Desi s-au inregistrat progrese remarcabile in ultimii 20 de ani, drepturile copilului nu sunt nici pe departe respectate anunta Unicef cu ocazia lansarii editiei speciale a raportului de referinta Starea Copiilor Lumii, ce urmareşte impactul Conventiei cu privire la Drepturile Copilului şi provocarile ramase, in ajunul celei de-a 20-a aniversari a Conventiei adoptate de catre Adunarea Generala a ONU.
„Conventia cu privire la Drepturile Copilului este cel mai ratificat tratat de drepturi ale omului din istoria omenirii,” a declarat Ann M. Veneman, directorul executiv al Unicef. „Conventia a transformat modul in care sunt priviti şi tratati copiii in lumea intreaga.” Conventia a fost ratificata de 193 de tari, ratificarea reprezentand procesul prin care statele se obliga sa respecte articolele unui tratat international. Documentul exprima un set de drepturi universale ale copilului, cum este dreptul la identitate, nume şi nationalitate, dreptul la educatie şi dreptul la cele mai inalte standarde de sanatate şi protectie impotriva abuzului şi exploatarii. La baza acestor drepturi stau patru principii fundamentale – nediscriminarea, interesul superior al copilului ca principalul considerent in orice aspect ce il afecteaza, dreptul la viata, supravietuire şi dezvoltare, dar şi respectarea opiniei copiilor.
Conventia identifica de asemenea obligatia guvernelor de a face tot ce le sta in putinta pentru asigurarea acestor drepturi şi recunoaşte rolul special al parintilor in creşterea copiilor. Raportul Starea Copiilor Lumii descrie relevanta Conventiei. Peste şaptezeci de tari au incorporat coduri ale copilului in legislatia lor nationala, coduri inspirate din prevederile Conventiei, iar gradul de conştientizare şi actiunile de advocacy legate de problematica protectiei copilului au sporit considerabil din momentul in care Conventia a fost deschisa semnarii, acum 20 de ani.
Potrivit oficialilor Unicef, in ultimii 20 de ani s-au inregistrat progrese remarcabile:
• Numarul anual de decese din randul copiilor sub cinci ani a scazut de la aproximativ 12,5 milioane in 1990 la o cifra estimativa de 8,8 milioane in 2008, ceea ce reprezinta o scadere de 28% a ratei mortalitatii copiilor sub cinci ani;
• Intre 1990 şi 2006, 1,6 miliarde de oameni din toate tarile lumii au obtinut acces la surse imbunatatite de apa;
• La nivel global, in jur de 84% dintre copiii cu varste de şcoala primara merg astazi la şcoala, iar disparitatile de gen in ceea ce priveşte cuprinderea in invatamantul primar se micşoreaza;
• Copiii nu mai reprezinta fata nevazuta a pandemiei HIV/SIDA;
• S-au facut paşi importanti in vederea protejarii copiilor impotriva inrolarii ca soldati sau a traficului pentru prostitutie sau servitute domestica
• Varsta copiilor care se casatoresc este in creştere in unele tari, in timp ce numarul fetelor supuse mutilarii genitale scade treptat.
Cu toate acestea, drepturile copilului nu sunt nici pe departe respectate, potrivit UNICEF. „Este inacceptabil ca exista in continuare copii care mor din cauze ce pot fi prevenite, cum sunt pneumonia, malaria, rujeola şi subnutritia,” a afirmat Veneman. „Multi dintre copiii lumii nu vor vedea niciodata cum arata o sala de clasa, in timp ce milioane de copii nu beneficiaza de protectie impotriva violentei, abuzului, exploatarii, discriminarii şi neglijarii.”
Trebuie acordata in continuare o atentie deosebita drepturilor fetelor. Majoritatea copiilor ce nu frecventeaza şcoala primara sunt fete şi tot fetele prezinta un risc mai mare de a fi supuse violentei sexuale, de a fi traficate sau fortate sa se casatoreasca timpuriu. In multe regiuni, fetele beneficiaza arareori de servicii medicale de baza.
Raportul include eseuri scrise de specialişti din sectorul public şi privat, dar şi exemple privind situatia drepturilor copilului in diferite state. Multe dintre eseurile specialiştilor ofera sfaturi legate de rolul pe care l-ar putea juca Conventia intr-o lume urbanizata, cu o populatie aflata in continua creştere şi cu provocari ecologice, in urmatorii 20 de ani şi nu numai. Documentul prezinta de asemenea o serie de sugestii prin care se poate asigura ca protectia drepturilor copilului işi continua progresul.
Vor avea loc peste 160 de evenimente peste tot in lume prin care se va sarbatori cea de-a 20-a aniversare a Conventiei. Editia speciala a raportului Starea Copiilor Lumii face parte din contributia pe care Unicef o aduce acestor evenimente, contributie ce include şi gazduirea impreuna cu parteneri guvernamentali şi din societatea civila a unei ceremonii de aniversare internationala şi a unui grup de discutii, ambele organizate la sediul Natiunilor Unite in 20 noiembrie. „Marea provocare in urmatorii 20 de ani va fi plasarea categorica a interesului superior al copilului in centrul tuturor activitatilor omenirii,” a declarat Veneman. „Este responsabilitatea noastra comuna sa asiguram fiecarui copil dreptul la supravietuire, dezvoltare, protectie şi participare."