Dezvoltare bebelus: Saptamana 7 de viata

Surpriza va fi mare cand vei realiza ca micutul bebelus intoarce privirea catre un sunet interesant sau cand va incepe sa suga cu fermitate suzeta atunci cand va vedea biberonul cu lapte sau sanul mamei. De asemenea, va putea urmari cu privirea, dintr-o parte in alta si de sus in jos, un obiect care se misca. Mai mult, daca ceva se va misca in fata ochilor sai, acest lucru ii va atrage atentia chiar si in timp ce este hranit, activitate de la care nimic nu-l putea distrage pana acum.

Va deveni tot mai sofisticat in privinta lucrurilor la care ii place sa se uite si va prefera obiectele tridimensionale, in detrimentul celor 2D. Tot acum este momentul in care incepe sa-si observe mainile si isi va petrece minute in sir studiindu-le. Le va deschide si le va inchide, isi va uni manutele si va misca din degetele. Daca ii vei pune o jucarie in mana, o va tine pentru cateva secunde si se va intinde catre o alta care ii apare in fata ochilor. Deja putem spune ca perioada explorarii mediului inconjurator a debutat in forta, deoarece micutul isi va folosi inclusiv gurita pentru a afla cat mai multe lucruri noi. Orice ii va pica in mana, inclusiv manutele sale, va baga in gura, folosindu-si trei dintre simturile sale (tactil, olfactiv si gustativ) pentru a primi informatii despre lume. Tot la categoria aptitudini atinse in saptamana a saptea de viata a sugarului trebuie sa mentionam ca deja este mai „fortos” decat Ahile. Daca este asezat pe burtica, isi poate ridica pieptul sprijinindu-se in brate si isi poate tine capul sus mult mai ferm ca alta data. Dar, ca orice bebelus de varsta lui, tot suptul ramane activitatea principala, mai ales ca acum isi poate gasi gura cu mai multa usurinta. Iar cand va deveni foarte obosit si plictisit de atata interactionat cu cei din jurul lui, isi va intoarce capul, va refuza contactul vizual, ceea ce inseamna „Putina liniste, va rog. Trebuie sa dorm!”

Dermatita de scutec

Dermatita de scutec este o afectiune destul de comuna printre bebelusi, dar acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa-i acordam importanta. Se caracterizeaza prin iritarea pielii acoperita de obicei de scutec si prin aparitia roselii puternice in aceasta zona. Pentru a trata aceasta afectiune, curata zona iritata cu apa calduta si sapun fara parfum sau coloranti artificiali, la fiecare schimbare de scutec. Nu freca si evita servetelele umede, deoarece acestea pot contine alcool. Dupa aceasta operatiune, lasa-l pe cel mic pentru cateva minute in funduletul gol. Aerul proaspat va grabi vindecarea. De mare ajutor pot fi cremele pentru bebelusi, care contin extract de ulei de masline sau oxid de zinc.

Nu uita!

La aceasta varsta, este normal ca un bebelus sa aiba platfus. Va avea nevoie de cativa ani pana cand scobitura talpii va deveni proeminenta. La varsta de sapte saptamani, cel mic va prefera sa se uite la obiectele care se misca pe langa el. Acum este momentul ideal pentru formarea unui ritual al somnului. In fiecare seara, inainte de culcare, faceti cateva lucruri impreuna, despre care el va invata ca sunt premergatoare somnului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here