lipsei de educaţie a mamei, 2 din 3 copii cu vârste mai mici de 2 ani din mediul rural suferă de anemie, iar rahitismul şi distrofia sunt alarmant de răspândite mai ales în zonele rurale sărace. Dezvoltarea acestor copii este afectată pentru totdeauna. Sărăcia poate deveni o problemă de supravieţuire pentru sugari. În acelaşi timp, asistenţa timpurie este deosebit de eficace. Copiii care au şansa de a se dezvolta sănătos în primii ani de viaţă, vor avea de câştigat tot restul vieţii.
World Vision România vine în sprijinul mamelor şi copiilor defavorizaţi din mediul rural prin desfăşurarea unui amplu program ce vizează îmbunătăţirea stării de sănătate şi de nutriţie a mamelor şi copiilor din comunităţile rurale sărace – Mame bune, copii sanatosi. Proiectul a debutat în 2010 în 7 comunităti rurale din judeţele Dolj şi Vâlcea urmând a se extinde la nivel naţional. Grupul ţintă principal al proiectului îl reprezintă femeile însărcinate, nou-născuţii şi copiii sub 2 ani împreună cu mamele lor din comunităţile rurale sărace. În prima fază , beneficiarii programului sunt aproximativ 1380 de copii sub 2 ani şi 260 de femei însărcinate din Dolj şi Vâlcea, judeţe cu comunitati rurale sărace si un nivel foarte scăzut de trai.
Prima etapă a proiectului a constat în efectuarea unui studiu epidemiologic privind starea de sănătate şi nutriţie a mamei şi copilului mic din mediul rural. Pe baza rezultatelor acestui studiu, la începutul acestui an, s-au desfăşurat sesiuni de instruire a asistenţilor medicali şi asistenţilor medicali comunitari din zonele rurale în domeniul sănătăţii şi nutriţiei mamei şi copilului sub 2 ani. Aceştia, la randul lor, vor putea să informeze şi să consilieze corespunzător gravidele şi mamele din mediul rural întrucât multe dintre ele nu ştiu cât de importante sunt îngrijirea şi alimentaţia adecvată vârstei bebeluşului lor.
Din cauza sărăciei, a lipsei de educaţie şi de consiliere de bază privind buna îngrijire a nou-născutului, acestea nu sesizează la timp semnele de boală sau întârzierile în dezvoltarea copilului şi nu le fac analizele necesare. Mai mult, unele mame sunt gresit informate cu privire la îngrijirea şi alimentaţia nou-născutului şi copilului mic, bazându-se pe informaţiile primite de la alţi membri ai familiei sau ai comunităţii, alţii decât personalul medical.
Programul “Mame bune, copii sănătoşi” continuă cu organizarea în comunităţile rurale respective a Şcolii mămicilor de la sat – sesiuni de informare şi educare a femeilor însărcinate şi a mamelor cu privire la creşterea, îngrijirea şi necesităţile copilului cu vârsta până în 2 ani. Totodată, intervenţiile World Vision vor viza şi facilitarea accesului la asistenţă medicală primară prin înfiinţarea unui laborator mobil de analize pentru femeile gravide şi copiii cu vârsta de până la 2 ani din mediul rural.
Programul “Mame bune, copii sănătoşi” se bucură de sprijinul medicului Ana Culcer, medic primar pediatru, şeful secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi de cel al cunoscutei actriţe Daniela Nane. “Sănătatea unui copil începe cu sănătatea părinţilor şi se continuă de-a lungul sarcinii, naşterii şi apoi creşterii şi dezvoltării copilului. Nutriţia copiilor în primii 3 ani de viaţă predefineşte dezvoltarea sănătoasă a acestora pe parcursul vieţii. Mai mult, efectele unei nutriţii precare pentru copiii sub 3 ani sunt ireparabile şi au consecinţe negative asupra întregii vieţi. Prevalenţa crescută a anemiei este în relaţie directă cu întreruperea timpurie a alăptatului la sân şi introducerea laptelui de vacă în alimentaţia sugarilor. Alăptarea ar trebui să se facă exclusiv la sân până la 6 luni, avantajele fiind multiple atât pentru mamă, cât şi pentru copil: asigură nevoile copilului aflat în creştere şi aportul necesar de nutrienţi; laptele de mamă previne apariţia bolilor infecţioase la copii şi conţine factori anti-bacterieni şi anti-virali care protejează copilul împotriva îmbolnăvirilor”, a declarat dr doctor Ana Culcer.
“Iubesc copiii şi, din păcate, în România sunt prea multe cazuri în care copiii nu au şansa la un start sănătos în viaţă fie din cauza neglijentei mamei, fie din neşansa de a se naşte într-un mediu nefavorabil. Din aceste motive, atunci când am primit propunerea din partea World Vision România de a mă implica în această campanie, am acceptat fără a sta pe gânduri pentru că ştiu că putem să îi ajutăm; putem schimba ceva în viaţa acestor copii cu care soarta nu a fost tocmai blândă”, a declarat Daniela Nane. “În calitate de organizaţie activă în domeniul îngrijirii copiilor, World Vision România nu poate ignora realitatea în care trăim şi modul în care aceasta ne afectează copiii. De aceea, am decis să acţionăm prin lansarea programului “Mame bune, copii sănătoşi” prin care ne propunem să atingem cât mai multe mămici. Mai presus de toate, este vorba despre dreptul copilului la viaţă. Îngrijirea sarcinii, consultul medical periodic, nutriţia adecvată, toate acestea pot face diferenţa în viaţa unui nou-născut”, a declarat Gabriela Paleru – manager Programe Sănătate World Vision România.
Pentru susţinerea financiară a acestui program, World Vision lansează în luna mai o campanie de strângere de fonduri cu scopul de a oferi copiilor şansa unui start sănătos în viaţă. Prin campania „Mame bune, copii sănătoşi”, World Vison România, împreună cu fiecare dintre voi, va putea să transforme poveşti triste în poveşti fericite.
[SFAT] Începând cu 15 mai poţi susţine campania „Mame bune , copii sanatosi” prin donaţii pe site-ul www.mamebunecopiisanatosi.ro, prin transfer bancar sau prin donaţii pe pagina de Facebook a organizaţiei www.facebook.com/WorldVisionRmania. Conturile pentru donaţii sunt:
- Pentru donatii in lei: RO52 CITI 0000 0008 2502 4026 deschis la CITIBANK SA sau RO80 RZBR 0000 0600 0607 2026 deschis la RAIFFEISEN BANK – AGENTIA PIPERA
- Pentru donatii in euro: RO74 CITI 0000 0008 2502 4018 deschis la CITIBANK SA, cod Swift CITIROBU
- Pentru donatii in dolari: RO30 CITI 0000 0008 2502 4034 deschis la CITIBANK SA, cod Swift CITIROBU Despre World Vision România [/SFAT]