„Pentru a preveni infectarea accidentală prin contactul cu sângele altei persoane, este necesar să instruim copilul într-o conduită de evitare a contactului sau situaţiilor de acest gen, situaţii care îl pot expune mai multor riscuri. În ce priveşte prevenirea infectării pe cale sexuală, este necesară inducerea tot a unei conduite preventive generale, de igienă sexuală, care implică mai mult decât riscul de boli transmise sexual. În măsura în care transmitem în variantă pozitivă lucrurile, adică să-l învăţăm ce să facă pentru a rămâne sănătos, nicio boală nu se va transforma într-un „bau-bau” generând anxietate sau comportamente discriminatorii faţă de persoanele afectate. Vârsta la care se poate începe educarea depinde doar de capacitatea de înţelegere a copilului. Nu există vârstă prea mică în care să-ţi pregăteşti copilul pentru problemele cu care se poate confrunta în viaţă. Trebuie doar să ai grijă să alegi cele mai bune modalităţi de a o face, adecvat vârstei şi nivelului lui de înţelegere.“ Cătălin Andrei, psiholog ARPS

HIV/SIDA nu este o ficţiune, ci o problemă cât se poate de reală, o boală care nu este o invenţie, ci o problemă cu multiple şi subtile complicaţii sociale. Pentru că nu se poate izola la persoana seropozitivă şi atât, ci la un întreg cadru în care acest om trebuie să îşi desfăşoare viaţa astfel încât să confişte cât multă normalitate din ea. Cum trăieşte, unde, cum realţionează cu ceilalţi, cum se reaportează la ei şi cum relaţionează cu ei, felul cum îşi asumă, sau nu, boala, cum este acceptat de cilalţi. Oare societatea românească e pregătită să gestioneze această problemă sau nu? Pentru că destinul unui om depinde mult şi de asta. De aceea poate ar ajuta, în tot acest context, mai mult decât orice, mica educaţie de acasă, pe care doar părinţii o pot face cel mai bine. Astfel, aşa cum afirmă Cătălin Andrei, psiholog ARPS, nu există prea devreme ca să-i povesteşti micuţului despre HIV/SIDA, despre faptul că trebuie să fie conştient că există această afecţiune şi cum poate să se ferească de ea.

Şi aşa cum fiecare vârstă are limbajul şi universul ei, mama este cea mai îndreptăţită să se ocupe şi de acest aspect al educaţiei copilului, aşa cum are grijă să-l înveţe igiena sau comportamentul în cadru social. În zilele noastre barza nu prea mai e un personaj la modă, aşa că misiunea părinţilor e mult mai simplă pentru că vorbesc despre realităţi, iar realităţile nu e nevoie să fie mitizate. Singura problemă delicată a unui părinte ar putea fi felul cum sunt transmise aceste informaţii, şi e cel mai bine este să îmbrace narativ aceste informaţii care-l depăşesc tehnic pe micuţ, astfel încât subconştientul copilului să nu le transforme mai târziu în angoase sau frici sau, mai grav, să ajungă la discriminare faţă de copiii seropozitivi cu care ar putea avea de-a face la un moment dat. Adică, la un moment dat, să ştie că există HIV, să ştie corect ce este această boală, cum se poate transmite şi cum poţi să te fereşti de posibile pericole întâlnite întâmplător (de exemplu, dacă este în parc şi găseşte o seringă pe jos, deşi va fi tentat să se joace cu ea, să ştie că nu trebuie să se atingă de ea şi e bine să anunţe un adult imediat). Pentru aceasta părinţii trebuie să se intereseze şi să înţeleagă la rându-le foarte clar ce este HIV. Mai ales că acei copii care au fost diagnosticaţi la un moment cu HIV ar putea să-i întâlnească sau chiar să le devină colegi de grădiniţă, mai târziu de şcoală.

HIV/SIDA este o provocare mondială fără precedent, iar unul dintre aspectele cele mai importante ale acestei provocări este efortul de prevenire. Deşi poate părea imposibil, în fiecare zi în România, o persoană este infectată cu HIV. Ce este HIV? HIV înseamnă „virusul imunodeficienţei umane“, care atacă sistemul de apărare a organismului împotriva infecţiilor şi cancerelor, astfel încât persoana infectată este din ce în ce mai sensibilă faţă de diferite infecţii sau poate face diferite forme de cancer. Infecţia cu HIV este o boală cronică, adică persoanele care s-au infectat până acum nu s-au putu vindeca, ce are o evoluţie controlabilă sub tratament, anti-HIV (antiretroviral, TARV). Infecţia cu HIV nu mai este considerată o ameninţare pentru viaţă, însă constituie în continuare o problemă serioasă de sănătate.

Ce este SIDA? SIDA înseamnă Sindromul Imunodeficienţei Umane Dobândire şi reprezintă stadiul avansat al infecţiei cu HIV, carcaterizat de un ansamblu de semne şi simtome ale bolilor ce apar din cauza distrugerii sistemului de apărare a persoanei infectate (adesea până la pierderea completă a acestuia). Oamenii afectaţi pot dezvolta o varietate de boli (multe dintre ele transmisibile), pe care, în condiţii normale, organismul le-ar putea combate prin mijloace proprii (şi care sunt denumite infecţii oportuniste). Spunând HIV sau SIDA, cei mai mulţi oameni se gândesc la o boală gravă, care aduce multă suferinţă fizică şi izolare socială. Eforturile făcute în direcţia cercetării au dat roade, astfel încât tratamentele descoperite şi folosite astăzi pe scară largă asigură încetinirea evoluţiei bolii, o prelungire considerabilă a vieţii în condiţii bune de sănătate a celor infectaţi şi mari speranţe de evitare a stadiului de boală gravă – SIDA. Cu toate acestea, izolarea socială şi discriminarea continuă să fie prezente zi de zi în viaţa celor afectaţi, ducând adesea la mai multă suferinţă şi probleme decât boala în sine.

Transmiterea HIV

Deşi cercetările au arătat că HIV este prezent în sânge, spermă, fluide pre-ejaculatoare, salivă, lacrimi, laptele de la sân şi lichid cerebrospinal, practic virusul se află în cantităţi suficient de mari pentru a fi infectant (a determina infecţia la o altă persoană) doar în sânge, secreţiile sexuale şi laptele de sân. Ca urmare, există trei căi majore de transmitere a HIV: prin contact sexual, prin sânge şi de la mamă la făt. [/PARAG]

Transmiterea pe cale sexuală

Majoritatea oamenilor s-au infectat cu HIV în urma expunerii sexuale la virus, atât prin contacte heterosexuale cât şi homosexuale. HIV este prezent în spermă, secreţiile pre-ejaculatorii, vaginale şi cervicale ale persoanelor infectate, astfel încât contactul între mucoase şi schimbul de fluide din timpul contactului sexual pot duce la infectare. Cel mai periculos este contactul sexual anal, apoi cel vaginal; contactul sexual oral este cu risc redus. HIV se transmite mai uşor de la bărbat la femeie decât invers. Alte condiţii prezente la indivizii infectaţi sau expuşi influenţează de asemenea şansele de transmitere a infecţiei. Riscul de transmitere creşte odată cu apariţia unor alte infecţii cu transmitere sexuală, întrucât acestea sunt adeseori asociate cu ulceraţii genital e sau cu inflamaţie locală. Acestea duc la pierderea barierei fizice şi la creşterea numărului de celule infectate cu virus prezente la nivel local. Deşi HIV a fost identificat în saliva persoanelor infectate, este dovedit că nu se transmite prin schimb de salivă, concentraţia sa fiind extrem de redusă (în plus, saliva conţine substanţe care îl inactivează). La nivel global, actul sexual vaginal penetrant heterosexual neprotejat cu o persoană infectată este principala cale prin care majoritatea oamenilor s-au infectat cu HIV. „Neprotejat” înseamnă ca partenerul de sex masculin să nu folosească deloc, sau să nu folosească în mod corect, un prezervativ intact din latex sau poliuretan, sau partenera de sex feminin să nu folosească un prezervativ feminin intact, din poliuretan.

Transmiterea prin sânge

Înainte ca agentul infecţios să fie pe deplin caracterizat şi testat (anii ’80) HIV se transmitea prin transfuzii de sânge. Această cale a fost acum eradicată datorită screening-ului persoanelor donatoare de sânge şi organe. Transmiterea prin sânge este încă prezentă la persoanele care îşi injectează droguri intravenos, prin folosirea în comun a acelor de seringă contaminate.

Transmiterea HIV la utilizatorii de droguri injectabile este cauza infectării pentru mai mult de o treime dintre bolnavii de SIDA din ţările industrializate ale Europei de Vest, Americii de Nord şi Europei de Est. Transmiterea prin contact cu sângele unei persoane infectate este posibilă de asemenea prin:

• Folosirea unor instrumente medicale nesterile sau incorect sterilizate (ace şi seringi, instrumente folosite în chirurgie sau la dentist, de exemplu);

• Contactul direct al pielii rănite sau al mucoasei, cu sânge sau alte fluide infectate;

• Folosirea în comun a unor obiecte care taie sau înţeapă, pătate de sânge (forfecuţe de manichiură, periuţa de dinţi, lame de ras, ace de tatuaj, ace pentru găurirea urechilor);

• Contactul direct cu sângele unei persoane infectate (ritualul fraţilor de cruce, contactul accidental cu sânge infectat, în caz de rănire).

Transmiterea de la mamă la făt (transmitere pe verticală sau perinatală)

SIDA la copii a fost raportată pentru prima dată în 1982. De atunci, milioane de copii din toată lumea au fost infectaţi cu HIV, majoritatea luând virusul de la mamă. Copiii născuţi din femei infectate cu HIV se pot infecta la rândul lor, fie în timpul sarcinii sau la naştere, fie imediat după naştere, prin alăptare. Riscul de infectare a copilului născut dintr-o mamă seropozitivă este estimat la 25-45%, fiind maxim la naştere. Majoritatea femeilor gravide au fost infectate cu HIV pe cale sexuală. Stadiul bolii la mama infectată şi mai ales încărcătura virală a acesteia sunt foarte importante pentru a se calcula riscurile transmiterii de la mamă la făt. Copiii născuţi din mame abia infectate (infecţie primară – primele 3 luni de infecţie), cele care au simptome ale bolii sau o mare încărcătură virală prezintă cel mai mare risc de a se infecta la rândul lor.

Cum NU se transmite HIV?

HIV nu se poate transmite prin:

• Contacte obişnuite, în societate şi familie: strângere de mână, îmbrăţişare, sărut social;

• Utilizarea în comun a unor obiecte cum sunt: vesela, banii, telefonul, jucăriile etc.;

• Utilizarea în comun a toaletei;

• Utilizarea în comun a piscinelor/bazinelor de înot;

• Tuse, strănut etc.;

• Nu exista risc de infectare respirând aerul din aceeaşi încăpere cu o persoană infectată cu HIV, folosind acelaşi săpun sau acelaşi prosop pentru ştergerea feţei şi a mâinilor;

• Dacă un coleg este infectat cu HIV, nu există risc de infectare la atingerea obiectelor pe care le foloseşte: cărţi, caiete, creioane, jucării etc;

• Înţepături de insecte (ţânţari, păduchi, căpuşe etc);

• Apă sau alimente.

Important de ştiut!

HIV este foarte sensibil în mediul extern. După câteva minute, HIV îşi pierde puterea de a infecta o persoana care vine în contact cu sângele, sau alte produse biologice. De asemenea, este sensibil la aplicarea metodelor obişnuite de dezinfecţie. Evoluţia bolii, semne şi simptome Infecţia cu HIV este asimptomatică, respectiv virusul nu îşi manifestă în niciun fel prezenţa în organism, până la apariţia bolii propriu-zise (SIDA). Perioada de infecţie cu HIV asimptomatică poate dura de la câteva luni, la mulţi ani de zile. În această perioadă, infecţia poate fi depistată doar prin teste speciale ale sângelui numite generic „testul HIV”.

Foarte important!

Nu se poate şti niciodată cine este infectat cu HIV şi cine nu, ţinând cont doar de felul în care arată.

O persoană infectată cu HIV/SIDA va parcurge, în timp, mai multe etape:

1. Perioada iniţială: primele 2-6 luni de la momentul infectant. După infectare, virusurile care au intrat în organism se vor multiplica rapid şi în cantitate foarte mare, până când organismul va sesiza „invazia” virală şi va începe să fabrice anticorpi. Din cauza numărului foarte mare de virusuri aflate libere în circulaţie în organism, în această perioadă contagiozitatea persoanei recent infectate (capacitatea acesteia de a transmite la rândul său infecţia mai departe) este foarte mare. În etapele ulterioare de evoluţie, când anticorpii neutralizează virusurile şi nivelul acestora în sânge va fi redus, contagiozitatea poate fi foarte redusă sau chiar inexistentă. În perioada iniţială, nivelul anticorpilor produşi de organism este redus, iar testarea HIV uzuală (care nu măsoară cantitatea de virusuri, ci nivelul de anticorpi din organism) va indica un rezultat fals negativ. Acest fenomen este cunoscut sub numele de fereastră imunologică (deşi infecţia este prezentă, virusurile sunt în sânge în cantitate foarte mare şi ca urmare pacientul este foarte contagios, testul HIV iese negativ). La aproximativ 1-4 săptămâni de la infectare unele persoane pot prezenta semne şi simptome asemănătoare gripei: dureri de cap, dureri musculare, febră – nu neapărat ridicată, faringită, mărirea volumului ganglionilor limfatici (primoinfecţie).

2. Infecţia HIV asimptomatică. În urma infectării, se dezvoltă un răspuns imun puternic dar insuficient pentru a determina debarasarea de virus. Ca urmare, infecţia persistă, virusul replicânduse în continuare, dar mai lent decât în etapa iniţială. Persoanele infectate sunt asimptomatice, dar sunt sursă de infecţie. Această perioadă are o durată variabilă (între câteva luni şi peste 10 ani). Testele serologice (ELISA şi Western Blot) efectuate în această perioadă sunt pozitive.

3. Infecţia HIV simptomatică se manifestă prin febră persistentă, transpiraţii nocturne, moderată scădere ponderală, adenopatie în mai mult de două grupe ganglionare extrainghinale cu ganglioni măriţi peste 1 cm, pe durată mai lungă de 3 luni. Se poate asocia diareea cronică, candidoză bucofaringiană, herpes Zoster, leucoplakia păroasă, simptome care indică progresia infecţiei spre SIDA. În acest stadiu testele serologice sunt pozitive.

4. Stadiul SIDA. Starea generală se agravează evident şi progresiv, apar infecţii oportuniste, cancere, encefalopatie HIV, wasting syndrome (scădere ponderală marcată, oboseală extremă). Limfocitele CD4 scad sub 200/mm3.

Diagnosticare

Testarea uzuală HIV presupune efectuarea uneia sau mai multor analize de sânge, care depistează prezenţa anticorpilor anti-HIV din organism (testare imunologică). Proba de sânge se recoltează fie din venă, fie din deget. Dintre testele imunologice, testul ELISA este cel mai utilizat. Rezultatul testării arată dacă o persoană este infectată abia după 1-3 luni de la momentul expunerii, întrucât abia după acest interval de timp anticorpii ajung la o concentraţie ce poate fi pusă în evidenţă. Un număr destul de mare de persoane expuse au dezvoltat anticorpi anti-HIV într-un interval mai lung, de până la 6 luni şi, de aceea, se recomandă testarea şi la 6 luni de la momentul expunerii. Un rezultat reactiv (pozitiv) la un test HIV impune re-testare, printr-o altă metodă. Dacă şi de această dată rezultatul este pozitiv, se face confirmarea printr-un test mai complex, numit testul Western Blot. Un tip diferit de tehnici de diagnosticare sunt tehnicile de depistare a virusului ca atare sau a componentelor virale în sângele pacientului. Acestea sunt utile pentru depistarea infecţiei în timpul perioadei de aşa zisă, ‘’fereastră imunologică’’, când anticorpii specifici anti-HIV nu sunt prezenţi în ser, şi la nou-născuţii din mame seropozitive, la care prezenţa anticorpilor materni determină reacţii ELISA fals pozitive. Aceste tehnici sunt mult mai costisitoare şi se pot aplica doar în situaţii speciale.

SFAT

Testarea HIV este inclusă obligatoriu în setul de teste pentru căsătorie şi în bateria de analize din timpul sarcinii. Totodată, deşi nu este obligatoriu, este bine ca acest test să fie făcut: • La câteva săptămâni după orice eveniment cu risc de infectare HIV; • În cazul unui cuplu care are o relaţie sexuală constantă şi bazată pe fidelitate şi doresc să nu mai folosească prezervative (ambii parteneri trebuie să facă testul HIV).

În România, testul HIV se poate face gratuit în cadrul sistemului de sănătate asigurat de stat, respectiv în toate centrele de testare ale Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene şi din Bucureşti şi în toate spitalele de boli infecţioase, prin Programul Naţional HIV/SIDA al Ministerului Sănătăţii. În sistemul privat de îngrijire medicală, testul se plăteşte.

Pentru a afla unde se află cel mai apropiat centru de testare HIV, se poate apela de oriunde numărul de telefon gratuit: 0800 800 033 .

Testul HIV se face numai cu consiliere pre- şi post-testare: înainte de recoltarea probei de sânge şi la anunţarea rezultatului. Testul este confidenţial, respectiv rezultatul testării rămâne cunoscut numai de către personalul care a participat la consiliere şi testare. O persoană poate afla rezultatul testului de la medicul care a recomandat testarea sau de la consilier. Medicul nu poate împărtăşi informaţia despre statutul HIV al persoanei testate decât altor medici, către care poate trimite pacientul, în interesul acestuia, pentru îngrijiri medicale. Niciun funcţionar public, niciun director de instituţie, educator nu are voie, în cadrul activităţilor/atribuţiilor sale de serviciu, să comunice altor persoane diagnosticul HIV al unui beneficiar, în situaţia în care a aflat despre el.

Tratamentul in HIV/SIDA

De când se ştie că HIV este virusul care cauzează SIDA, cercetătorii şi-au fixat ca scop să descopere substanţe active specifice anti HIV şi un vaccin care să limiteze extinderea pandemiei actuale. Până în prezent, nu există vaccin împotriva infecţiei cu HIV, dar, ca rezultat al acestor cercetări, o serie de medicamente împotriva HIV sunt astăzi la dispoziţia noastră. Dintre ele, cele mai importante sunt inhibitorii de revers transcriptază şi inhibitorii de protează. Alte substanţe care blochează multiplicarea HIV fac obiectul unor teste clinice. În general, în urma unui tratament medicamentos anti-HIV, se obţin următoarele rezultate:

• Diminuarea cantităţii de virus din sânge (încărcătura virală); una dintre consecinţele directe ale acestui efect este faptul că pacientul este mai puţin contagios, riscul ca acesta să transmită mai departe infecţia fiind mult redus sau chiar inexistent;

• Prelungirea vieţii fără progresia spre SIDA şi o speranţă de viaţă semnificativ mai mare.

Prevenirea infecţiei HIV Unul dintre cele mai importante lucruri legate de prevenirea infecţiei cu HIV este că NU PUTEM ŞTI NICIODATĂ CINE ESTE SAU NU INFECTAT CU HIV. Felul în care o persoană arată sau se simte nu are nicio relevanţă pentru statusul său HIV, deoarece infecţia HIV poate fi total asimptomatică chiar şi 10 ani din momentul infectării. În jurul nostru există persoane asimptomatice care NU ŞTIU că sunt infectate cu HIV şi care pot transmite cu uşurinţă infecţia mai departe. Nu ştim când, în viaţa noastră de fiecare zi, ne putem intersecta cu riscul de a ne infecta cu HIV – dar cu siguranţă o parte dintre noi vor înfrunta acest risc astăzi. Alţii mâine, alţii până la sfârşitul acestui an – iar alţii niciodată. Ca urmare, atunci când ne gândim la prevenirea infectării noastre cu HIV, trebuie să plecăm de la ideea că PREVENIREA HIV DEPINDE ZI DE ZI DE MINE ŞI NU TREBUIE Să LAS NIMIC DIN ACEASTĂ RESPONSABILITATE ÎN GRIJA CELORLALŢI.

Reguli de protejare impotriva infectarii cu HIV

1. Foloseşte corect prezervativul la fiecare contact sexual riscant (orice contact sexual realizat cu o persoană despre care nu sti, prin testare recentă şi valabilă, că nu este infectată cu HIV are un grad de risc – mai mare sau mai mic);

2. Preferă, ori de câte ori este posibil, utilizarea instrumentelor medicale de unică folosinţă; solicită acest lucru în orice cabinet medical, stomatologic etc;

3. Dacă ai orice dubiu, întreabă fără să te jenezi dacă instrumentarul medical / stomatologic / de manichiură / piercing etc a fost sterilizat corect şi complet. Atenţie: radiaţiile ultraviolete şi ionizante NU inactivează HIV (aparatele utilizate în unele saloane de manichiură, cu ultraviolete, NU asigură sterilizarea corectă);

4. Nu utiliza în comun cu alte persoane forfecuţe, aparate de ras, periuţe de dinţi, nici chiar în familie;

• Nu intra în contact direct cu sângele altei persoane! Este de preferat ca, în caz de rănire şi sângerare, persoana în cauză să se panseze singură, dacă poate face acest lucru. În acest scop, cei din jur îi pot oferi materiale sterile sau cel puţin curate, cu care să oprească sângerarea, dezinfectanţi (apă oxigenată, alcool medicinal, alcool iodat) sau măcar apă curată, pansamente. Dacă ajuţi o persoană accidentată, utilizează bariere de protecţie – mănuşi de cauciuc de unică folosinţă. Chiar şi în cazul acordării de prim ajutor de urgenţă, primul gest trebuie să fie de auto-protecţie, respectiv punerea mănuşilor de cauciuc (din trusa de prim ajutor). În cazul asistării unui rănit sunt de preferat mănuşile sterile, în timp ce pentru curăţarea şi dezinfectarea unei suprafeţe pătate cu sânge este preferabilă utilizarea mănuşilor de menaj (care sunt mai groase şi mai rezistente). Nu este permisă utilizarea aceleiaşi perechi de mănuşi atunci când trebuie pansate mai multe persoane. De asemenea, dacă există riscul împroşcării cu sânge în ochi, trebuie să folosiţi ochelari sau măşti de protecţie. Este indicată evitarea contactului direct gură la gură, din cauza posibilităţii contaminării prin sângerare bucală. Trebuie utilizată o piesă specială din trusa de prim ajutor sau un înlocuitor. Ai grijă ca în trusa de prim ajutor din maşină, de acasă şi de la serviciu să ai toate aceste obiecte care vor asigura protecţia persoanei care acordă primul ajutor.

5. Colectează cu atenţie (şi cu mănuşi), în pungi, orice obiecte străine pătate cu sânge sau cu alte lichide biologice (cum sunt tampoanele igienice, prezervativele folosite etc);

6. Părinţii trebuie să-şi înveţe copiii să nu atingă seringile găsite pe jos şi cum să se protejeze în caz de accidentare a lor sau a altor copii din jur.

Pentru prevenirea transmiterii HIV pe cale sexuală, există alte câteva posibilităţi de eliminare sau de reducere a riscurilor de infectare, complementare utilizării consecvente a prezervativului:

1. Abstinenţa – în sensul de abţinere de la contacte sexuale neprotejate, întâmplătoare, cu persoane necunoscute, eliminând astfel riscul de infectare cu HIV, sau cu alţi microbi care produc boli venerice. Puteţi să refuzaţi contactele sexuale întâmplătoare întotdeauna, sau măcar atunci când nu aveţi prezervativ.

2. Fidelitatea – în sensul de a avea o relaţie de cuplu stabilă, de lungă durată, ceea ce presupune că cei doi parteneri nu au relaţii sexuale în afara cuplului. Puteţi avea un singur partener cu care să aveţi contacte sexuale fără să folosiţi prezervativ, dacă amândoi vă faceţi analize pentru HIV, iar analizele arată că sunteţi amândoi sănătoşi La începerea unei noi relaţii de cuplu, dat fiind că fiecare dintre cei doi parteneri are propria istorie sexuală, se recomandă utilizarea prezervativului în primele luni ale relaţiei, până la aflarea rezultatelor testelor pentru bolile cu transmitere sexuală (HIV, hepatita B şi C, sifilis, gonoree etc). Odată încălcată fidelitatea, se impune utilizarea prezervativului.

3. Contactul sexual fără penetrare constă în mângâieri, atingeri, săruturi, care se întâmplă fără penetrare. Contactul sexual oral, cu prezervativ, are cel mai redus risc de transmitere HIV pe cale sexuală.

Dacă s-a produs un accident prin care o persoană a venit în contact cu sânge, se recomandă:

• Spălarea zonei lezate sau a celei de contact cu apă caldă şi săpun, din abundenţă, timp de cel puţin 30 de secunde. Mucoasa gurii, cea nazală şi ochii se spală cu apă sau cu seruri sterile;

• Raportarea accidentului la spitalul judeţean, secţia de boli infecţioase sau spitalul/institutul de boli infecţioase în maximum 24 de ore de la accident. Medicii specialişti evaluează riscul asociat accidentului si recomandă un tratament antiretroviral; de asemenea, instituie supravegherea pentru infecţiile cu virusul hepatitei B şi C, care se pot transmite, ca şi HIV, prin sânge.

SFAT

Pentru prevenirea transmiterii HIV de la mamă la copil există mai multe mijloace:

• Consilierea şi testarea HIV a femeilor gravide, de preferat cât mai devreme în cursul sarcinii; dacă testarea nu a putut fi efectuată mai de timpuriu, ea este importantă fie şi doar cu câteva ore înainte de naştere, prin efectuarea testului rapid în maternitate, ştiut fiind că riscul cel mai mare de transmitere a HIV de la mamă la făt este la naştere şi că majoritatea măsurilor de prevenire a transmiterii se iau în timpul naşterii şi imediat după naştere;

• În cazul gravidei cu infecţie HIV, consilierea este foarte importantă, deoarece primeşte informaţii care îi oferă posibilitatea de a decide dacă momentul sarcinii este potrivit pentru ea şi pentru sănătatea viitorului copil;

• În cazul gravidei cu infecţie HIV care decide să păstreze sarcina, se impune monitorizarea medicală şi respectarea măsurilor de prevenire recomandate de echipa medicală:

– administrarea de medicamente antiretrovirale gravidei, în timpul sarcinii;

– naşterea prin operaţie cezariană, atunci când este cazul;

– administrarea de medicamente antiretrovirale nou-născutului;

– înlocuirea alăptării cu alimentaţia strict artificială a copilului