Durerile de san in timpul alaptarii

    Foto: Shutterstock

    Cele mai importante modificari ale glandei mamare se intalnesc in timpul sarcinii si mai ales dupa nastere, moment al instalarii lactatiei fiziologice si al maturarii glandei din punct de vedere structural.

    Odata cu eliminarea placentei apare o scadere a nivelului hormonilor care aveau pana in acel moment rol de a inhiba lactatia si astfel apare colostrul, un prim lapte dens, concentrat care dupa aproximativ 4-5 zile se converteste la laptele matur. Instalarea secretiei lactate este anuntata de “furia laptelui”. Colostrul are un rol deosebit prin concentratia crescuta de anticorpi pe care nou-nascutul o primeste in aceste prime zile de viata si care au rolul de protectie impotriva infectiilor digestive.

    Cu toate ca momentul alaptarii este un lucru intim, relaxant si afectiv, unele mame pot prezenta dureri la nivelul sanilor, dureri care pot avea mai multe cauze: Reflexul de golire al sanului este declansat de catre ocitocina, hormon care stimuleaza contractia unor fibre musculare determinand ejectia laptelui. Acest hormon este secretat cand nou-nascutul este pus la san. Cu timpul, numai gandul la alaptare va fi suficient pentru secretia ocitocica si implicit ejectia laptelui. Femeile resimt acest reflex in mod diferit, mergand de la o jena minima pana la dureri marcate. Cu timpul insa simptomele se remit.

    • Aparitia de ragade, acele mici rani este cauzata de nou-nascut in timpul alaptarii. Reprezinta o posibila cale de intrare pentru germeni si din acest motiv odata cu aparitia acestora se recomanda folosirea unei tetine artificiale si tratarea acestor mici leziuni prin compusi topici.
    • “Furia laptelui”, termen prin care se defineste clinica primelor lactatii, se datoreaza unei cresteri in volum intr-un interval scurt de timp a glandei mamare. Odata cu volumul sanilor va creste si cantitatea de sange primita de acestia, lucru care va duce la un edem local si aparitia durerilor si inrosirii tegumentelor. Prin edemul celular marcat, ejectia laptelui este ingreunata lucru care contribuie in plus la simptomatologie.
    • Un caz aparte il constituie mastita, infectia sanului, care se poate prezenta si sub forma localizata (abces mamar), reprezinta o patologie des intalnita cauzata cel mai frecvent de o igiena precara a sanului sau de ignorarea ragadelor, se recunoaste dupa tegumentele rosii, calde, durerile aparute local asociate sau nu cu induratie a sanului si febra. Indica oprirea temporara a alimentatiei la san a nou-nascutului (dar folosirea in continuare a pompitei pentru golirea sanului), tratament antibiotic si/sau chirurgical.
    • Alte situatii ar fi reprezentate de: imbracaminte necorespunzatore (se recomanda sutiene speciale acestei perioade si evitarea articolelor stranse pe corp), sindrom premenstrual (daca intre timp revin menstruatiile, caz in care durerile se remit odata cu aparitia sangerarii menstruale) si conditii preexistente sarcinii (mastoza fibrochistica). Exista mai multe recomandari facute mamelor care alapteaza in vederea profilaxiei durerilor sau a complicatiilor:
    •  in primul rand trebuie sa existe o igiena corespunzatoare a sanilor, facuta cu apa si sapun inainte si dupa fiecare alaptare. Acest lucru are rolul de a inlatura laptele restant in fisuri (mediu ideal pentru dezvoltarea germenilor si agent iritant si cauzator al durerilor locale) si posibilii germeni de pe tegument. Folosirea pompei pentru golirea sanului in totalitate dupa fiecare alaptare. Orice cantitate de lapte restant poate duce la aparitia mastitei si la accentuarea mastodiniei.
    • Daca exista prea mult lapte in san, bebelusul nu va putea face fata fluxului marit si nu se va putea alimenta. Este recomandata mulgerea manuala pentru 2-3 minute, in scopul eliminarii excesului si reducerii presiunii laptelui.
    • Alaptarea la ambii sani este foarte importanta. Daca un san nu este golit in totalitate se recomanda folosirea pompitei.
    • Hranirea nou-nascutului exclusiv la san este metoda cea mai indicata si cea mai sanatoasa atat pentru mama (reducerea semnificativa a riscului pentru cancer de san) cat si pentru copil (alimentul optim, standardul de neatins al oricarei firme producatoare de lapte praf). in cazul aparitiei simptomelor de inflamatie acuta (tegumente rosii, san marit de volum si dureros, febra) nu amana consultul medical.

    Precizare: In cursul sarcinii si al lauziei sanul sufera modificari importante care realizeaza atat pregatirea glandei mamare pentru perioada de alaptare cat si maturarea morfologica si functionala. Pe parcursul sarcinii gravida poate prezenta mici picaturi de colostru dar mecanismele hormonale care declanseaza adevata lactatie debuteaza dupa eliminarea placentei si odata cu ea a inhibitiei lactatiei fiziologice.

    Atentie:
    Colostrul, nu numai ca asigura nutrientii perfecti pentru nevoile unui nou-nascut, dar furnizeaza si cantitati mari de celule vii, ce vor creste imunitatea micutului impotriva agentilor daunatori. Specialistii considera colostrul drept un vaccin 100% natural. Acest lucru deoarece acest lichid galbui si cremos contine mult mai multi agenti imunitari decat laptele matur. Mai mult, colostrul actioneaza asemenea unui laxativ deoarece determina eliberarea meconiului (primul scaun al bebelusului).

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here